Administrație
Parcul Monument, scos la lumină
* primarul Marian Dragomir a anunțat recent faptul că etapa a doua a lucrărilor care se derulează la reamenajarea Parcului Monument se derulează foarte bine * copacii bătrâni au fost tăiați, vegetația spontană a fost înlăturată și s-a turnat o mare parte dintre aleile din beton ce trec prin spațiul verde dintre spital și zidul de la Drumul Hoților, care urmează să fie asfaltate * în paralel, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, are planuri mari în privința modernizării secției de științe ale Naturii a Muzeului ”Carol I” Brăila, poate chiar prin realizarea unei clădiri noi în locul celei din parc
Parcul Monument din Municipiul Brăila se află în plin proces de transformare. Mai precis, etapa a doua a lucrărilor care se derulează acolo avansează foarte bine, după cum a anunțat primarul Marian Dragomir în cadrul unei conferințe de presă, pe care a susținut-o recent. După tăierea copacilor bătrâni și îndepărtarea vegetației ce a fost considerată ca fiind în plus, după turnarea primului strat al aleilor ce șerpuiesc prin spațiul verde dintre spital și zidul ce duce spre Drumul Hoților, urmează să fie montați stâlpi de iluminat public și bănci.
”În Parcul Monument, în ceea ce privește etapa a 2-a, de la Liceul de Chimie către Spitalul Județean, suntem într-o fază foarte avansată a lucrărilor. Deja pomii bătrâni au fost tăiați, vegetația spontană îndepărtată. Astfel încât, ca și în cealaltă parte a parcului, să se poată crea un climat de siguranță pentru cei care merg în zona respectivă să se plimbe. S-au turnat cam 80% din aleile de beton, urmează să fie asfaltate. Ulterior, se vor monta corpurile de iluminat și băncuțele, care au un alt specific, sunt mult mai frumoase decât cele pe care le avem în oraș în momentul de față”, a declarat Dragomir.
Primarul a estimat că lucrările la Parcul Monument ar putea fi gata cel târziu la vară. Tot cu această ocazie sursa citată a mai anunțat că și locul de joacă de lângă fântâna din parc va fi modernizat în viitorul apropiat.
Trebuie precizat că intervențiile în parc au început undeva la jumătatea anului trecut, la șapte ani după cele ce au scos la lumină porțiunea dinspre șoseaua Buzăului – Sala Polivalentă. Cea de-a doua etapă a proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Monument înseamnă o investiție de 1.392.900 lei, făcută de Primăria Brăila, cu bani de la bugetul local. Executant este SC ”Promotas” SRL Brăila, iar termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit la 7 luni, cu începere din data de 28 iunie 2021. Astfel că totul ar fi trebuit să fie gata până februarie 2022, doar că a existat o perioadă când lucrătorii nu au mai activat, în contextul pandemiei COVID-19.
Potrivit informațiilor primite anul trecut de la Primărie, acest proiect presupune 13,7 hectare de spații verzi reamenajate; 1.483 metri liniari de alei pietonale noi; 72 stâlpi de iluminat noi; 116 bănci noi; 72 coșuri de gunoi noi; două toalete ecologice noi. Se vor planta 650 de arbori din următoarele specii: mesteacăn 360 bucăți, arțar roșu – 90, tei alb – 70, castan – 50, pin silvestru – 50, brad – 30 bucăți. Oricum deja se poate observa că începe să fie scoasă la lumină și porțiunea de parc dinspre Spitalul Județean – Șoseaua Națională Veche (Drumul Hoților), care ani la rând a arătat mai degrabă a pădure sălbatică decât a loc de relaxare, fiind folosită și ca groapă de gunoi de locatarii din Radu Negru sau ANL Lacu Dulce. De altfel, pentru a preveni atât aruncarea gunoaielor cât și tăierile ilegale de copaci, reprezentanții Primăriei ne-au transmis că se vor astupa spărturile din gardul de beton dinspre Drumul Hoților și că se vor monta camere de luat vederi în toate zonele sensibile, dar mai ales în apropierea porții de intrare dinspre cartierul Radu Negru. Totuși, montarea camerelor nu face parte din proiect și s-ar putea face doar după aprobarea bugetului local pe 2022.
Modernizări și la Secția de Științele Naturii a Muzeului Brăila
Secția de Științele Naturii a Muzeului Brăilei ”Carol I”, care este înconjurată de un gard metalic incomplet, avariat în urma nenumăratelor furturi din ultimii ani, va căpăta alt aspect. De această dată, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a precizat că are planuri mari pentru acea porțiune a parcului. Acesta a precizat că Muzeul are ca temă să își modernizeze Secția de Științe ale Naturii și potrivit lui Chiriac există o mare posibilitate ca respectiva clădire existentă acum în parc să fie demolată și înlocuită cu una complet nouă, care să aibă un aspect mult mai interesant. Chiriac a afirmat că înainte de toate se va realiza un studiu în baza căruia se vor stabili următorii pași, inclusiv dacă respectiva clădire merită să fie păstrată sau nu.
”Ne dorim o clădire futuristă pentru Științele Naturii. Iar în spatele ei să realizăm un tunel mic, să se poată intra într-o mini-seră. Așa o văd eu. Poate arhitecții vor spune altceva. Dar ar putea fi anumite plante, iar lecțiile de botanică, de biologie să se poată ține și acolo. Cam asta îmi doresc eu să se întâmple acolo. În plus, acolo unde este pădurea aș dori să realizăm un parc tematic. Nu știu. De urcat prin copaci, de tras cu arcul într-o anumită zonă. Dau niște exemple. Am putea amplasa cuști prin copaci pentru păsări etc.”, a afirmat șeful CJ.
Chiriac a mai adăugat că înainte de toate se va încerca accesarea de fonduri europene pentru acest proiect, dacă nu, bani guvernamentali. În cazul în care aceste două variante nu vor fi accesibile, proiectul se va realiza din bugetul județului.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















