Să iubim natura
Păsările lunii mai – Pitulicile
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Așa cum v-am obișnuit, voi continua să vă prezint păsările lunii în care ne aflăm. Pentru luna mai au fost alese pitulicile. Acestea sunt păsări cântătoare, de mici dimensiuni, ce pot fi întâlnite prin parcuri și păduri.
Pitulicile fac parte din genul Phylloscopus, familia Phylloscopidae. Pe continentul european au fost identificate 18 specii, dintre care trei cuibăresc și în România: pitulicea mică, pitulicea fluierătoare și pitulicea sfârâitoare. Alte opt pot fi observate în migrație sau poate accidental.
Speciile din Familia Phylloscopidae sunt păsări de talie mică, cu dimensiuni între 9 și 13 centimetri și greutatea de maxim 20 de grame, sunt păsări rapide, se mișcă încontinuu în coronament, în căutarea insectelor. Coloritul penajului este asemănător frunzelor, verzui și maroniu pe spate și albicios gălbui pe torace și abdomen, iar ca semn distinctiv pot avea o sprânceană mai mult sau mai puțin intensă, deschisă la culoare. Unele specii au dungi galbene pe aripi. De cele mai multe ori, pitulicile sunt identificate după tril, au un tril puternic, plăcut, care dă numele popular câtorva dintre specii, cântec care poate fi auzit și toamna în timpul migrației.
Pitulicile cuibăresc în pădurile din județ, preferând pădurile de foioase, dar unele specii pot fi observate și în parcurile și grădinile din orașe. Astfel, pitulicea mică e cea mai răspândită, putând fi văzută din Delta Dunării până în golul alpin, inclusiv în localități. Pitulicea sfârâitoare se întâlnește în pădurile de foioase din zonele joase până în zonele submontane. Pitulicea fluierătoare e prezentă în zonele montane din nordul țării, până în jnepenișuri. Însă în migrație pot fi văzute în orice fel de habitat în care sunt prezenți arbori sau tufe, inclusiv în localități, adesea în număr mare, căutând insecte și adesea vocalizând periodic.
Pitulicile sunt specii insectivore, se hrănesc solitar sau în perechi, de la nivelul solului până în vârful coronamentului. Insectele, ouăle și larvele acestora, precum și alte nevertebrate sunt adunate de pe suprafața frunzelor, dar și din aer, unele păsări executând zboruri de pe suporturi fixe pentru a prinde prada. Consumă și fructe, mai ales înspre toamnă, dar puii sunt hrăniți predominant cu insecte.
Toate speciile care cuibăresc la noi sunt oaspeți de vară, fiind foarte bune migratoare. Deși păsări de talie mică, unele sunt capabile de călătorii remarcabile, unele iernând în zona Mediteranei, iar altele călătorind până în Africa tropicală. S-au adaptat acestor obiceiuri, cele care migrează pe distanțe mai lungi, cum e pitulicea fluierătoare, au aripi mai lungi decât pitulicea mică, care migrează până în sudul Europei sau nordul Africii.
Specii reprezentative pentru țara noastră
Pitulice mică (Phylloscopus collybita) – Poate fi întâlnită în păduri mature, în zone semi-deschise, parcuri și grădini unde există arboret pe care îl folosește la cuibărit.
Cuibărește în aproape toată Europa. Cele mai multe populații sunt migratoare, iernează în sudul și vestul Europei, Asia de Sud și nordul Africii. Specie diurnă, se hrănește cu insecte, își caută hrana și pe sol și în coroanele arborilor, prinde insecte și din zbor și de pe scoarța copacilor.
Amenințări și măsuri de conservare: Principala amenințare este utilizarea insecticidelor (atât în teritoriile de cuibărit cât și în afara lor, unde specia este prezentă în migrație). Suplimentar, exploatările forestiere în perioada de cuibărit constituie un factor negativ.
Pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix) – Trăiește în păduri de foioase, fără subarboret. Părțile superioare sunt verzui, are gâtul de culoare galbenă, ca și partea superioară a pieptului. Părțile inferioare sunt de culoare albă. Coada este scurtă. Lungimea corpului este de 11-12,5 cm, anvergura de 20-24 cm, masa corporală medie de 10 g.
Este vizitator de vară în aproape toată Europa. Specie migratoare, părăsește locurile de cuibărit în august și iernează în Africa subsahariană, pentru a reveni în perioada aprilie-mai. Specie diurnă, se hrănește cu insecte din zbor sau de pe arbori.
Amenințări și măsuri de conservare: Cea mai mare amenințare pentru această specie este pierderea habitatului, din cauza schimbărilor din managementul suprafețelor împădurite. Necesită păduri cu vegetație slabă de arboret.
Pitulice fluierătoare (Phylloscopus trochilus) – Pitulicea fluierătoare este cea mai frecventă specie de pitulice de la noi. Este specie oaspete de vară întâlnită foarte des în pădurile de foioase, cu subarboret, din zona de câmpie până în zonele montane. În țara noastră cuibărește în molidișuri și în arboretul din parcuri și crânguri.
Fiind specii care se hrănesc cu insecte, folosirea insecticidelor în parcurile și grădinile din localități, în perioada de primăvară și toamnă când păsările migrează, le privează de o sursă de hrană importantă. Ele folosesc localitățile ca „puncte de realimentare” în lungul drum către cartierele de iernare sau de cuibărire.
De asemenea, utilizarea pesticidelor pentru combaterea insectelor în păduri poate avea efecte distructive serioase. De aceea, trebuie evitată utilizarea insecticidelor, mai ales în perioadele de cuibărire.
În Brăila, ca și peste tot în țară, speciile sus menționate pot fi observate destul de greu, deoarece sunt păsări de mici dimensiuni și au coloritul foarte asemănător cu al frunzelor. Cel mai ușor pot fi identificate după tril, așa că vă provoc la o ieșire în parcurile brăilene și cu ajutorul telefonului să descoperiți trilul pitulicilor, să ascultați aceste minunate păsări, ca să vedeți cum cântă și ne încântă și pe noi brăilenii.
Sursa de infomare:
Pitulice mică (sor.ro)
Pitulice sfârâitoare (sor.ro)
https://pasaridinromania.sor.ro/Pitulice-fluieratoare
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















