Cultură
„Păstrați-mi amintirea!”…
„Nu lacrimi vă cer vouă…
Păstrați-vă mâhnirea!
Vă cer un singur lucru,
Păstrați-mi amintirea!”
Sunt poate singurele versuri cu adevărat triste, auzite de mine și nu numai, spuse de cel ce. incredibil, astăzi, nu se mai află deja, printre noi, așa cum îl știam – Adrian Simion.
N-am habar, de unde găsise poezioara asta, și de ce ținea atât de mult să ne-o tot repete, dar sinceră să fiu, mie, personal, îmi dădea fiori. Și asta pentru că, nu se potrivea deloc cu omul vesel, frumos, inteligent și atât de plin de viață, care plăcea tuturor.
Sau nu! Undeva, bine ascunși de priviri, nu departe de el, probabil, se mișcau și cei ce aveau să-i întrerupă, la un moment dat, pemtru totdeauna, bunul și frumosul mers al vieții sale. Au ales o zi urâtă, gri și mohorâtă, numai bună pentru a doborî tot ce poate fi mai valoros la un om – încrederea în sine și curajul de a rămâne drept în fața acuzațiilor strâmbe.
Inutile au fost toate încercările familiei de a repara acest splendid „ceas elvețian”, așa cum de multe ori îl strigam noi, prietenii, pe Adrian.
Poate de aceea a și ținut să mai rămână câțiva ani, lângă noi, după clipele acelea dezgustătoare și pline de minciuni….
Dar, nu mult, pentru că iată, colegul, prietenul, profesorul, directorul, inspectorul, dar mai ales OMUL, Adrian Simion, a plecat pentru totdeauna, acum, în luna mai, cea mai dragă lună a lui, când aproape toate florile se deschid, când cerul este mai albastru ca oricând, când verdele crud, nu se lasă încă acoperit de praf..
Ce pierdere imensă pentru noi toți și ce sărace par cuvintele tocmai acum cînd mi-aș dori atât de multe să vă spun despre valoarea acestui om, despre profesionalismul său, despre spiritul său de sacrificiu, despre onoarea, dar mai ales despre dragostea purtată Liceului de de Arte „Hariclea Darclée”. Sau despre lumina din ochii lui, atunci când elevii claselor de artă a liceului tocmai înființat, fie de muzică, artă plastică, artă dramatică ori coregrafie, îi umpleau biroul de director, cu diplome de la diferite concursuri de specialitate.
Am împărțit ani buni, același birou, aceeași cancelarie, l-am cunoscut bine, am fost martora unora dintre cele mai frumoase momente ale acestei instituții de învățământ care și astăzi ocupă un loc de onoare în ierarhia școlilor brăilene.
Cine poate uita oare, anii aceia frumoși, când Concursul Național de Canto, pentru elevii liceelor de artă „Hariclea Darclée, aduna la Brăila zeci de participanți, care astăzi sunt „cap de afiș” în marile Teatre de Operă din lumea întreagă.
Tocmai de aceea, mi se pare atât de nedrept faptul că trebuie să ne luăm „rămas bun” și nu obișnuitul „la revedere” de la cel ce a reprezentat cu atâta cinste școala și cultura în această parte de țară.
Mă liniștește doar credința că va avea parte de un drum lin, cu lumină, că Bunul Dumnezeu, îl va ține mereu, de-a Dreapta Sa!
Ție, Adrian dragă, noi, cei ce încă vom mai rămâne o vreme pe aici, îți promitem că îți vom asculta sfatul, păstrându-ți amintire frumoasă!
Dar, fie-ne cu iertare, nu suntem în stare să ne păstrăm și lacrimile….
Ai fost „cadoul” vieții noaste, al colegilor, prietenilor, al soției și băiatului tău!
„Odihnește-te în pace!”
prof.Marilena Niculescu ,
fost Director adjunct al Liceului de Arte „Hariclea Darclée”
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















