Adaugă ca sursă preferată în Google

† CASIAN,
ARHIEPISCOPUL  DUNĂRII  DE  JOS
 
ÎNVIEREA  DOMNULUI
–  DARUL  VINDECĂTOR 
AL  COMUNIUNII
 
PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI Galaţi. 2024
 
† CASIAN
din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Dunării de Jos,
 
Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori
ai Sfintelor Altare, preacuviosului cin monahal
şi iubitorilor de Dumnezeu, fraţi şi surori
în Domnul înviat din morţi,
har, milă, bucurie, pace şi sănătate deplină,
iar de la smerenia mea arhierească binecuvântare.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
 
 
Preaiubiţi credincioşi şi credincioase,
Cuvintele adevărate, frumoase, calde, curate, înălțătoare sufletește și mobilizatoare comunitar la Sfintele Paști capătă o sacră dimensiune. Sunt pline de lumina, de pacea și de bucuria Domnului, Biruitorul iadului și al morții și „începerea altei vieți veșnice“. Acum câteva clipe ne‑am adunat gândurile, stările emoționale, într‑o atmosferă normală, tainică, mutându‑le de la spațiul personal la cel foarte apropiat de alți semeni, dar, de fapt, cu toții ne‑am îndreptat spre singurul loc care ne reunește, spre Sfânta biserică. Chiar calea pe care am străbătut‑o, unii fără mijloace de locomoție, ne‑a antrenat, ne‑a întărit și ne‑a ajutat să biruim inclusiv întunericul exterior cu gândul curat, pentru a primi mult așteptata lumină a Sfintei Învieri a Domnului.
Atunci când condițiile din spațiul exterior sunt mai anevoioase, între acestea fiind și călătoria prin întuneric, noaptea, în interior, în suflete, se aprind, se activează și funcționează reperele noastre de protecție, de atenție mai mare și de putere sporită în depășirea neajunsurilor. Ce poate fi, deci, mai adevărat în așteptarea noastră fără lumină exterioară, în biserici ori în fața acestora, când suntem atât de numeroși, decât apariția unei persoane sacre, preotul, care poartă cu sine, în căușul mâinilor, Lumina! Este o lumină pe cât de reală într‑un corp luminos văzut, pe atât de sfântă și îmbietoare, căci poartă pe Însuși Biruitorul morții și al întunericului iadului, pe Domnul Hristos, „Lumina lumii“, Care a înviat din morți, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu‑le“!
În această atmosferă a tainicei lumini se depășește întunericul fizic și se aprinde interior „candela din inimi“ deoarece, prin Învierea Sa, Domnul ne oferă concret starea de înviere personală către adevărata viață creștinească, deoarece „astăzi, toate s‑au umplut de lumină și cerul și pământul și cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s‑a întărit“.
Câtă lumină pascală primim, atâta credinţă puternică activăm în noi. Aceasta este trecerea de la întuneric la lumină şi de la tristeţe şi slăbiciune la bucurie, dar şi întărire în pacea din noi şi dintre noi, astăzi şi în tot restul zilelor noastre.
Purtători ai bucuriei vieții înviate prin lumina pascală în noi și între noi, am primit și starea liniștitoare, înălțătoare, deasupra grijilor omenești și determinarea continuării trăirii în stare de pace, de sănătate și de iubire fraternă. „Uleiul cel bun al credinței“, lucrător prin faptele iubirii milostive, îl înmulțim din darul, din iubirea și din binecuvântarea Domnului înviat în morți: „Să ne curățăm simțirile și să‑L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii. Și, cântându‑I cântare de biruință, luminat să‑L auzim zicând: «Bucurați‑vă!»“.
 
Dreptmăritori fraţi şi surori în Domnul,
Între toate darurile dumnezeiești, în omeneștile noastre alergări, cu bucurii și încercări, cu suferințe și speranțe, cu lipsuri și împliniri, cu boli și cu vindecări, ce poate mai folositor cât mai multora dintre noi decât reînvierea respectului profund şi autentic pentru tot omul de aproape şi de departe? Învierea nu este doar emoţia, bucuria de moment şi fascinaţia primirii Luminii în lumânarea pascală, pentru ca apoi să revenim la cele omeneşti. Aşa cum ne arată învăţătura Bisericii, Hristos Domnul este Învierea! „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi“.
Mai înainte de Înviere, în casa Mariei și a Martei, surorile lui Lazăr, mort și îngropat de patru zile, Domnul mută atenţia de la faptul Învierii pe Persoana Sa, ca Doctor Vindecător al nostru de moarte şi Dăruitor al arvunii vieţii celei veşnice.
Așa a înviat pe Lazăr și l‑a ținut în viață! Și Lazăr a ieșit din mormânt prin chemarea, prin puterea și prin iubirea Domnului pentru noi toți, cărora ne împărtășește bucuria și adevărul Învierii Sale „pentru noi, oamenii, și pentru mântuirea noastră“, a celor ce stăm adesea departe de El și fără credința în Înviere, rămânând „în întuneric și în umbra morții“.
Dar, iubiți frați și surori, Învierea Domnului ne vindecă și pe noi, prin puterea, prin prezența și darul Său, de una din cele mai frecvente suferințe și boli: neputinţa omenească de a ierta aproapele şi de a‑l iubi „din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea“!
Învierea înseamnă sursă reală, cerească, împărtășită de Mântuitorul pentru ieșirea noastră din „iadul“ cel întunecos al sufletului cotropit de puterile răului și orbit de opacitatea față de fratele nostru, care este şi trebuie văzut ca o altă „icoană“ vie, restaurată şi luminată de iubirea Mântuitorului! El ne solicită neîncetat: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, căci zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Deci, prin focul mistuitor al iubirii dumnezeiești dispare răul din noi și se ivește lumina prin care trecem, de fapt, de la starea de ignorare, de uitare și de părăsire a omului din această lume, la cea pe care o reface, o restaurează, o înnoiește și o înviază real Hristos. Aceasta este taina fratelui, fratele om! Învierea Domnului ne ajută, prin credință puternică și iubire autentică, să creștem, creștinește și social, de la răutate la bunătate. Iertarea aceasta vine însă de la Domnul, Care răstignește pe Sfânta Cruce patimile și păcatele noastre, omorând cauza morții și dându‑ne, în schimb, din iubire iertarea aproapelui. Din iertarea Domnului pe Cruce prin Înviere, lumea intră în spaţiul luminos al frăţietăţii: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“!
Astfel învie și în noi, la Sfintele Paști, puterea harică prin care depășim egoismul, patima cea mai grea în calea afirmării iubirii curate, sincere și vindecătoare de boala separării de omul, de fratele, de aproapele și de „îngerul“ vieții noastre, care ne deschide luminos calea către „Învierea mai înainte de Înviere“, încă din viața acestora.
Sfinții Părinți filocalici, promotorii și dascălii, doctorii vindecători de boala răutății ne arată și urmarea împăcării, reconcilierii, iertării și iubirii aproapelui: redobândirea firii pascale.
Firea pascală este însăşi sănătatea persoanei umane, restaurată, reaşezată şi întărită de Domnul în „raiul“ comunitar, adică în familia luminată de harul Învierii, ca realitate duhovnicească şi nu doar ca fapt de moment, trecător, aşa precum trec şi zorile şi cuceresc doar întunericul din afară pentru o jumătate de zi!
Învierea Domnului este viața perpetuuă, eliberată de întunecimea gândului de a judeca doar pe altul, eliberată de graba sancțiunii verbale cu totul distructive și vătămătoare uman și social și, mai ales, de regretabilele fapte rele, violente și, uneori, mortale, cauzate de neputința de a ierta și de a iubi!
Învierea Domnului este, așadar, recuperarea noastră de la starea de fii îndepărtați de Casa veșnicei iubiri a Părintelui ceresc, Care ne așteaptă „cu timp și fără timp“, oferindu‑ne „pâinea cea cerească şi paharul vieţii veşnice“, dar şi „cuvântul care vindecă“, rugăciunea, prin care se deschid şi inimile mărinimoase şi braţele iubitoare ale medicilor din cealaltă biserică, spitalul! Așa poate ne ajută Hristos Domnul să‑L primim viu, iubitor și vindecător prin orice faptă, gest și deschidere, spre omul zilelor noastre, tot mai căzut în el însuși, în necazuri, în singurătate, în boală, în violență și, mai ales, în lipsa de pace în inimi, de unde se nasc și regretabilele războaie lăuntrice și exterioare. Paştile înseamnă trecerea Domnului înviat dincolo de „piatra mormântului“ de pe inimile noastre, încremenite în lipsă de iertare şi de iubire: „Numai prezența reală a aceluiași Hristos în toți cei ce cred, dar pe care Hristos nu vrea să‑i anuleze în ceea ce are fiecare persoană ca propriu, poate menține atât unitatea, cât și bucuria tuturor în aceeași comuniune în El. Numai aceasta poate aduce atât echilibru spiritual în fiecare, cât şi în relaţiile dintre toţi, unită cu respectul delicat pentru fiecare persoană, nu numai pentru ceea ce are propriu, ci şi pentru faptul că, în fiecare persoană, acelaşi Hristos lucrează în fiecare potrivit cu însuşirile ei. Această prezență reală a lui Hristos în toți duce la menținerea lor într‑o unitate, dar într‑o unitate a iubirii, nu a confuziei“.
 
Preaiubiţi fii ai Învierii Domnului şi ai vieţii fraterne,
Să ne luminăm și să viețuim, pe cât reușim, în această comuniune pascală, căci am primit „har peste har“ și puteri înnoitoare spre lucrări și fapte bune, trăite în familia reunită a tuturor semenilor de la sate, din cătune, din spitale și din orașe, aici, acasă, la Dunărea de Jos și în lumea mare, împreună toți românii, în speranță, în bucurie și, mai ales, în pacea din noi și cea dintre noi!
Să nu uităm mai ales tinerii! Ei au mari așteptări de la dragostea noastră comunitară fraternă și milostivă. Au răspuns și anul acesta în număr mare la chemările voluntariatului faptelor bune! Depășesc minunat chemările virtuale prin prezența plină de generozitate, de voioșie și de entuziasm mobilizator pentru părinți și pentru bunici, chiar și departe de țară. Acolo ajută preoții și confrații din comunitățile parohiale. Poartă azi luminile pascale nu doar în mâini, ci şi în inimi, dar şi „pe calea“ dorului de acasă şi aşteaptă semnele zâmbetelor, ale preţuirii şi ale bucuriei pascale depline! Acasă, la programele bisericești, ne uimesc real la olimpiade sau la cel mai frumos program al Sfintei noastre Biserici: „Cuvântul care vindecă“!
Și aceste mărturii sunt daruri vii pascale, luminoase, din inimile și entuziasmul copiilor și ale tinerilor însoțiți de iubiții lor părinți, de devotații lor preoți în parohii și de jertfelnicii lor dascăli.
Gândurile noastre se îndreaptă astăzi, la Sfintele Paști, către Izvorul vieții, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne cheamă pe toți credincioșii să‑L primim și să‑I ascultăm chemarea:
 
Veniţi de luaţi lumină!
Veniţi de luaţi pacea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu“!
Veniţi de luaţi bucurie: „Bucuraţi‑vă“!
Veniţi de luaţi vindecare de boli: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi“!
Veniţi de vă izbăviţi de întristare!
Veniţi de luaţi bucuria vindecării de singurătate!
Veniţi de vă împărtăşiţi din preaplinul iubirii fraterne: „Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să‑Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi“!
Veniţi de primiţi belşugul comuniunii şi depăşirea fricii de sărăcie!
 
Să împărtășim toți, iubiți părinți, frați creștini de toate vârstele și condițiile omenești, în toate locurile de suferință a semenilor, tuturor, bucuria, lumina și pacea și să împlinim concret faptele vindecătoare! Așa trăim Învierea! Așa ne îmbrățișăm unii pe alții! „Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi“! Astfel să rămânem în lumina Învierii cu sănătate deplină, aici și pretutindeni!
Sfinte bucurii și viață pașnică în armonia păcii din inimi, în noi și între noi!