Social
O brăileancă și-a abandonat copiii la Iași ca să plece în străinătate cu un bărbat cunoscut pe Facebook
• este vorba despre doi frați, de doi și cinci ani * femeia, care mai are doi copii aflați deja în sistemul de protecție, a motivat că nu îi mai poate îngriji și că va lucra în Spania • DGASPC Brăila a intervenit rapid, preluând copiii și dispunând plasamentul de urgență la un asistent maternal, pentru ca aceștia să nu fie separați, iar autoritățile desfășoară anchete sociale și evaluări psihologice pentru a decide viitorul acestora
Un nou caz dramatic a ajuns în atenția Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila care a intervenit de urgență în cazul a doi copii, în vârstă de doi și cinci ani, abandonați de propria mamă într-un centru de plasament din Iași. Femeia, care a decis să plece în străinătate alături de un bărbat cunoscut recent pe Facebook, și-a justificat gestul prin dificultăți financiare și imposibilitatea de a avea grijă de cei mici.
Imediat după sesizarea cazului, DGASPC Brăila a preluat responsabilitatea copiilor, asigurându-se că aceștia beneficiază de protecție și îngrijire adecvată. Pentru a preveni orice altă traumă și a menține stabilitatea fraților, instituția a dispus plasamentul de urgență la un asistent maternal profesionist, astfel încât cei doi copii să nu fie separați și să crească într-un mediu familial sigur.
Astfel, după ce femeia a predat copiii serviciilor de urgență din cadrul DGASPC Iași, instituția a informat imediat omologii din Brăila, având în vedere că mama are domiciliul în acest județ. Potrivit legislației, copiii trebuie transferați către autoritatea de protecție a copilului din județul de reședință.
“În astfel de cazuri, intervenția rapidă este esențială. Copiii au fost preluați și protejați la un asistent maternal profesionist care le oferă stabilitate și siguranță. De asemenea, se va evalua situația lor pe termen lung, inclusiv posibilitatea reintegrării în familia biologică/extinsă, iar dacă acest obiectiv nu poate fi atins se va recurge la deschiderea procedurii de adopție”, a precizat Simona Daniela Cimpoaie, directorul
DGASPC Brăila.
Ancheta socială: ce au descoperit autoritățile
În urma preluării copiilor, DGASPC Brăila a demarat o anchetă socială pentru a clarifica situația juridică și familială a acestora. În cadrul investigației, au fost identificate mai multe aspecte problematice: mama este căsătorită, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere legal, soțul acesteia este considerat tatăl copiilor; există suspiciuni că tatăl biologic al băiețelului de doi ani este un fost partener al mamei, cu domiciliul în Brăila; mama mai are doi copii dintr-o relație anterioară, care beneficiază deja de măsuri de protecție specială în județul Gorj, iar aceasta nu a făcut eforturi pentru a-i lua în grijă, iar decizia de a renunța și la ceilalți doi copii ridică semne de întrebare asupra capacității sale parentale.
Măsurile luate de DGASPC pentru protecția copiilor
Pe lângă plasamentul de urgență la asistent maternal profesionist, DGASPC Brăila a demarat mai multe acțiuni pentru a proteja interesele copiilor, astfel: cei mici vor fi evaluați de specialiști pentru a identifica eventualele traume și pentru a le oferi sprijin emoțional. Vârsta fragedă și separarea bruscă de mamă pot avea efecte pe termen lung asupra dezvoltării lor. Asupra familiei extinse se va demara o anchetă, iar autoritățile vor analiza dacă există rude apropiate care ar putea avea grijă de copii, înainte de a lua o decizie definitivă cu privire la viitorul lor și nu în ultimul rând clarificarea situației juridice, având în vedere informațiile contradictorii despre paternitatea unuia dintre copii.
Ce urmează pentru copii
După ce vor fi finalizate investigațiile, DGASPC Brăila va decide viitorul celor doi frați. Dacă părinții membrii ai familiei extinse nu vor dovedi că pot asigura un mediu stabil, copiii ar putea ajunge intr-o familie adoptivă. În paralel, tatăl biologic al băiețelului de doi ani ar putea solicita custodia, dacă va demonstra că poate avea grijă de el.“Siguranța și bunăstarea copiilor sunt prioritare. Vom face tot posibilul pentru a le oferi stabilitate și sprijinul necesar pentru a depăși această perioadă dificilă”, au transmis reprezentanții DGASPC Brăila.
Un semnal de alarmă pentru societate
Intervenția rapidă a DGASPC a prevenit o situație și mai gravă pentru cei doi copii, însă acest caz subliniază o problemă mai largă – abandonul parental cauzat de dificultăți economice, relații instabile și lipsa sprijinului adecvat pentru părinți aflați în impas.
“Ne confruntăm tot mai des cu astfel de cazuri, unde părinții iau decizii impulsive, fără a conștientiza consecințele asupra copiilor. Prioritatea noastră este să le oferim siguranță și un viitor mai bun”, a declarat reprezentantul DGASPC Brăila.
În timp ce autoritățile încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru cei doi frați, rămâne de văzut dacă mama își va schimba atitudinea sau dacă aceștia își vor găsi un nou cămin, departe de instabilitatea care le-a marcat începutul vieții.
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.
Religie
Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală
• marți, 10 noiembrie, la Galați, a avut loc conferința semestrială a clericilor din cele două județe ale Eparhiei • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți • după Sfânta Liturghie, a fost primită solemn, în Catedrala Arhiepiscopală, icoana-relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu
Marți, 10 noiembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, a avut loc conferința semestrială a clericilor din judeţele Brăila și Galați.
„Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori care duc crucea grea a suferinţei celor din familiile lor. La slujba arhierească au fost prezenţi cei aproximativ 450 de preoţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cereri speciale către Bunul Dumnezeu pentru slujitorii Sfintelor Altare şi pentru familiile acestora, precum şi pentru toţi tinerii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După Sfânta Liturghie, a fost primită solemn în Catedrala Arhiepiscopală icoana-relicvar ce conține un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale.
Mai apoi, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul acestui nou sfânt al Bisericii şi a ţinut o meditaţie teologică despre viaţa pământească presărată cu multe încercări şi neajunsuri a Sfântului Constantin Sârbu, dar cu multe bucurii duhovniceşti dobândite prin rugăciune, smerenie, jertfelnicie şi iubire milostivă faţă de semenii săi.
Ierarhul i-a îndeamnat pe clerici la rugăciune intensă, cultivarea păcii și urmarea unor modele spirituale precum Sfântul Constantin Sârbu și Sfânta Filotimia, pentru pregătirea duhovnicească a familiilor creștine în perioada postului Nașterii Domnului.
„Mare binecuvântare și bucurie ne-a oferit, în această zi, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prezența păstorilor sufletești din toate parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos! Constituindu-se sfințiile lor și în fața Sfântului Altar, dar mai ales făcând altar din inimi și primind preacuratele și îndumnezeitele Taine ale Domnului, au format aducând bogăția de roade duhovnicești, timp de un an de zile, în familiile personale parohiale ale dânşilor, familia de acasă și parohială, acum în comuniune în luna Sfântului Andrei, bucurându-se însă în chip special de întărire duhovnicească prin primirea solemnă, în catedrală, a modelului de păstor, în cer și pe pământ, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, spre a intensifica și mai mult rugăciunea, cum el a făcut-o în toate împrejurările.
Spre a înmulți fapta filantropică în Postul Crăciunului, cum ne cheamă pastorala Sfântului Sinod și a spre a răsădi pacea, armonia și binecuvântarea, așa cum ne ocrotesc sfintele femei românce, unindu-se azi rugăciunea preoților din Galați, ajutați de Sfântul Constantin Sârbu și cei din Brăila, ajutați în special de Sfânta mamă ţărancă de la Târlele Filiului, Sfânta Filotimia.
Fie ca toate mireasmele duhovnicești să ne pregătească și mai mult pentru a intra bucuroşi în Postul Nașterii Domnului și a-i face loc Domnului și în inimile și în sufletele, în familiile preoțești, ca modele în cele mai multe cazuri pentru familiile creștinești”, a spus ierarhul.
În continuare, cei prezenți au vizionat filmul documentar „Tainele familiei creștine și roadele ei cerești”, realizat de Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV. Pelicula prezintă proclamările locale ale canonizărilor Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, reperele biografice ale Sfintei Cuvioase Filotimia, de la Târlele Filiu, precum și sfințirea bisericilor din Cavadinești și Smârdan – obiective legate de viața Sf. Constantin Sârbu.
La final, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat Sfântului Constantin Sârbu şi a mulţumit preoţilor pentru comuniunea euharistică de la acest eveniment de înălţare duhovnicească, oferind fiecăruia posibilitatea de a se închina şi a săruta cu evlavie icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.






















