Social Media

SOCIAL

Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

• Brăila strălucește prin tinerele talente muzicale. Sara Adriana Leu, elevă în clasa a XII a la Liceul de Arte ”Hariclea Darclée”, a cucerit deja premii naționale și internaționale, transformând pasiunea pentru pian într-un exemplu de excelență • elevă silitoare și muncitoare, implicată în olimpiade, masterclass-uri, concursuri și proiecte de voluntariat, este un model de perseverență și creativitate, care dovedește că talentul trebuie cultivat prin muncă și pasiune

Publicat

în

Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă
Tânăra pianistă Sara Adriana Leu, elevă a Liceului de Arte ”Hariclea Darclée”

La 18 ani, Sara Adriana Leu, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila, nu este doar o pianistă talentată, ci și un exemplu de perseverență și implicare.

Povestea ei începe cu o joacă, ne spune că ”am luat prima dată în mâini clapele pianului la șapte ani și, fără să știu, am început să descopăr un univers întreg. Fiecare notă era o aventură și fiecare melodie o poveste pe care voiam să o împărtășesc lumii”.

A demonstrat că muzica poate fi mai mult decât un hobby: poate fi o vocație, o chemare. Sub îndrumarea profesoarei dr. Galina Cojocari, Sara și-a construit un parcurs impresionant, plin de concursuri câștigate, recitaluri și trofee, dar și de pasiune pentru tot ce înseamnă artă.

Descoperirea unei pasiuni

Sara a început studiul pianului la vârsta de șapte ani, la Școala de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, sub îndrumarea profesoarei Raluca Ciucă. ”Am început studiul pianului într-o joacă, dar, treptat, am descoperit frumusețea acestui instrument”, mărturisește Sara. În cei cinci ani petrecuți acolo, a continuat pregătirea cu profesoarele Marilena Niculescu și Geanina Onodi, aprofundând tehnica și sensibilitatea interpretativă.

Pe lângă pian, Sara a explorat și alte domenii artistice: arte plastice și grafică cu prof. Nela Constantinescu, Elena Salomeea Kaloxilos și Cristian Radu, chitara cu Florin Lazăr, canto clasic cu Mariana Iordache și Ana-Maria Baciu, teoria și istoria muzicii cu Laura Vermeșan, dar și mandolina în cadrul lecțiilor de la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” Brăila, cu profesorul Daniel Cojocaru. ”Mi-a plăcut să explorez tot ce mi se părea necunoscut. Învățam mereu ceva nou și asta mă făcea să iubesc arta și mai mult, pentru că astfel îmi provocam creativitatea. Nu m-am rezumat niciodată la un singur instrument ”, ne spune tânăra.

Trofee, recitaluri și debutul pe scena mare

Primul contact cu competițiile l-a avut la opt ani, iar un an mai târziu a cucerit premiul II la Concursul Interjudețean „Noelia Prisecaru” Focșani.”Am simțit pentru prima dată emoția scenei și bucuria de a împărtăși muzica. Atunci am știut că acesta este drumul meu”.

Rezultatele nu au întârziat să apară: trofee și premii la concursuri naționale și internaționale, vernisaje artistice, recitaluri în muzee și săli de concert. Primul trofeu important a venit la Concursul Național de Muzică Românească Pro Piano România, urmat, la vârsta de 10 ani, de primul vernisaj artistic cu recital instrumental. Studiile liceale la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila au marcat o etapă esențială în aprofundarea pianistică. La 11 și 12 ani, Sara a susținut recitaluri instrumentale-vocale în cadrul vernisajelor de la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale Brăila.

Din clasa a VII-a, sub îndrumarea profesoarei dr. Galina Cojocari, Sara a continuat să-și perfecționeze tehnica și interpretarea, obținând Trofeul Concursului Interjudețean „Noelia Prisecaru” Focșani. La 16 ani, Sara a debutat ca pianist-concertist interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Felix Mendelssohn Bartholdy, alături de Orchestra de cameră „George Cavadia” a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” Brăila. La 18 ani, a urcat din nou pe scenă, de data aceasta interpretând Concertul nr. 25 pentru pian și orchestră de W.A. Mozart, în colaborare cu Orchestra Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați.

Lista premiilor este impresionantă – Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, etapa zonală, și calificarea la etapa națională; Trofeul Concursului Interjudețean „Iannis Xenakis” Brăila; Trofeul Concursului Național de Pian „Virtuozii” Brăila; Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „George Georgescu” Tulcea.

Sara a susținut recitaluri și la Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” Galați, Institutul Liszt București și Muzeul Național „George Enescu” București.

Dar, Sara nu se rezumă doar la pian. A studiat vioara și flautul, a participat la masterclass-uri cu profesori renumiți și și-a construit o pregătire muzicală completă.  ”Fiecare concert este un test al emoțiilor mele. Îmi place să simt că muzica poate atinge inimile oamenilor, nu doar să fie tehnică sau perfectă”, ne împărtășește aceasta.

Implicare școlară și comunitară

Sara nu excelează doar în muzică. În paralel, pasiunea pentru psihologie și filosofie a condus-o spre Olimpiada de Științe Socio-Umane, la disciplina Psihologie, unde s-a calificat la etapa națională. ”Vreau să cresc atât ca muzician, cât și ca om. Muzica și studiul psihologiei mă ajută să înțeleg emoțiile și să le transmit mai departe prin arta mea”, ne-a explicat Sara.

Diriginta sa, profesor Cornelia Cristea, o descrie astfel: ”Sara este o elevă muncitoare, implicată în activitățile școlare desfășurate în cadrul liceului, dar și în numeroase activități extracurriculare – olimpiade, masterclass-uri, concursuri și concerte. Prin muncă, perseverență și pasiune, obține constant cele mai bune rezultate școlare și se implică în proiecte de voluntariat. Are un puternic spirit de colegialitate și este unul dintre pionii importanți ai clasei, un model pentru colegi prin seriozitate și implicare”.

Credința și implicarea socială fac parte, de asemenea, din viața ei. Tânăra se implică în activități de voluntariat prin Interact Brăila și ServingHIM – Clinica Diaconia Brăila, cântă în corul bisericii și acompaniază orchestra comunității sale religioase. ”Cred că este important să dăruiești ceva din ceea ce ai învățat. Voluntariatul mă învață să fiu recunoscătoare și să văd lumea dincolo de mine”, ne spune Sara.

Nici sportul nu a fost însă  neglijat: Sara a jucat tenis de câmp încă de la opt ani, obținând locul III la Trofeul Municipiului Brăila.

În timpul liber, Sara preferă să citească, să rezolve sudoku sau să plece în mici city break-uri alături de prietenii săi sau de familie, momente în care își încarcă bateriile și găsește inspirație pentru muzică.

Talent, muncă și inspirație

Profesorul ei de pian, dr. Galina Cojocari, o descrie cu admirație: ”Relația noastră a evoluat într-un adevărat mentor–discipol. S-a creat o compatibilitate și o rezonanță interioară care se simte atât în timpul orelor, cât și în afara lor. Mă simt împlinită ca profesor pentru toate reușitele și succesele Sarei”.

Sara Adriana Leu este dovada vie că talentul, pasiunea și munca pot construi nu doar o carieră, ci și un model pentru generațiile viitoare. ”Îmi doresc ca fiecare notă să spună o poveste și să atingă inimile celor care ascultă. Acesta este darul meu și ceea ce vreau să ofer lumii”, spune atât de frumos tânăra pianistă.

Visuri și planuri pentru viitor

Sara recunoaște că fără sprijinul familiei nu ar fi realizat toate acestea și își exprimă recunoștința față de părinți și frați. Privind spre viitor, visul ei este clar: să urmeze Universitatea Națională de Muzică București și să transforme talentul și pasiunea într-o carieră muzicală internațională. ”Muzica este felul meu de a vorbi lumii. Sper ca fiecare notă să aducă emoție, bucurie și inspirație celor care ascultă”, mărturisește Sara, tânăra pianistă a cărei poveste abia începe.

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

    Sara Adriana Leu, în recital ”In memoriam Ioana Maria Lupașcu”, aducând un omagiu prin muzică

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

    Primul pas pe marea scenă, Sara Adriana Leu și profesor Galina Cojocari, la debutul ca pianist concertist, pe scena Sălii Tineretului din Brăila

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

    Sara Adriana Leu, pe scena Sălii Tineretului din Brăila, alături de orchestrei de cameră ”George Cavadia” a Filarmonicii Lyra, cu care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 în re minor de Felix Mendelssohn Bartholdy

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

    Câștigătoarea Concursului Internațional de interpretare muzicală ”George Georgescu”, ediția XXXI, Tulcea

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă
  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă
  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă
  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă
  • Olimpică la Psihologie, pianistă de succes! Sara Adriana Leu, o artistă completă

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile