Să iubim natura
Pasărea anului 2022 – Pițigoiul codat
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În fiecare an, Societatea Ornitologică Română dorește să aducă aproape cât mai mulți iubitori de păsări. Publicul are, astfel, ocazia să voteze pasăre anului.
Pentru anul 2022 au fost alese trei specii de păsări: Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus), Sturzul cântător (Turdus philomelos) și Ghionoaia verde (Picus viridis). Pasărea care a adunat cele mai multe voturi, fiind declarată pasărea anului 2022, este pițigoiul codat.
“Pițigoiul codat e pasărea prin intermediul căreia ne dorim să vă avem alături de noi în 2022, ca actuali membri sau să vă întâmpinăm ca nou veniți. La urma urmei e o pasăre căreia îi place să hoinărească în grup, așa că o găsim foarte potrivită ca ambasador care adună iubitorii de natură și de păsări la un loc. E mare nevoie de ei, niciodată nu vor fi prea mulți!”
Și pentru că vorbim despre specii de păsări puțin cunoscute publicului iubitor de natură, în acest articol doresc să vă prezint câteva informații despre cele trei păsări canditate la titlul de pasărea anului 2022.
Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus) a câștigat titlul de pasărea anului 2022 cu 2184 de voturi. Este o specie ce poate fi observată mai ales în zonele cu tufe și arbuști. Nu poate fi văzut decât foarte rar în parcuri și grădini îngrijite, din cauza faptului că întreținerea acestora nu este pe placul lor, preferând zonele retrase și neîngrijite de om.
„Pițigoiul codat ne propune o discuție despre peisagistica urbană, în principal. Mare iubitor de tufe și arbuști pentru cuibărit, hrănit, odihnit și hoinărit, deplânge practicile de întreținere a spațiilor verzi din mare parte a parcurilor citadine. De multe ori, după trecerea echipelor de „intervenție”, locul rămâne curat, cu gazon impecabil și cu specii de arbori și arbuști nepotrivite zonei. Această stare de fapt îi reduce considerabil habitatul din orașe.”
Pițigoiul codat este o specie sedentară, adică nu migrează iarna, rămânând la noi în țară tot timpul anului. Fiind o specie retrasă, este mai ușor de observat iarna, alcătuind grupuri de până la 20 de păsări, în căutare de hrană. Răspândit în toată țara, preferă pădurile de foioase și amestec, cu tufișuri din adundență. Cu ani în urmă am observat această specie în zonele retrase din Parcul Monument.
Specie predominant insectivoră și gregară (adică trăiesc mai mulți indivizi la un loc) este ușor de observat. Pe timpul toamnei și a iernii pasărea se hrănește cu muguri, fructe și semințe. Dacă locuiți mai ales în județ sau în zone mai ferite de circulația intensă luați câteva mere și miez de nucă, le puneți în pomi, la hrănitori și cu puțin noroc aceștia vor veni să se hrănească iarna.
Pițigoiul codat își construiește un cuib de formă ovală, din mușchi și păr, pe care îl întărește cu pânză de păianjen, îl izolează la exterior cu licheni pentru camuflaj și îl căptușește la interior cu pene pentru un plus de confort. Ouăle odată depuse sunt clocite doar de femelă, iar puii sunt hrăniți de ambii părinți, ajutați și de pui din anii anteriori și adulți care nu au cuibărit. Din cauza faptului că își depune ouălele în arbori, dar mai ales în arbuști, la distanțe mici de sol este foarte sensibil la tăierea sau toaletarea agresivă a acestora în perioada în care cuibărește. Specia depune o singură pontă pe an, iar dacă lucrările de toaletare se fac în sezonul de cuibărire, pițigoiul codat nu va mai avea pui.
Amenințări și măsuri de conservare: Principalele amenințări sunt legate de managementul forestier defectuos, acolo unde habitatele forestiere își pierd din heterogenitate și din cantitatea substratului arbustiv sau în cazul în care pădurile cu compoziție naturală sunt înlocuite cu păduri de tip monoculturi. Fragmentarea și pierderea habitatelor poate duce la creșterea mortalității în iernile grele, grupurile de indivizi având nevoie de teritorii relativ mari. O altă amenințare este reprezentată de scăderea succesului reproductiv cauzată de prădarea cuiburilor de către specii de Corvidae, Mustelidae și șerpi.
Sturzul cântător (Turdus philomelos) este a treia specie care a participat la titlul de pasărea anului 2022 și care a obținut locul doi cu 1909 voturi. Este o specie ce ne indică faptul că resursa de hrană este în continuă scădere din cauza pesticidelor utilizate pe scară largă. Practic în meniul lor se găsesc peste 150 de specii de nevertebrate, fie ele insecte, viermi sau moluște. Pesticidele, pe care le folosim cu prea mare ușurință, reduc drastic această importantă sursă de hrană pentru multe animale, mai ales în locurile cu agricultură intensivă și monoculturi gigantice.
Este o specie de pasăre cântătoare, de talie medie, cu penajul maroniu-măsliniu relativ uniform pe partea dorsală, acoperitoarele penelor de zbor cu vârful mai deschis la culoare, iar ventral este de culoare albă cu nuanțe portocalii pe piept și laterale, având pete negricioase în formă de vârf de săgeată pe piept, abdomen și lateralele corpului. Picioarele sunt de culoare rozalie.
Amenințări și măsuri de conservare: Principalele amenințări pentru această specie sunt reprezentate de intensificarea agriculturii, de utilizarea pe scară largă a pesticidelor care reduc resursele de hrană, mai ales hrana de natură animală necesară în timpul perioadei de reproducere. Vânătoarea este de asemenea o amenințare asupra speciei.
Ghionoaia verde (Picus viridis) este a doua specie care a concurat la titlul de pasărea anului 2022 și care a adunat 1330 de voturi, clasându-se pe locul 3. Această specie de ciocănitoare frumos colorată se hrănește în principal cu furnici. Această specie sedentară este prezentă tot anul la noi, deci o putem vedea și în sezonul rece.
Ghionoaia verde preferă zonele în care găsește trunchiuri de copaci uscați, căzuți la sol, dar care, din lipsă de informare, sunt adunați frecvent, pierzându-se astfel o sursă de hrană importantă pentru un număr mare de viețuitoare. Prin tăierea arborilor maturi se reduc locurile de cuibărit și hrănire pentru multe specii de păsări și nu numai.
Este o specie de ciocănitoare de talie mare. Ambele sexe au coloritul relativ similar: creștetul și ceafa roșii, obrazul gri deschis cu ”mustață” neagră îngustă, abdomenul gri deschis, pal, iar spatele verde. Masculul are o pată roșie în centrul mustății negre (lipsește la femelă). Lungimea corpului este de 30-36 cm şi are o greutate medie de 138-250 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 45-51 cm.
Amenințări și măsuri de conservare: Fiind o specie sensibilă la modificările de habitat, extragerea continuă a arborilor morți, precum și a arborilor maturi din habitatele forestiere, în special cei de esență moale, constituie o amenințare majoră și serioasă la adresa speciei.
Sursa de informare:
https://pasaridinromania.sor.ro/Sturz-cantator
https://pasaridinromania.sor.ro/Ghionoaie-verde
https://pasaridinromania.sor.ro/Pitigoi-codat
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















