Social Media

ECONOMIC

Patronul “LactaProd”, acuzat de fraudă cu fonduri europene de peste 1 milion de euro

Timp de citire: 5 minute

• Mihai Petrea împreună cu alţi trei patroni brăileni au reuşit să ţepuiască atât Uniunea Europeană, cât şi statul român • banii au fost obţinuţi ca fonduri europene şi guvernamentale, în baza unor documente şi declaraţii false, fiind solicitaţi pentru modernizarea unei fabrici de procesare a laptelui • procurorii DNA au intrat pe fir, iar dosarul a ajuns acum spre judecare la Tribunalul Brăila
 
Au vrut să modernizeze o fabrică de procesare a laptelui cu bani europeni obţinuţi în baza unor documente false, gândindu-se că nu vor fi prinşi. Mihai Petrea, Mihai Octav Litinschi, Stelian Robertino Ifrim, Petru Florin Chiroi şi firmele “Polgrup” SRL şi “Rocif Construct” au fost trimişi în judecată de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, la aproape 10 ani după comiterea faptelor de corupţie, potrivit unui comunicat emis de DNA.
Perioada vizată de anchetatori a fost martie 2008 – august 2009, iar proiectul prin care inculpaţii au obţinut fonduri europene nerambursabile viza modernizarea unei fabrici de lapte. Concret, fostul antreprenor brăilean Mihai Petrea a reuşit să convingă o persoană – “reprezentant legal de proiect, fără vinovăţie”, cum se precizează în rechizitoriul DNA – să depună la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, mai multe documente şi declaraţii false sau inexacte, cum ar fi studiu de fezabilitate, declaraţii pe proprie răspundere, contracte de lucrări etc. Petrea a fost ajutat în acest demers de inculpatul Ifrim Stelian-Robertino.
În acest cerc vicios a intrat şi Petru Chiroi, administrator al SC “Rocif Construct” SRL Brăila. Acesta a pus la dispoziţie o parte din documentele mai sus amintite, deşi firma pe care o conducea nu avea nici posibilităţi tehnice, nici suficienţi angajaţi pentru a realiza lucrarea de construcţii-montaj pe care o câştigase la licitaţie, aşa cum se precizează în actele anchetatorilor.
Planul acestora de a obţine fonduri europene le-a reuşit, astfel că au obţinut 4.953.955 lei. 80% din această sumă a provenit din bugetul Uniunii Europene, iar diferenţa de 20% din bugetul statului român. “Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective”, se mai precizează în rechizitoriul DNA.
Brăileanul Petru Florin Chiroi, administratorul “Rocif” SRL nu s-a oprit aici cu faptele de corupţie, susţin procurorii, ci a înfiinţat şi o asociaţie cu inculpaţii Stelian-Robertino Ifrim şi Octav Mihai Litinschi, prin intermediul căreia, Chiroi a realizat “prin intermediul unor tranzacţii comerciale fictive cu circuit comercial aparent real (cu ajutorul unor firme – unele cu comportament de tip “fantomă”, printre care şi SC “Polgrup” SRL) , prin care a crescut artificial preţul de achiziţie a unor utilaje achiziţionate din Italia”, se mai menţionează în actele procurorilor.
Ulterior, inculpatul Mihai Petrea, cel care a obţinut banii europeni prin fraudă pentru modernizarea fabricii, a întocmit şi prezentat, în mod repetat, mai multe documente nereale, cum ar fi contracte comerciale şi facturi achiziţie bunuri, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila. “Scopul era stabilirea cu rea credinţă a contribuţiilor, impozitelor sau taxelor, ce au avut ca rezultat final rambursarea ilegală, la data de 30.01.2009, a unei taxe pe valore adăugată în sumă de 901.098 lei”, explică procurorii.
Adminitraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a anunţat că se va constitui parte civilă cu suma de 1.112.845 lei, din care 901.090 cu titlu de TVA şi 211.756 lei cu titlul de impozit pe profit, împreună cu dobânzi şi penalităţi de întârziere.
DNA a pus sechestru pe mai multe bunuri aparţinând inculpaţilor Mihai Petrea, Stelian-Robertino Ifrim, Mihai Octav Litinschi, Petru Florin Chiroi şi SC “Rocif Construct” SRL Brăila.
 
Cine sunt antreprenorii trimişi în judecată de DNA
La o simplă căutare pe internet, aflăm că brăileanul Mihai Petrea a fost administratorul “LactaProd”, firmă care, în 2009, se afla între cei mai mari zece producători de lactate proaspete. “În 2004, Petrea era deja acţionar în cadrul unui fost distribuitor de ţigarete, care are în continuare activităţi în cadrul segmentului hotelier şi al producţiei de panificaţie, patiserie şi biscuiţi în judeţul Brăila”, scria Ziarul Financiar în 2009.
Ulterior, Petrea a făcut împrumut bancar şi a cumpărat una dintre cele două unităţi de producţie ale producătorului de lactate “Brailact”, respectiv fabrica de brânzeturi şi terenurile din împrejurimi, menţionează aceeaşi sursă.
“LactaProd” a intrat în insolvenţă la finalul anului 2011, iar un an mai târziu a fost declarat falimentul. Petrea a fost deţinătorul brandului “Paco Lactate”, produs de “LactaProd”.
Stelian-Robertino Ifrim este cunoscut judecătorilor brăileni. Acesta a mai fost trimis în judecată în toamna anului 2015, în dosarul “Megaescrocheria «Antic Gallery»“. Detalii aici: http://obiectivbr.ro/content/mega%C3%AEn%C5%9Fel%C4%83ciunea-%C2%ABantic-gallery%C2%BB
Firma “Rocif” este o afacere de familie, administrată de Petru şi Adriana Chiroi. În 2015, ziarul “Obiectiv – Vocea Brăilei” a relatat că “Rocif” urma să construiască un părculeţ în localitatea Siliştea.
În prezent, aceştia sunt acuzaţi de participaţie sau complicitate improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene, stabilirea, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţă a taxelore care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursării ilegale a TVA-ului.

ECONOMIC

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă

Publicat

în

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.

Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).

Obiectivele urmărite

  • Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
  • Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă

Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat

Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.

Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.

Alte deficiențe constatate

  • Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
  • Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
  • Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte

Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii

În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.

Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM

  • Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
  • Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
  • Semnalizare necorespunzătoare
  • Rrusa de prim ajutor incompletă

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:

  • Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
  • Fabricarea pâinii
  • Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
  • Restaurante
  • Comerț și agricultură

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Publicat

în

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.

Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.

Ce localități vor fi afectate de oprirea apei

Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:

  • Salcia Tudor;
  • Ariciu;
  • Cuza-Vodă.

Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.

Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate

Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.

De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.

În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧