Să iubim natura
Păsări din România (VI)
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Voi continua să vă prezint câteva specii de păsări din România. În articolul de față a venit rândul rațelor scufundătoare (subfamilia Aythynae).
Din acest grup fac parte următoarele specii de rațe: rața cu ciuf (Netta rufina), specie oaspete de iarnă; rața cu cap negru (Aythya marila), specie oaspete de iarnă; rața moțată (Aythya fuligula), specie oaspete de iarnă, dar care poate fi văzută uneori și vara; rața cucuiată (Aythya collaris), specie oaspete de iarnă, foarte rar observată; rața cu cap castaniu (Aythya ferina), o specie sedentară și rața roșie (Aythya nyroca), specie oaspete de vară.
În acest articol vă voi prezenta detaliat cele trei specii pe care eu le-am observat mai des în județul nostru.
Rața cu cap castaniu (Aythya ferina): Este o specie de rață de talie medie ce prezintă dimorfism sexual. Masculul în penaj nupțial are capul de culoare castanie, pieptul, ceafa, coada, târtița și subcodalele de culoare neagră, iar spatele, abdomenul și aripile sunt de culoare gri cu vermiculații.
Rața cu cap castaniu cuibărește pe tot teritoriul țării, din zonele joase până în zonele de deal, acolo unde există zone umede.
În perioada de cuibărire, specia are o prezență mai dispersată, iar în perioada rece a anului este prezentă pe majoritatea suprafețelor acvatice (mai puțin pe apele curgătoare), existând influx de indivizi din nordul distribuției. Abundența indivizilor poate fi diferită de la un sezon la altul, în funcție de gradul de acoperire cu gheață al suprafețelor acvatice.
Specia preferă pentru cuibărire zonele umede cu ape stătătoare sau ușor curgătoare, mediu-eutrofizate, cum sunt mlaștinile, lacurile, zonele lagunare etc. În afara perioadei de cuibărire este puțin pretențioasă, fiind observată pe majoritatea suprafețelor acvatice.
Amenințări și măsuri de conservare: Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul zonelor umede: drenare, desecare, intensificarea pisciculturii, abandonarea heleșteielor, dispariția pășunatului tradițional cu număr mic de animale, arderea necontrolată a stufului, eutrofizare, vânătoarea, deranjul la cuib etc.
Rața roșie (Aythya nyroca): Este o specie de rață de talie medie. Ca la toate speciile de rațe, există dimorfism sexual, însă este mai puțin accentuat. Ambele sexe au colorit general maroniu, cu spatele contrastant mai închis la culoare decât flancurile sau abdomenul. În România, specia cuibărește în toate regiunile mai joase ale țării, din Delta Dunării până în zonele de deal, în regiuni cu zone umede întinse de lacuri cu vegetație acvatică bogată.
Specia este prezentă la noi ca oaspete de vară. Abundența însă nu este constantă. În perioada de cuibărit este mult dispersată, și în număr mai mare, în general în locurile de cuibărit. Toamna se adună în grupuri pe suprafețele acvatice. Peste iarnă, numărul de exemplare este mult mai redus, mare parte din indivizi iernând în zonele sudice ale Europei și Asiei sau în Africa.
În România este prezentă în toate zonele umede mari în perioada de cuibărit, ocupând habitate acvatice întinse din zonele joase, bogate în vegetație palustră și cu maluri mâloase. Este mai abundentă în Delta Dunării și în zonele umede din lunca râurilor mari. În sezonul de toamnă se adună în număr mai mare, pe suprafețele de apă deschise, la început mult mai dispersat, iar apoi, concentrat. În perioada de iarnă rămân mai puține exemplare, majoritatea iernând în zonele mediteraneene.
Amenințări și măsuri de conservare: Specia este în declin, în special din cauza reducerii sau dispariției zonelor umede naturale, cu suprafețe întinse și vegetație abundentă. Alte amenințări la adresa speciei sunt: arderea târzie a stufului și managementul intensiv al iazurilor piscicole (în special tăierea/reducerea vegetației de mal). În unele locuri și vânătoarea accidentală (fiind specie protejată, vânătoarea este interzisă) constituie o amenințare. Fiind specie Natura 2000, majoritatea locurilor în care specia cuibărește (sau se adună în număr mare în migrație) au fost incluse în rețeaua europeană de Arii de Protecție Specială.
De asemenea, în România a fost pregătit un Plan Național de Acțiune pentru conservarea speciei (de către SOR/BirdLife Romania și WWF Programul Dunăre-Carpați).
Rața cu ciuf (Netta rufina): Specie des întâlnită în România și în restul Europei, rața cu ciuf preferă habitatele cu apă salmastră și lacurile cu stufăriș. Masculul are culori relativ strălucitoare, flancurile corpului sunt de un alb lucitor, iar capul este maro-gălbui cu penele creștetului în formă de creastă erectibilă. Ciocul este de culoare roșie.
Rața cu ciuf este o specie migratoare, dar prezintă și populații sedentare care nu părăsesc teritoriile de cuibărit.
Populația europeană este relativ redusă, însumând aproximativ 59.000 de perechi, și a suferit un declin în perioada 1970-1990. Cu toate că specia a suferit un declin în unele țări în perioada 1990-2000, multe din ele au crescut sau au rămas stabile per total.
Amenințări și măsuri de conservare: Declinul speciei este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și pierderii habitatului specific prin drenarea zonelor umede, poluarea cu petrol și incendierii vegetației ripariene. Ca măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii și controlul braconajului, precum și refacerea vegetației la un nivel ecologic optim. Alte măsuri de conservare impun de asemenea protejarea habitatelor specifice, prevenirea mortalității, precum și creșterea gradului de conștientizare în rândurile populației.
Sunt multe locuri în județul nostru unde pot fi observate aceste păsări, de la lacuri sărate, la bălți și uneori chiar pe canale de irigații. Iubitorii de păsări și de drumeții în zonele mlăștinoase din Brăila pot merge și admira aceste rațe frumos colorate. Voi continua să scriu despre păsări sălbatice în speranța că vor exista doritori de drumeții și de fotografie în locuri sălbatice unde specia cuibărește sau se hrănește.
https://pasaridinromania.sor.ro/Rata-cu-cap-castaniu
https://pasaridinromania.sor.ro/Rata-rosie
https://pasaridinromania.sor.ro/Rata-cu-ciuf
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















