Economie
Patiserie din Baldovinești, închisă timp de 6 luni și amendată de Protecția Consumatorilor
* SC Nugatisimo SRL a primit trei amenzi contravenționale în valoare de 13.000 de lei și un avertisment * comisarii de la Protecția Consumatorilor au dispus, totodată, oprirea definitivă de la utilizarea, în cadrul pocesului tehnologic de fabricație și de la livrarea în circuitul comercial a circa 1,6 tone semipreparate și produse finite nesigure, în valoare de peste 21.000 lei
Control „pe nepusă masă” la o patiserie din satul Baldovinești, urmată de amenzi usturătoare.
În urma înregistrării unei reclamații referitoare la calitatea necorespunzătoare a unui produs de patiserie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfăşurat, în ziua de marți, 2 aprilie, o acțiune operativă de control la unitatea de producție (patiserie-produse din cacao și produse zaharoase-prăjituri) aparţinând operatorului economic SC Nugatisimo SRL Brăila, situată în satul Baldovinești, comuna Vădeni.
„Pentru neregulilie constatate, comisarii CJPC Brăila au aplicat următoarele sancțiuni şi măsuri complementare: trei amenzi contravenționale în valoare de 13.000 lei; un avertisment; propunerea de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni, pentru folosirea unor spații și condiții necorespunzătoare pentru producția și depozitarea produselor; oprirea definitivă de la utilizarea, în cadrul pocesului tehnologic de fabricație și de la livrarea în circuitul comercial a circa 1,6 tone semipreparate și produse finite nesigure, în valoare totală de peste 21.000 lei; propunerea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte în relația cu consumatorii”, precizează conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila.
Principalele abateri constatate în timpul controlului au fost:
realizarea, în condiții necorespunzătoare, a procesului tehnologic de fabricare a produselor de patiserie: pereți îngălbeniți, cu var exfoliat; pardoseala insuficient igienizată, cu porțiuni de rășină epoxidică deteriorată; folosirea unor utilaje insuficient igienizate și cu zone extinse de rugină si vopsea exfoliată;
lipsa plaselor de protecție în zona de fabricație și existența unor sisteme de combatere a insectelor- insect killer nefuncționale și neigienizate;
depozitarea produselor finite vrac în navete PVC insuficient igienizate;
folosirea, în etapele preliminare ale procesului tehnologic, a ustensilelor neprofesionale (scafe din plastic și din inox cu porțiuni deteriorate; oale din inox cu grad de uzură avansat și deformări vizibile, cărucioare suport și rastele cu zone de rugină și vopsea exfoliată);
folosirea, pentru depozitarea materiilor prime și a semipreparatelor, a unor ambalaje confecționate din plastic, improprii domeniului alimentar, precum și a unor ambalaje provenite de la alte materii prime utilizate;
lipsa monitorizării parametrilor de microclimat pentru materiile prime uscate și materiile prime refrigerate;
lipsa dezinfecției ouălor;
folosirea unor recipienții utilizați pentru colectarea deșeurilor menajere și a celor reciclabile, fără capac și fără sistem de acționare la pedală;
existența unor rigole de scurgere neigienizate;
lipsa separării fazelor salubre de cele insalubre (existența ustensilelor mecanice în spațiile de fabricare/ambalare a produselor finite; ustensilele folosite pentru igienizarea spațiilor de lucru depozitate în zonele de fabricație);
folosirea unui lift pentru materiale nerecondiționat, cu zone extinse de rugină.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















