Social Media

Economie

”Pârliți” de Electrica

Timp de citire: 6 minute

• mai mulți localnici din comuna Siliștea se plâng că, de câteva săptămâni, au parte zilnic de întreruperi de curent dar și de fluctuații de tensiune care le strică aparatura electrocasnică • oamenii spun că la dispeceratul Electrica răspund roboți telefonici care îi fac să-și piardă timpul fără a rezolva nimic concret • în sat au apărut echipe de intervenție care ”bâjbâie pe la stâlpi” în încercarea de a găsi cauza acestor avarii • până la urmă s-a dat vina pe berzele care se așează pe rețeaua de medie tensiune și pe copacii care ating firele
 
Întreruperile de curent se țin lanț în comuna Siliștea, dar și în localitățile învecinate, avariile fiind însoțite de fluctuații de tensiune care ”pârlesc” aparatura electrocasnică. Asta reclamă mai mulți localnici din Siliștea, care se plâng că situația durează de circa două luni fără ca firma ”Electrica” – principalul furnizor de electricitate din zonă – să ia măsuri eficiente pentru remedierea problemei. ”Zilnic ni se oprește curentul, și dimineața dar mai ales seara. Durează o oră – două, câteodată chiar mai mult, iar uneori când repornește vine cu un șoc puternic de ne pârlește tot ce avem în priză. S-au stricat televizoare, frigidere, centrale și tot felul de alte aparate. La un magazin din sat li s-a ars combina frigorifică, de-au rămas cu marfa în căldură pe temperaturile astea… Sunt câteva săptămâni de când se întâmplă, cred că au trecut vreo două luni, și nu se rezolvă nimic. Dacă vrem să facem reclamație la Electrica, n-avem cu cine să discutăm, stăm în telefon câte jumătate de oră și vorbim cu roboții, iar dacă în sfârșit răspunde cineva zice că nu-i din Brăila și că o să anunțe mai departe. Noi nu mai avem dispecerat la Brăila, ne direcționează prin alte orașe… Altădată când mai reușim să prindem legătura ni se spune că sunt echipele în teren ca să remedieze defecțiunea. Ce defecțiune să remedieze că nici ei nu știu ce se întâmplă! Au venit de câteva ori echipe de intervenție prin sat, umblau pe la stâlpi ca să vadă de unde apar avariile și ziceau că nu găsesc nimic. Iar curentul pică în continuare, zilnic. Noi am mai pățit așa, când s-au înlocuit stâlpii în comună și s-au pus transformatoare noi. Doi ani a durat până s-a făcut lucrarea aia, iar curentul era întrerupt aproape zilnic, de dimineață până la 4 după-amiază, cât lucrau echipele. Am suportat doi ani, s-a terminat lucrarea și ziceam că, gata, n-or să mai fie probleme. Dar acum iar sunt întreruperi în fiecare zi, de două luni de zile, ni se strică aparatele din casă și nu face nimeni nimic…”, ne-a spus un localnic. O vecină a acestuia se plânge că i s-a stricat un televizor din cauza penelor de curent și că nu știe cum să-și recupereze paguba. Oamenii au auzit că pentru despăgubiri trebuie să dea Electrica în judecată, prezentând bonurile produselor care s-au defectat. ”Unii nu mai avem niciun bon, că n-am știut că trebuie să le păstrăm. În situația asta cum se mai recuperează banii pierduți?!”, se întreabă păgubiții din Siliștea cu care reporterul nostru a vorbit la fața locului, vineri, 16 august.
 
Copaci toaletați și berze electrocutate
Chiar dacă de la dispecerat n-au primit niciun răspuns concret, oamenii au auzit că echipele de intervenție care au încercat să identifice cauza problemei ar fi spus că de vină ar fi ori berzele care se așează pe stâlpi sau pe firele electrice, ori copacii cu coronament prea mare care ar lovi liniile de medie tensiune ce alimentează localitatea. Aceasta este explicația pe care ar fi primit-o inclusiv primarul comunei Siliștea, Ilie Efteme. ”A venit un domn inginer de la Electrica și mi-a indicat câțiva copaci care trebuie toaletați ca să nu mai atingă firele electrice. Doar unul dintre aceștia e în sat, restul sunt în afara localității, de-a lungul rețelei de medie tensiune. O să ne conformăm și o să facem ce ni s-a cerut, cu speranța că în felul ăsta n-or să mai fie întreruperi de curent. E posibil ca problema să fie din cauza copacilor, e posibil să fie și de la berzele care se așează pe media tensiune. Noi am identificat circa 12 berze moarte lângă un stâlp din zona gropii de gunoi dinspre Muchea. Cel mai probabil s-au așezat pe fire și s-au electrocutat. Am anunțat și Garda de Mediu să vină la fața locului”, ne-a declarat, tot vineri, primarul Efteme.
Contactat luni, 19 august, edilul din Siliștea ne-a spus că a toaletat deja copacii indicați de reprezentanții ”Electrica” și că speră să nu mai apară avarii. Am luat legătura și cu localnicii care ne-au reclamat situația, iar aceștia ne-au spus că tot mai sunt întreruperi. ”Acum se oprește curentul doar 10-15 minute, nu mai durează cu orele, însă când repornește, vine tot în «șuturi», n-am scăpat de fluctuațiile de tensiune”, se plâng oamenii.
Am încercat să obținem o reacție despre situația de la Siliștea și din localitățile învecinate și de la ”Electrica Distribuție” Brăila, însă atât purtătorul de cuvânt al instituției cât și directorul ne-au spus că sunt în concediu. Am fost îndemnați să trimitem întrebările pe un e-mail și să așteptăm răspuns. Ceea ce am și făcut. Vom reveni.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧