Adaugă ca sursă preferată în Google

• nu mai puțin de 16 sfinți tămăduitori sunt prăznuiți în luna noiembrie a fiecărui an, iar credincioșii le cer ajutor pentru vindecare trupească și sufletească • printre aceștia, se numără Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, sărbătoriți chiar pe 1 noiembrie, Sfântul Nectarie din Eghina și Sfântul Arhanghel Rafail
 
Luna noiembrie poate fi considerată, prin excelență, „luna sfinților vindecători”. Nu mai puțin de 16 sfinți tămăduitori sunt sărbătoriți în cursul acestei luni, iar credincioșii ortodocși le cer ajutor pentru vindecare trupească și sufletească. Viețile sfinților vindecători prăznuiți în luna noiembrie sunt exemple demne de urmat, pentru a trece mai ușor prin încercările vieții. Iată de ce prezentăm, în continuare, viețile primilor opt sfinți tămăduitori, consemnați în calendarul creștin ortodox al lunii noiembrie și pomeniți și de agenția de știri basilica.ro.
Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian (1 noiembrie) au fost doi frați din Efes, Asia Mică, care au trăit în secolul al IV-lea. Aceștia au fost crescuți în spiritul credinței creștine de mama lor evlavioasă, Teodota. Au studiat mai multe științe, dar au ales să practice medicina. În paralel, au urmat misiunea apostolilor, aceea de a propovădui Evanghelia Lui Hristos. Au primit darul de a alunga duhurile necurate și de a vindeca bolile fără a folosi leacuri, ci doar rugăciunea și numele Lui Hristos. Cosma și Damian îi tămăduiau pe toți oamenii, indiferent de condiție socială, fără a cere nimic în schimb, fiind cunoscuți drept „doctori fără de arginți”. Mila și credința lor erau atât de mari, încât tămăduiau și animalele. Ei au continuat să aducă vindecare credincioșilor în biserica zidită pe locul mormântului lor, prin sfintele moaște și prin icoana lor.
Sfântul David din Evia (1 noiembrie) s-a născut la începutul secolului al XVI-lea într-un sat din apropierea insulei Evia. Pe când era copil, i-a apărut în vis Sf. Ioan Botezătorul și l-a condus într-o biserică din apropiere, unde băiatul a rămas timp de șase zile, desculț, în picioare, în rugăciune în fața icoanei Înaintemergătorului Ioan. De aceea, sfântul este cunoscut și sub numele de „copilul Înaintemergătorului”. La vârsta de 15 ani, a plecat în căutarea unui părinte duhovnicesc. A primit haina monahală și, alături de starețul său, a mers în mai multe mânăstiri din Grecia. S-a stabilit în Insula Evia, unde a restaurat o biserică închinată Schimbării la Față și a strâns mai mulți ucenici în jurul său. Sfântul David arăta o dragoste nemăsurată tuturor oamenilor care veneau la mănăstire pentru a-i cere ajutorul, creștini sau musulmani. A fost înzestrat cu darul facerii de minuni: a scăpat în mod minunat dintr-un naufragiu, a făcut să izvorască o apă care curge și în prezent, a salvat un sat de o invazie de țânțari, a îndulcit mâncarea amară a unei familii. Sf. David continuă să facă minuni și după trecerea sa la Domnul, prin sfintele moaște care se află în Mănăstirea Schimbarea la Față din Grecia.
Sfântul Gavriil Georgianul (2 noiembrie). Sf. Gavriil (Goderdzi Urghebadze) s-a născut în 1929, la Tbilisi, capitala Georgiei, dintr-un tată ateu și o mamă puțin interesată de credință la acea vreme. Ulterior, aceasta s-a călugărit. Deși nu a avut parte de educație religioasă, sfântul era aplecat spre o viață cucernică. La vârsta de 7 ani, a auzit de Hristos și a strâns bani pentru a-și cumpăra o Biblie. La 12 ani, a fugit la mănăstire, dar s-a întors acasă și a urmat serviciul militar. Deoarece era văzut ca o amenințare pentru ideologia comunistă, un medic de la spitalul de psihiatrie din Tbilisi l-a declarat bolnav mintal. De-a lungul vieții, Sf. Gavriil a încercat, astfel, să-și ascundă virtuțile sub aspectul unei părute nebunii, dar era o „nebunie” pentru Hristos. A fost tuns în monahism și a primit numele Sfântului Gavriil Athonitul, cel care a primit în chip minunat icoana Maicii Domnului din Iviron (Portaitissa). L-a mărturisit pe Hristos atunci când a dat foc portetului lui Lenin și a suferit chinurile din arestul KGB-ului. Exclus din instituțiile bisericești și sociale, și-a petrecut toată viața în cea mai cumplită sărăcie. Ulterior, statutul său a fost restabilit prin intervenția unei maici la Mitropolitul Ilia, viitorul Patriarh Ilia al II-lea. A devenit preot la Mânăstirea Samtavro, dar a avut aceeași viețuire smerită, locuind într-un hangar și punându-se în slujba oamenilor. Avea darul străvederii și al prorociei și astfel îi ajuta pe oameni, îi îmbărbăta, le descoperea chemarea, îi întorcea la credință. În ultimul an de viață a suferit îndelung chinuri groaznice, dar a lăsat un testament duhovnicesc emoționant, izvorât din sufletul său mult încercat, în care îi încurajează pe oameni să fie smeriți și să aibă iubire, „unicul țel al omului în lumea aceasta”.
Sfântul Gheorghe Karslidis din Drama (4 noiembrie) s-a născut pe teritoriul actual al Turciei, la începutul sec. XX. A avut o copilărie grea, ca orfan, dar încă de pe atunci a fost deprins cu rugăciunea și viața duhovnicească. Sfinții Trei Ierarhi i s-au arătat și i-au vestit că o să devină monah. A intrat, la o vârstă fragedă, într-o mănăstire din Georgia. Arestat de bolșevici, a scăpat prin purtarea de grijă a Lui Dumnezeu de execuție. A fost întemnițat și, în urma suferințelor, și-a pierdut toți dinții și i s-au vătămat picioarele pentru tot restul vieții. De tânăr a dobândit darul înainte-vederii și al discernământului. În anul 1929, a plecat în Grecia și s-a așezat în satul Sipsa, de lângă Drama. Aici a desfășurat o activitate bogată ca duhovnic și a început construcția unei mănăstiri, în pofida bolilor de care suferea. Sfântul Gheorghe știa păcatele ascunse sau uitate și săvârșea numeroase vindecări, pe care căuta să le ascundă cu smerenie. Prin harisma înainte-vederii a prorocit începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și, prin rugăciunile sale, a ocrotit mănăstirea și pe credincioșii din satele învecinate. A trecut la Domnul în anul 1959 și a fost înmormântat lângă ctitoria sa. A continuat să facă numeroase vindecări și să se arate credincioșilor.
Sfântul Arhanghel Rafail (8 noiembrie) este un înger din ceata arhangelilor și este cinstit ca vindecător al bolnavilor, ocrotitor al celor aflați în călătorie și al celor căsătoriți. Este menționat în Sfânta Scriptură, în Cartea lui Tobit, fiind cel care, sub înfățișarea unui tânăr, îl însoțește pe acesta în călătorie, vindecă o femeie demonizată și pe Tobit de o boală a ochilor. La final, își dezvăluie identitatea spunând: „Eu sunt Rafael, unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt” (Tobit 12:15). Sfântul Rafail este sărbătorit, alături de Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor Puteri celor fără de trup, în data de 8 noiembrie.
Sf. Nectarie de la Eghina (9 noiembrie) s-a născut în Silivria, pe teritoriul actual al Turciei, în anul 1846, într-o familie de creștini. Încă din copilărie a fost trimis la Constantinopol pentru a-și continua educația și pentru a munci. La 30 de ani a intrat în viața monahală, iar nouă ani mai târziu a ajuns Episcop al Pentapolei. A ajuns apoi la Cairo ca predicator și secretar al Patriarhului Sofronie al Alexandriei.
Iubirea și admirația pe care poporul le avea față de el au atras invidia unor clerici care l-au defăimat în fața Patriarhului. Sfântul Nectarie a ajuns în exil, la Atena, unde a dus o viețuire smerită, în singurătate, disprețuit, lipsit până și de pâinea cea de toate zilele. A găsit un loc de muncă ca predicator, apoi a ajuns director al Seminarului Rizarios. Între 1904 și 1907 a întemeiat mănăstirea de maici din Insula Eghina, unde și-a petrecut ultimii ani din viață. Sf. Nectarie a vindecat numeroși mireni și monahi de bolile de care sufereau și a adus ploaia în insula afectată de secetă. Spre finalul vieții a avut o ultimă încercare dată de o boală chinuitoare. A trecut la Domnul într-un spital din Atena, în 8 noiembrie 1920. Prima minune de după moartea sa a fost înfăptuită chiar atunci. Bărbatul care se afla pe patul alăturat s-a vindecat doar atingându-se de hainele sfântului. Vindecările minunate nu au contenit să apară, iar Mânăstirea Eghina a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Grecia.
Sfântul Mucenic Orest (10 noiembrie) a fost un doctor creștin care a trăit în Capadocia, în vremea împăratului Dioclețian al Romei (284-311). A fost arestat pentru credință, dar nu s-a lepădat de Hristos. Cu rugăciunea sa, a făcut să cadă idolii unui templu păgân. A suferit numeroase chinuri, iar în final i-au fost bătute piroane în călcâie și în coaste și a fost legat de coada unui cal sălbatic. Trupul său a fost aruncat apoi într-un râu, pentru a-i împiedica pe creștini să se închine la sfintele moaște.