Administrație
Ofensa adusă eroilor din Primul Război Mondial. Monumentul ridicat de Nedelcu Chercea, în paragină
* autoritățile locale au stabilit, în urmă cu câțiva ani, că îl vor muta lângă Căminul Cultural din cartierul Chercea, imobil zidit tot de marele filantrop, însă planul nu s-a concretizat nici până la ora actuală * monumentul este lăsat în continuare într-o stare jalnică * filiala Județeană Brăila ”Gral. Stan Poetaș” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” reamintește autorităților locale promisiunea făcută
Ziua Națională a fost serbată și la Brăila, la fel ca în toate orașele din țară, cu o ceremonie militară dedicată în primul rând soldaților care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial pentru a face posibilă Marea Unire și apariția României așa cum o știm astăzi. Numai că, dincolo de defilarea soldaților și concertul fanfarei militare, Brăila are o restanță pentru o parte dintre cei care și-au dat viața în urmă cu o sută de ani. Este vorba despre monumentul dedicat de filantropul Nedelcu Chercea soldaților din fosta comună Vatra Veche, actualul cartier Chercea, căzuți în luptă acum un secol. Monumentul construit în1936 a fost vandalizat şi a rămas de mai mulţi ani fără impozantul vultur din bronz; a dispărut şi împrejmuirea din piatră şi metal, iar bălăriile, ştergerea literelor cu numele eroilor, întunericul şi gunoaiele de pe un teren gol din preajmă (de fapt, un maidan unde unii îşi mai spală maşinile, iar alţii joacă fotbal ori pun de un grătar), înscrisurile obscene cu graffiti, dau o notă tristă, de abandon şi lipsă de respect pentru un simbol dedicat unor eroi care și-au dat viața pentru țelul măreț al unirii tuturor românilor.
Filiala Județeană Brăila ”Gral. Stan Poetaș” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” reamintește autorităților locale că există un proiect mai vechi, votat în Consiliul Local Municipal, care prevede mutarea acestui monument lângă Căminul Cultural din Chercea, un imobil ctitorit, de asemenea, de filantropul Nedelcu Chercea. “Filiala are un un of mai vechi, şi anume mutarea monumentului comemorativ de la marginea cartierului Nedelcu Chercea, în zona Căminului Cultural, recent reabilitat. Mutarea a fost aprobată cu câţiva ani în urmă într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal dar din păcate încă nu s-a materializat. De aceea, solicităm din nou şi cu respect Primăriei acest lucru. Posibil şi necesar, dacă ne gândim cum, după ani de insistenţe concertate, s-a reuşit mutarea monumentului eroilor din Surdila Greci, amplasat iniţial la câţiva paşi de carosabil”, ne-a transmis conducerea filialei județene Cultul Eroilor, reprezentată de colonel în retragere Ionel Teodorescu, președinte, și colonel în retragere Constantin Giurgea, secretar executiv.
De altfel, consecventă în activităţile sale de omagiere şi profundă recunoştinţă adusă celor care au luptat neobosit, chiar cu preţul vieţii, pentru libertatea, independenţa, suveranitatea şi întregirea ţării , Filiala Judeţeană Brăila “Gral.Stan Poetaş” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” – în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Filiala Judeţeană “Gl. Gheorghe Avramescu” a A.N.V.R. – a editat nr.2(27) – noiembrie 2021 – a binecunoscutei reviste “Brăila Eroică”. Tipărită în condiţii grafice excelente, publicaţia – sub deviza “Recunoştinţă – Demnitate – Onoare “ -, are un conţinut foarte interesant. Se poate citi despre cei 115 ani de existenţă a grupului statuar Traian , din Brăila; istoria monumentului ridicat în cinstea generalului erou Stan Poetaş; 105 ani de la instituirea Ordinului “Mihai Viteazul “ şi lista ofiţerilor brăileni care au fost decoraţi cu acest ordin; note de lectură; inedit: cum a ajuns erou fiul scriitorului Mihail Sadoveanu; In memoriam: Col.(rez) dr. Ionel Tălpău; Balada eroului de la Oarba; Ioan Arion, primul martir al Marii Uniri de la 1918; o impresionantă trecere în revistă cu eroilor martiri ai Brăilei din cel de-al Doilea Război Mondial. Nu lipsesc, de asemenea, imaginile şi referirile la activităţile specifice al filialei; prezentarea monumentelor şi crucilor comemorative din judeţ etc.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















