SPORT
O nouă victorie pentru Go-ul brăilean
• Dragoş Boldeanu a câştigat o etapă a turneului itinerant “Marele Premiu Radu Baciu”
Asociaţia de Go Confucius din Sibiu a găzduit una dintre etapele turneului itinerant “Marele Premiu Radu Baciu”, iniţiat şi promovat la nivel naţional de clubul sportiv “Go Vest” din Oradea. După opt runde în sistem McMahon şI, implicit, după o competiţie spectaculoasă, brileanul Dragoş Boldeanu (11 kyu), un junior de doar 10 ani, a urcat pe primul loc la juniori, reuşind să-l detroneze de pe această poziţie pe Ovidiu Bolan, un jucător de 16 ani care monopolizase fotoliul de lider al clasamentului general până în penultima rundă. Dar l-a depăşit şi pe Andrei Vieru (9 kyu) de la CS Voluntari, vicecampion naţional en titre la categoria sub 10 ani, ocupant al locului al patrulea la finalul competiţiei. Victoria lui Dragoş Boldeanu a fost facilitată şi de rezultatele bune obţinute de colegii săi de club, Mihai Matei (9 kyu), 10 ani, ocupant al locului al treilea şi Victor Vasiloancă (12 kyu), 12 ani, ocupant al locului optulea.
La această competiţie au participat 13 sportivi de la CS Voluntari, 4 jucători de la Asociaţia Judeţeană de Go Brăila pregătiţi de instructorul Codrin Vasiloancă (1 dan), 2 de la Mioveni şi unul din Oradea.
“Rezultatul obţinut de Dragoş Boldeanu reprezintă un nou mare succes al go-ului brăilean. Categoria seniori, deşi ne-a lipsit de bucuria unui loc pe podium, a adus o preţioasă confirmare a valorii go-ului brăilean şi românesc prin victoria înregistrată de sportivul George Gheţu (3 dan), fost elev al instructorului Iulian Toma (3 dan), în faţa lui Qiu Wu (6 dan), sportiv de origine chineză naturalizat în Canada. Cu puţin timp în urmă, cu prilejul semifinalei Campionatului Naţional de Go al României organizat la Mioveni, medicul Iulian Toma s-a calificat în finala de la Constanţa”, ne-a declarat instructorul Codrin Vasiloancă.
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























