Social Media

LOCAL

Opt luni de închisoare pentru o chirie nedeclarată

Timp de citire: 4 minute

• brăileanca Maria Avram, de 59 de ani, a fost trimisă în judecată anul trecut, pentru evaziune fiscală • femeia a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract şi fără să declare veniturile obţinute la ANAF • Avram trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii
 
Prima condamnare pentru venituri obţinute din chirii nedeclarate la organul fiscal.
Tribunalul Brăila a condamnat-o pe brăileanca Maria Avram, în vârstă de 59 de ani, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpata a fost obligată să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Brăila – Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală şi să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Nu în ultimul rând, judecătorii au luat act de faptul că femeia condamnată a achitat prejudiciul cauzat ANAF – DGFRP Galaţi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, respectiv suma de 290 lei, după ce a ataşat chitanţa doveditoare la dosar. Condamnarea Mariei Avram a rămas definitivă prin neapelare.
 
Brăileanca a fost pârâtă la poliţie de vecini
Maria Avram a fost trimisă în judecată în vara anului trecut, după ce a obţinut, timp de câteva luni, venituri din închirierea unei case pe care o deţine pe strada Enăchiţă Văcărescu. Ancheta în dosarul brăilencei acuzate de evaziune fiscală a început în decembrie 2015, după ce poliţiştii brăileni s-au sesizat din oficiu şi au chemat-o la audieri în calitate de suspect.
Turnată la poliţie de vecinii răuvoitori, Maria Avram a fost pusă sub acuzaţie, pe motiv că, în perioada lunilor iunie – octombrie 2015, a încasat bani de la o familie pe care o primise cu chirie, “fără a încheia un contract de închiriere şi fără a declara veniturile organului fiscal teritorial competent”.   
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în perioada iunie – noiembrie 2015, soţii Şişu din Brăila au locuit împreună cu cei trei copii ai lor în imobilul situat pe strada Enăchiţă Văcărescu, proprietatea inculpatei Maria Avram.  Avram nu locuia pe strada Enăchiţă Văcărescu, ci pe strada Alecu Russo. Potrivit înţelegerii anterioare, chiriaşii i-au plătit proprietarei o chirie de 300 lei lunar, însă fără să fi încheiat un contract de închiriere între părţi, potrivit legii, şi fără să fie emise chitanţe. Totodată, precizează procurorii care s-au ocupat de caz, chiriaşii au fost aceia care au achitat lunar utilităţile imobilului situat pe strada Enăchiţă Văcărescu. Plata chiriei se făcea până pe data de 7 ale lunii în curs.
Potrivit declaraţiilor date de inculpată la poliţie, începând cu luna iunie 2015, aceasta a primit cu chirie familia Şişu, de la care care a încasat, lunar, suma de 300 de lei. Maria Avram a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu a încheiat niciun contract de închiriere şi nu a declarat veniturile obţinute organelor fiscale, respectiv ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.
Brăileanca a mai precizat că, întrucât chiriaşii rău-platnici nu au mai achitat facturile la utilităţi şi nu au mai plătit chiria aferentă lunilor octombrie şi noiembrie 2015, le-a solicitat pur şi simplu să-şi caute altă locuinţă şi să se mute în altă parte. Procurorul care a supravegheat cercetările preciza anul trecut, la finalizarea dosarului penal:
“ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a comunicat că Avram Maria datorează bugetului consolidat al statului, pentru veniturile încasate din cedarea folosinţei locuinţei, sumele de 216 lei – reprezentând impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor – şi 74 de lei – reprezentând contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor – totalizând suma de 290 lei. Avram Maria nu a achitat până în prezent prejudiciul de 290 lei creat bugetului consolidat al statului prin ascunderea sursei impozabile”.
Cazul a fost trimis instanţei de judecată. Între timp, Maria Avram a achitat paguba de 290 lei pricinuită statului, însă tot nu a scăpat de condamnare.  

LOCAL

Motocicliștii din Brăila, instruiți de polițiști înainte de încheierea sezonului moto

Publicat

în

Motocicliștii din Brăila, instruiți de polițiști înainte de încheierea sezonului moto

Polițiștii rutieri s-au întâlnit cu motocicliștii din Brăila pentru a discuta despre regulile de circulație, comportamentul agresiv în trafic și modificările legislative care îi vizează pe participanții la trafic. Activitatea a avut loc pe 17 octombrie, în cadrul evenimentului „Închiderea sezonului moto – Brăila 2 Roți”.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Rutier, în colaborare cu asociațiile și cluburile moto, și a urmărit prevenirea accidentelor și promovarea unui comportament responsabil pe drumurile publice.

În cadrul întâlnirii, polițiștii au prezentat principalele modificări legislative din domeniul rutier, cu referire la actele normative adoptate pentru creșterea siguranței în trafic, inclusiv Legea Anastasia, care vizează consecințele conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive în cazul accidentelor mortale.

Discuțiile au vizat și riscurile asociate conducerii agresive, precum și consecințele pe care le poate avea nerespectarea regulilor de circulație.

Un alt subiect abordat a fost respectarea regulilor de către pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete electrice, categorii de participanți la trafic vulnerabile în cazul producerii unor accidente.

Polițiștii le-au explicat motocicliștilor și rolul sistemului e-SIGUR de monitorizare a traficului, precum și modul în care poate fi folosită platforma e-SAR pentru sesizarea comportamentelor agresive în trafic.

Întâlnirea a avut un caracter interactiv, participanții fiind încurajați să pună întrebări și să prezinte situații concrete întâlnite în trafic. Polițiștii au oferit explicații și clarificări privind aplicarea legislației și măsurile care pot contribui la reducerea riscurilor.

Potrivit IPJ Brăila, astfel de activități urmăresc consolidarea colaborării dintre polițiști și comunitatea moto, creșterea gradului de conștientizare a pericolelor din trafic și prevenirea accidentelor rutiere.

Prin aceste demersuri, polițiștii își propun să încurajeze o conduită preventivă și responsabilă, pentru protejarea tuturor participanților la trafic.

Citește articolul complet

LOCAL

Razie de noapte. Amenzi de peste 138.000 de lei, permise reținute și un dosar penal

Publicat

în

Razie de amploare. Amenzi de peste 138.000 de lei, permise reținute și un dosar penal

Polițiștii și jandarmii au desfășurat o razie în noaptea de 17 spre 18 octombrie, în intervalul orar 17:00–04:00. În urma controalelor, au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 138.000 de lei. Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control în orașul Însurăței, după ce, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii septembrie 2026, pe raza de competență a Poliției Orașului Însurăței s-au produs nouă accidente rutiere grave.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila, Secțiilor 1 și 2 de Poliție Rurală, Biroului Rutier, Biroului Ordine Publică și Biroului Siguranța Școlară. Acestora li s-au alăturat echipa canină a Serviciului Criminalistic și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

Verificările au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și respectarea legislației rutiere. Polițiștii au organizat filtre în trafic și au efectuat controale la agenți economici cu profil de bar și terasă.

Peste 300 de mașini, verificate de polițiști

În cadrul raziei, au fost legitimate 423 de persoane și controlate 301 autovehicule. De asemenea, polițiștii au verificat 13 agenți economici și au efectuat 202 testări cu aparatele etilotest.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice. Astfel, polițiștii au dat 153 de amenzi, în valoare de peste 133.500 de lei, în baza OUG nr. 195/2002. În urma controalelor, au fost reținute 8 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.

Alte 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.200 de lei, au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Controale și la localuri, în contextul unui Bal al Bobocilor

O parte dintre verificări a vizat respectarea legislației privind comercializarea sau oferirea către minori a băuturilor energizante, a băuturilor alcoolice și a produselor din tutun, precum și respectarea prevederilor legale referitoare la fumat.

În acest context, a fost aplicată o amendă de 500 de lei pentru încălcarea Legii nr. 349/2002, privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Totodată, polițiștii au desfășurat activități preventive cu ocazia unui eveniment de tip „Balul Bobocilor”, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri în rândul elevilor.

Acțiuni ale polițiștilor rutieri în Însurăței

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control în orașul Însurăței, după ce, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii septembrie 2026, pe raza de competență a Poliției Orașului Însurăței s-au produs nouă accidente rutiere grave. În urma acestora, șase persoane și-au pierdut viața, iar alte opt au fost rănite grav.

Acțiunea a avut loc pe 16 octombrie, în intervalul orar 15:00–21:00, și a fost organizată de polițiști din cadrul Serviciului Rutier, cu scopul reducerii riscului de accidente și al creșterii siguranței în trafic.

În urma controalelor, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.800 de lei, pentru încălcarea legislației rutiere.

Cele mai multe amenzi, respectiv 45, au fost aplicate bicicliștilor. Alte șase sancțiuni au vizat depășirea regimului legal de viteză, iar patru au fost date pentru neutilizarea centurii de siguranță.

De asemenea, polițiștii au sancționat patru abateri privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală și alte șapte încălcări ale normelor rutiere.

Prins la volan cu permisul suspendat, pe Șoseaua Baldovinești

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Șuțești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Baldovinești din Brăila, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Mai mult, acesta circula cu 71 km/h, depășind limita legală de viteză stabilită pentru sectorul de drum respectiv.

Incidentul a avut loc pe 16 octombrie, în jurul orei 08:45, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit autoturismul pentru control.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat însă că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Pentru depășirea limitei legale de viteză, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în acest caz.

Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul fiind prevenirea faptelor antisociale, creșterea siguranței rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧