Social Media

LOCAL

Numitul Chivu Cătălin, primul proces pierdut în fața unui jurnalist veritabil

• Mădălina Hârjoghi, redactorul-șef al publicației on-line ”Jurnalul de Brăila” a câștigat definitiv la Curtea de Apel Galați, procesul intentat numitului Chivu Cătălin • acesta este unul din multele procese pe care așa-zisul ziarist le are cu persoane, mai ales femei, pe care le-a catalogat în fel și chip

Publicat

în

catalin-chivu

Magistrații Curții de Apel Galați și ai Tribunalului Brăila au stabilit că fostul șef al IPJ Brăila (funcție din care Chivu a plecat prin demisie după un scandal de proporții – n.n) a comis o faptă ilicită gravă prin atacul la persoană lansat în mediul online.

Totodată, justiția i-a demontat definitiv pretențiile de „ziarist”, reținând că acesta nu a putut face dovada calității de jurnalist și nu a prezentat niciun fel de probe în sprijinul acuzațiilor mincinoase proferate”, a dezvăluit ”Jurnalul de Brăila”.

Conform sursei citate, ”Prin Decizia Civilă nr. 128/A/2026, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția I Civilă în dosarul 18892/196/2024 (care păstrează pe fond constatările de fapte ilicite din Sentința Civilă nr. 9/FCV/2026 a Tribunalului Brăila), instanța a consfințit fără drept de apel caracterul culpabil și denigrator al atacurilor lansate de Cătălin Chivu împotriva redactorului-șef al publicației noastre, Mădălina Hârjoghi”.

Mai mult, Curtea de Apel Galați a constatat că înscrisurile depuse de Chivu în apel (un contract PFA pentru realizare site și un certificat ONRC din iulie 2024) erau ulterioare faptei ilicite din iunie 2024, fiind confecționate post-factum.

De asemenea, instanța a reținut că un simplu curs de comunicare cu media absolvit în 2007 în cadrul activității de polițist „nu a privit aspecte ce țin de profesia de jurnalist și principiile aplicate în desfășurarea acestei profesii”.

Curtea de Apel a mai subliniat că acțiunea lui Chivu nu se încadrează în noțiunea de „jurnalist responsabil”, întrucât numitul (în prezent președinte al Casei Județene de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brăila-n.n) a lansat în spațiul public acuzații grave bazate pe simple speculații defăimătoare, subliniază ”Jurnalul de Brăila”.

Reamintim că în iunie 2024, numitul  Chivu a postat în mediul online un material video în care a preluat fotografii personale ale redactorului-șef al „Jurnalului de Brăila” — publicate cu ani în urmă pe conturile personale — ”și le-a asociat cu simboluri și link-uri către site-uri de adulți, lansând insinuări degradante și întrebări retorice mizerabile”, după cum punctează ”Jurnalul de Brăila”.

Mai trebuie adăugat că numitul Chivu a fost obligat definitiv să plătească despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin atacul din 23 iunie 2024, instanța constatând în mod oficial încălcarea dreptului la demnitate și onoare al Mădălinei Hârjoghi, redactorul-șef al publicației ”Jurnalul de Brăila”.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile