Social Media

Scormonitoru

Odată cu Dăncilă a picat şi Rîndunică! Câtă mentă a frecat “inspectorul” Adrian Rîndunică în Primăria Brăila, timp de 5 ani

Timp de citire: 3 minute

Naiba m-a pus să parcurg CV-ul lui Adrian Rîndunică! Mi-am stricat ziua încă de dimineaţă. Am mai văzut eu trântori branşaţi la banul public, bugetofagi care nu au muncit în viaţa lor o zi cu adevărat, dar Adrian Rîndunică, de la PSD Brăila, parcă îi întrece pe toţi.
Cred că aţi aflat deja că Rîndunică, care (vorba vine) muncea la Ministerul Muncii, ca secretar de stat, tocmai şi-a făcut rost de un job de director, la Brăila. Este vorba de postul de director la Casa Judeţeană de Pensii Brăila, pe care Rîndunică l-a câştigat după un greu şi obositor concurs pe bune.
Situaţia stătea aşa. Dacă Guvernul Dăncilă nu pica la moţiunea de cenzură, Adrian Rândunică rămânea bine mersi în guvern, ca să care o mapă de colo-colo prin Palatul Victoria, şi se autosuspenda din funcţia de director la Pensii. Altfel spus, Rîndunică punea “Rezervat” pe scaunul de director la Casa de Pensii, până când voia muşchiul lui.
Însă, Guvernul Dăncilă a picat joi după-amiază, aşa că e puţin probabil că secretarul de stat Rândunică va fi păstrat în viitorul guvern. Asta înseamnă că el va trebui să revină la Brăila ca să semneze decizii de pensionare. Hm, sună a retrogradare, aşa-i?
Nu, nu e deloc aşa, pentru că salariul lui Rîndunică va fi unul extrem de prietenos. Aaa, că Rîndunică nu va mai putea bea zilnic cafea în Parcul Herăstrău, ci undeva pe Călăraşi sau lângă Winmarkt, asta cred că îl va face să cadă niţel în depresie.
Când am parcurs CV-ul PSD-istului Rîndunică am observat că acest individ a primit salariu timp de 5 ani de zile (2012- 2017) de la Primăria Brăila, unde a figurat ca angajat pe postul de “inspector sport şi turism”. Doamne-Dumnezeule, ce pleaşcă! Să stai 5 ani în primărie, pe un salariu sigur, să nu te frece nimeni la cap cu dead-lineuri sau targeturi, asta înseamnă să fii… sugativă de partid şi de stat.
De curiozitate, ştiţi ce a făcut Rîndunică în aceşti 5 ani de zile, ca inspector sport şi turism la Primăria Brăila? Păi, iată ce a scris chiar el în CV-ul propriu şi personal, citez:
 – am organizat şi coordonat evenimente sportive şi culturale pentru cetăţenii municipiului Brăila;
– am colaborat cu instituţiile de învăţământ cât şi cu inspectoratul şcolar în scopul organizării concursurilor pe plan local (olimpiade, concursuri de pictură, de teatru etc.) unde am coordonat grupuri de peste 500 de elevi şi studenţi;
– fiind responsabil şi de departamentul de turism am organizat vizite la casele memoriale şi la obiectivele turistice din municipiul Brăila.
Aşadar, inspectorul Rândunică “a organizat”, “a coordonat” şi “a fost responsabil” cu… nimic, motiv pentru care a şi fost promovat pe linie de partid ca secretar de stat. Şi nu oriunde, ci la Ministerul Muncii, asta pentru ca sfidarea la adresa contribuabililor să fie maximă. (Guguştiucul Rîndunică)

Scormonitoru

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

Scormonitoru

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧