Social Media

Editorial

O fi bine… O fi rău… Aceasta este întrebarea

Timp de citire: 5 minute

87.000 euro, deci circa 430.000 lei este suma pe care municipalitatea a cheltuit-o anul acesta pentru cele opt zile de distracție, în perioada 8-15 august, de Zilele Brăilei.
E mult? E puțin? Am urmărit reacțiile pe care articolul le-a stârnit în mediul virtual, mai ales pe rețelele de socializare. Și, exact cum mă așteptam, divergența a guvernat totul. De la cele mai calde felicitări și până la reproșuri dure, nimic n-a lipsit din listă.
An de an, după acest raport, noi, cei de la Obiectiv, am scris tot felul de materiale, în care am explicat avantajele și dezavantajele, nevoile și extravaganțele unor astfel de evenimente. Am pus în balanță, am căutat exemple, am întrebat oamenii pe stradă etc. Degeaba, prea puțini cititori au acceptat să asculte și opinia din cealaltă parte a baricadei. Așa că, anul acesta, am decis să apelez la un mediator. La ceva absolut neutru, fără sentimente, fără prejudecăți, fără interese sau părtiniri. Exact, cred că ați ghicit, pentru că tot suntem în era tehnologiei și inteligenței artificiale, m-am consultat cu cel mai deștept ChatGPT. Este atoateștiutorul și atoatecunoscătorul momentului, și, după luni de exercițiu, vă garantez, nu prea dă rateuri în chestiile de genul ”punct ochit-punct lovit”. Se mai bâlbâie el la substraturi, nuanțe, chestii de finețe. Dar la informațiile brute, nu.
I-am adrest două întrebări:
Care este opinia ta în legătură cu decizia de a cheltui bani publici pe concerte sau evenimente culturale în marile orașe? Este sau nu această cheltuială în folosul comunității?
Răspunsul ChatGPT:
Decizia de a cheltui bani publici pe concerte sau evenimente culturale în marile orașe este o chestiune complexă și depinde de mai mulți factori. Iată câteva aspecte de luat în considerare:
Beneficii culturale: Evenimentele culturale pot avea beneficii semnificative pentru comunitate. Ele pot promova arta și cultura, oferi oportunități pentru artiști locali și internaționali să își prezinte talentul și să creeze o experiență culturală pentru locuitori.
Turism: Evenimentele culturale pot atrage turiști în oraș, generând venituri din turism și industria ospitalității. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra economiei locale.
Coeziune socială: Evenimentele culturale pot contribui la coeziunea socială și la crearea unei comunități mai puternice, aducând oamenii împreună în jurul unor interese comune.
Evaluarea costurilor și beneficiilor: Este important ca decizia de a finanța astfel de evenimente să fie bine gândită și să aibă la bază o evaluare a costurilor și beneficiilor. Trebuie să se țină cont de impactul economic și cultural al evenimentului.
Transparență și responsabilitate: Cheltuirea banilor publici trebuie să fie transparentă și supusă unui control riguros. Deciziile trebuie să fie luate în mod responsabil și să reflecte interesele și nevoile comunității.
Chiar dacă vorbim de comunități care nu au un standard de viață ridicat, este justificată o astfel de cheltuire a banului public?
Răspunsul ChatGPT:
Da, chiar și în comunitățile mai mici sau mai sărace, evenimentele culturale și sărbătorile pot avea un rol important. Iată câteva motive pentru care ele pot fi benefice:
Coeziune comunitară: Evenimentele culturale pot contribui la construirea unei identități comunitare puternice. Acestea oferă oportunitatea ca oamenii să se adune, să socializeze și să-și împărtășească valorile și tradițiile culturale. Acest lucru poate consolida sentimentul de unitate în comunitate.
Reducerea izolării sociale: Sărbătorile și evenimentele culturale oferă oamenilor motive să iasă din case și să se implice în activități sociale. Aceasta poate ajuta la reducerea izolării sociale și la crearea de legături între locuitori.
Promovarea artei și culturii locale: Astfel de evenimente pot oferi o platformă pentru artiștii și creatorii locali să-și prezinte talentul. Acest lucru poate contribui la dezvoltarea și promovarea artei și culturii locale.
Creșterea turismului: Chiar și în comunitățile mai mici, evenimentele culturale pot atrage vizitatori din alte locuri, generând venituri din turism.
Ridicarea moralului: Sărbătorile și evenimentele culturale pot să ofere oamenilor ocazia de a se relaxa, a se distra și a se bucura de viață, indiferent de condițiile economice. Acestea pot aduce oamenilor bucurie și entuziasm.
Evident că, așa cum a fost conceput, a lăsat și o notă de final în care recomandă gestionarea cu grijă a bugetelor și planificarea eficientă a resurselor. Dar, în linii mari, se înțelege clar care e scopul și misiunea unei astfel de manifestări.
Anul acesta, eu nu am fost acasă de Zilele Brăilei. Așadar, vă îndemn să judecați fiecare dintre voi dacă punctele de mai sus au fost atinse. Dacă da, restul e poveste. Dacă nu, mediatorul la care am apelat mai recomandă și consultarea cetățenilor.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧