Cultură
O concurentă din Malta, câștigătoarea trofeului Festivalului ”George Grigoriu”
• ediția aniversară din acest an a adus în fața publicului brăilean 20 de concurenți, din România, Italia, Republica Cehă, Bulgaria, Ucraina și Malta • juriul a acordat marele premiu concurentei malteze Giorgia Helen Borg
Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară ”George Grigoriu” a adus în sala de spectacole a Casei Tineretului din Brăila ropote de aplauze, emoții nesfârșite, îmbrățișări calde, încurajări, felicitări pe fundal muzical, venite din partea minunatului public dar și al artiștilor prezenți.
Timp de trei zile și alte zeci premergătoare, acest eveniment a devenit unul de amploare, la care au participat muzicieni de talie internațională, cu reprezentații de muzică pop și interpretări originale, dinamice și virtuoase, aflate sub semnul autenticului, sub semnul nemuritoarelor versuri ale maestrului George Grigoriu precum și al altor artiști, naționali și internaționali, ce au scris istorie. Festivalul este și va rămâne consecvent menirii sale de a promova modele și repere statornice, de a susține inspirația și motivația atât de necesare noilor generații de talente, un eveniment ce a adunat la Brăila, în sala Casei Tineretului peste 2.000 de iubitori de muzică și festivaluri, de clasic și modern și milioane de telespectatori pe Etno TV și pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. Nu doar reprezentațiile muzicale au ținut publicul în priză, ci și proiecțiile ce ne-au întors în timp, materiale documentare, cu o deosebită încărcătură emoțională, workshop-uri, concursuri, lansări de carte, paradă de modă, degustări de produse și alte evenimente conexe, apreciate de un public numeros și cunoscător, publicul nostru.
Festivalul Internațional de Muzică Ușoară George Grigoriu este unul dintre cele mai așteptate evenimente internaționale, cu două secțiuni reprezentative, Concurs și Recitaluri, un eveniment devenit un adevărat brand internațional! Și, da, Sala Casei Tineretului a devenit, din nou neîncăpătoare și prin prezența pe scenă a celor 20 de concurenți (România, Italia, Republica Cehă, Bulgaria, Ucraina și Malta) ce au avut ocazia să concureze la cel mai înalt nivel, în fața publicului și a juriului de specialitate, membri de onoare, a căror prezență a fost, o confirmare că avem nevoie de astfel de evenimente în lumea muzicală.
Recitalurile, susținute de artiști prestigioși ai genului, au deschis inimile, au cucerit publicul și au oferit ascultătorilor ocazia de a trăi o experienţă muzicală inedită. Piese precum Cine sunt eu, Două inimi, Ieri erai (Raluka), Frumoasa mea, Caruso, Nu te mai am (Marcel Pavel), Ochii tăi, Să nu-mi iei niciodată, dragostea (Holograf), au exaltat publicul, iar succesul artiștilor a fost răsplătit cu ropote de aplauze și uralele fără oprire, fotografii și sesiuni de autografe.
Surprizele nu au încetat să apară, iar recitalurile au fost completate de glasurile artistelor ce au scris istorie și ne-au oferit lecții muzicale la scenă deschisă, Marina Florea, Stela Enache și Corina Chiriac, trei doamne ale muzicii ușoare românești, care, nu doar că au furat inimile spectatorilor ce purtau în inimi versurile pieselor, dar și lacrimile lor de bucurie.
Cine sunt laureații festivalului
După trei zile de Festival și alte luni, premergătoare evenimentului, cu zeci de ore de repetiții alături de inegalabila orchestră de acompaniament condusă de maestrul Ionel Tudor (Andrei Tudor – claviaturi, Cătălin Milea – saxofon, Eugen Tegu – bas, Ciprian Pop – chitară, Dan Pirici – percuție, Liviu Negru-chitară, Vlad Popescu – tobe) rezultatele nu au întârziat să apară. Trofeul a fost adjudecat de Malta, prin melodioasa voce a tinerei Giorgia Helen Borg, cu o deosebită prezență scenică și dorința arzătoare de a transmite publicului emoția spectacolului, emoția muzicii sale, pe versurile piesei ”Amurgul”, compusă de maestrul George Grigoriu și The start, pe versurile compozitorului Gaia Gauchi.
La ceas aniversar, premiile au fost în ton cu diversitatea țărilor și multiculturalitatea prezentă pe scenă, de la câștigători din România la premianți din Malta, Republica Cehă, Italia și Bulgaria, o dovadă clară a faptului că Festivalul Internațional de muzică ușoară George Grigoriu promovează neîncetat valorile culturale naționale și internaționale. Astfel, atât Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul special (oferit cu sprijinul sponsorului Agridor), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, cât și mențiunea (oferită cu sprijinul sponsorului Farmaciile Iris) au mers atât peste hotare, dar au rămas și în România, după cum urmează: Premiul III – Onilă Mihai Adrian (România), Premiul II – Giorgia Moriconi (Italia), Premiul I – Ilaria Ferrari (Italia), Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Teletin Andreea-Otilia (România), Premiul Special – Aleksandar Petrov (Bulgaria) și Mențiunea – Tomas Ringel (Republica Cehă) prin creații muzicale ce au determinat atât juriul cât și spectatorii să plonjeze parcă într-o altă lume, un univers al notelor muzicale atât de melodioase și revelatoare, un univers al orchestrațiilor create parcă pentru vocile lor.
Nu putem să nu menționăm și juriul acestei ediții aniversare, a cărui misiune nu a fost deloc una ușoară, cei care au analizat prestația fiecărui concurent în parte, cei care au urmărit cu obiectivitate așezarea corectă a fiecărui vers pe portativ: Președintele juriului – Marius Țeicu, Horia Moculescu – membru juriu, Marina Florea – membru juriu, Andreea Andrei – membru juriu, Stela Enache – membru juriu, Corina Chiriac – membru juriu și Cornel Cristei – membru juriu, specialiști în domeniu, ce au dat dovadă de un profesionalism desăvârșit.
Întreaga atmosferă de festival a fost completată de evenimentele culturale adiacente de la lansarea de carte semnată de textiera Andreea Andrei – George Grigoriu-vedete, destine, începuturi (de la Margareta la Fuego) și sesiune de autografe, la întâlnirea cu moda, prin prezența Atelierului Ralucăi cu colecția Pași pe timp sau la prezența în holul Casei Tineretului a partenerilor dornici să se alăture acestui eveniment: caricaturistul Leonte Năstase, ce a creionat sute de portrete celor ce au avut răbdarea de a se privi și altfel, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru, Mincă Tatiana – artizan, Pîrlitu Marioara – meșter popular, Atelierul mâinilor iscusite – atelier al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Honey Loriana Bio, Lavandă bio Braila, Mirela Popa – creator bijuterii si decor margele și Gianina Matei – meșter popular.
Nu au lipsit din program nici interviurile cu invitații și concurenții ce ne-au împărtășit, la cald, emoțiile și opiniile cu privire la această ediție a festivalului, iar amfitrionii evenimentului, inegalabilii prezentatori, Iuliana Marciuc, Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu au fost cei care au dat lecții muzicale la scenă deschisă și care au revendicat ropote de aplauze, prin descrierea evenimentului, în cele mai mici detalii. Evenimentul a fost transmis live, pe Etno Tv, iar cei care nu au reușit sa achiziționeze bilete, au putut urmări prestația participanților și recitalurile extraordinare, prin streaming live pe pagina de facebook a organizatorului Centrul.de.Creatie.Braila dar și pe ecranul din fața Casei Tineretului Brăila, prin intermediul căruia s-a transmis, în timp real, întreg evenimentul din sală.
”Și a mai trecut o ediție… A mai trecut o sărbătoare… Un festival unic și de tradiție, cu succes, frumusețe, emoții nemărginite, candoare și bucurie! Încă o ediție de succes, cu un public minunat ce a umplut până la refuz sala Casei Tineretului Brăila, un omagiu adus muzicii ușoare românești și maestrului George Grigoriu. S-a încheiat încă o ediție, un eveniment de succes și dorim să ne exprimăm recunoștința sinceră față de toți care au participat, aprecierea noastră onestă pentru cei cu care împărtășim aceeași pasiune pentru muzică. Felicitări tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul – la reușita Festivalului Internațional de Muzică Ușoară George Grigoriu, în care am adus pe scena Casei Tineretului tot ce are mai bun cultura noastră, comunitatea noastrã și promitem că vom continua! Vă mulțumim tuturor pentru participare! A fost o onoare și o mare bucurie să vă avem alături!”, transmite Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















