ÎNVĂȚĂMÂNT
Patru eleve vor reprezenta Brăila la Olimpiada de Latină
• lotul brăilean este format din două eleve de la “Iorga”, una de la “Bălcescu”, iar a patra, de la Şcoala din Chiscani
Patru eleve se pregătesc de Olimpiada Naţională de Latină, care se va desfăşura între 23 – 26 aprilie, la Timişoara. Lotul brăilean este format din două eleve de la “Iorga”, una de la “Bălcescu”, iar a patra, de la Şcoala din Chiscani, acestea obţinând rezultatele cele mai bune la etapa judeţeană desfăşurată, luna trecută, la Liceul de Arte.
În cele ce urmează, vă prezentăm componenţa lotului brăilean:
Sorina-Liliana Dîrnea, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială Chiscani, prof. Daniela Caranfil. Este prima olimpiadă naţională la care Sorina participă. Anul trecut aceasta a obţinut o menţiune la judeţeana de lingvistică. Ea ne-a spus că a ales latina deoarece o consideră o materie interesantă şi a atras-o istoria Imperiului Roman. La faza naţională şi-a propus să obţină un punctaj cât mai bun.
Maria Dicianu, clasa a VIII-a, “Nicolae Iorga”, prof. Daniela Drăghici. Este prima calificare naţională şi pentru Maria. Ea a ales să participe la această competiţie pentru că este atrasă de mitologia greacă şi romană. Îşi doreşte să ocupe un loc pe podium.
Andreea Mădălina Milea, clasa a IX-a, “Nicolae Bălcescu”, prof. Cristian Bejan. Aceasta este a doua olimpiadă de latină la care Andreea participă. În anii anteriori, eleva a concurat şi la judeţenele de religie, matematică şi română. Ea iubeşte sportul, practicând fotbal din clasa a III-a, şi handbal, din clasa a IV-a. Până acum a bifat două prezenţe la campionatul naţional de fotbal, iar anul trecut a câştigat locul III la handbal. Fiind o fire competitivă, Andreea vrea să obţină un rezultat cât mai bun la etapa naţională.
Alina Mihaela Luchian, clasa XI-a, “Nicolae Iorga”, prof. Daniela Drăghici. Alina s-a calificat şi la naţionala de limbă rusă, însă fiind de origine lipoveană olimpiada de rusă ar fi fost prea uşoară pentru ea, aşa că a decis să meargă la latină. Este o fire ambiţioasă şi vrea să câştige un premiu.
ÎNVĂȚĂMÂNT
Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului
Luni, 19 octombrie a.c., polițiștii inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară, Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic au fost prezenți în școlile din municipiul Brăila unde au desfășurat o serie de activități, abordând tematici care să pregătească elevii pentru prevenirea implicării în evenimente ce i-ar putea pune în pericol în spațiul public, acasă, în mediul online sau în unitatea de învățământ.
Întâlnirile realizate de polițiști cu beneficiarii Scolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Brăila, s-au înscris în Proiectul „Pași siguri spre viitor – Învățăm să ne protejăm!” desfășurat în parteneriat cu I.P.J. Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Braila în acest an școlar.
De asemenea, activitatea la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Brăila s-a înscris tot într-un demers de colaborare, încheiat pentru anul școlar 2026 – 2027, în vederea implementării Proiectului „Fii informat, fii in siguranță!”, inițiat la nivelul unității școlare.
Obiectivele activităților realizate de polițiști, sprijiniți de cadrele didactice, au fost:
- însușirea regulilor de circulație rutieră de către elevi ca pietoni și bicicliști,
- conștientizarea pericolelor din mediul online (cyberbulling, contacte cu persoanele necunoscute, gestionarea timpului petrecut pe dispozitive conectate la internet),
- dezvoltarea abilităților emoționale și sociale pentru prevenirea comportamentelor de bullying, contravenționale sau penale;
- creșterea nivelului de comunicare părinți -copii și sprijinirea parentală a copiilor indiferent de vârsta,
- promovarea mesajelor transmise în cadrul Proiectului național pentru informarea și conștientizarea părinților „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine.”
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua în această săptămâna activități în mijlocul elevilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural.
ÎNVĂȚĂMÂNT
93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere
• candidații din județul Brăila care aspiră la funcțiile de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat se pregătesc pentru proba scrisă programată marți, 20 octombrie 2026 • după prima etapă a concursului, 93 de candidați au rămas în cursă pentru ocuparea posturilor de conducere • examenul va testa cunoștințele de management educațional și legislație școlară, printr-un test-grilă cu 20 de întrebări, care trebuie rezolvat în maximum o oră
Concursul pentru directorii de școli continuă săptămâna aceasta cu una dintre cele mai importante etape: proba scrisă. Potrivit calendarului stabilit pentru concursul din 2026, examenul are loc marți, 20 octombrie, și îi va pune la încercare pe candidații care au trecut de evaluarea competențelor personale.
În județul Brăila, competiția pentru funcțiile de conducere a început cu 124 de dosare de candidatură, pentru cele 127 de posturi disponibile. Candidații au exprimat, în total, 149 de opțiuni pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
Prima probă a concursului s-a desfășurat marți, 13 octombrie, și a avut caracter eliminatoriu. În urma evaluării, județul Brăila a înregistrat o rată de promovare de 75,6%, rezultat care îl plasează pe locul al șaselea la nivel național.
Potrivit datelor centralizate după această etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim necesar, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluare. Astfel, 93 de candidați au rămas în competiție și se pregătesc pentru proba scrisă.
Test-grilă cu 20 de întrebări, în 60 de minute
Proba scrisă urmărește să evalueze cunoștințele candidaților în domeniul managementului educațional și al legislației care reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.
Examenul constă în rezolvarea unui test standardizat cu 20 de itemi, fiecare având patru variante de răspuns, dintre care una singură este corectă.
Candidații vor avea la dispoziție cel mult 60 de minute pentru completarea testului. Fiecare răspuns corect este punctat cu 0,5 puncte, iar pentru promovarea probei este necesară obținerea notei minime 7.
Evaluarea se realizează automat, prin intermediul unei platforme informatice. Potrivit procedurii operaționale, testele sunt susținute pe hârtie, apoi scanate și evaluate cu ajutorul sistemului informatic. Corectarea are loc în sala de concurs, după ora 11:00, în prezența candidatului.
La finalul evaluării, fiecare candidat își poate vedea nota pe ecran și primește o fișă-martor care cuprinde răspunsurile date, variantele corecte și punctajul obținut la fiecare întrebare. Rezultatul probei scrise poate fi contestat în termen de 24 de ore de la comunicare.
Ce bibliografie trebuie să pregătească viitorii directori
Subiectele vor fi elaborate pe baza a șase surse bibliografice, care acoperă legislația școlară, managementul educațional, învățarea și competențele profesionale ale managerului școlar.
Ponderea fiecărei surse în test este următoarea:
- 25% dintre întrebări vor fi formulate din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
- 25% dintre întrebări vor viza Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024;
- 20% dintre întrebări vor avea la bază volumul Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale, semnat de T. Bush, în 2015;
- 10% dintre întrebări vor fi din volumul Învățarea vizibilă, de John Hattie, ediția din 2024;
- 10% dintre întrebări vor viza Profilul profesional al managerului școlar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 3.934/2026;
- 10% dintre întrebări vor fi formulate pe baza Cadrului de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 4.137/2026.
Ponderea cea mai mare revine legislației care reglementează sistemul de învățământ și funcționarea școlilor.
Împreună, Legea învățământului preuniversitar și regulamentul de organizare și funcționare însumează jumătate din test.
Restul întrebărilor urmăresc să verifice înțelegerea principiilor de leadership, a practicilor de management educațional și a reperelor care definesc activitatea unui director de școală.
Elaborarea subiectelor este asigurată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în colaborare cu experți în științele educației și specialiști în psihometrie.
Testele sunt transmise centrelor de concurs în condiții de securitate informatică, iar persoanele implicate în elaborarea și gestionarea acestora au obligația de a respecta confidențialitatea conținutului.
Ce urmează după proba scrisă
Promovarea examenului din 20 octombrie le permite candidaților să continue competiția pentru funcțiile de conducere, însă concursul nu se încheie odată cu afișarea notelor.
Următoarea etapă este evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune, programată în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026.
Candidații trebuie să prezinte un proiect de plan managerial pentru unitatea de învățământ la care candidează, document care nu trebuie să depășească 15 pagini în format A4.
Evaluarea se realizează de către comisia de interviu, pe baza grilei prevăzute în metodologia concursului.
Această etapă este eliminatorie, iar candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 7 pentru a fi declarat promovat. Nota obținută la evaluarea administrativă nu intră în calculul mediei finale.
În perioada 12–27 noiembrie 2026 este programată proba de interviu, care va avea o durată de cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat.
Interviul urmărește evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale, a modului în care candidații găsesc soluții pentru situații-problemă, precum și a felului în care își susțin proiectul managerial.
Notele sunt acordate de cei cinci membri ai comisiei de evaluare, iar nota finală a interviului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de aceștia.
Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt programate pentru data de 9 decembrie 2026.
























