Social Media

Religie

„Noaptea Sfântului Andrei”. Tradiții

Timp de citire: 4 minute

* Noaptea Sfântului Andrei stă sub semnul magiei: animalele prind grai, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă, iar strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume * dincolo de superstiții, Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat”, „protector al lupilor”, este cel care a împărtășit poporului român Cuvântul Evangheliei, propovăduind în ținuturile noastre, de la Dunărea de Jos, credința și învățătura creștină
 
 
 
De secole, creștinii păzesc cu strășnicie tradițiile moștenite de la străbuni, chiar dacă se închină Dumnezeului Cel Adevărat. Postesc, se roagă și respectă canoanele bisericești, dar nu resping defel ritualurile și obiceiurile transmise din generație în generație, iar acest lucru este cu atât mai evident la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, „cel întâi chemat”, Ocrotitorul Eparhiei Dunării de Jos și al României. Tradițiile ne definesc ca nație.  
Potrivit muzeografului brăilean drd. Cătălina Mârza, în tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie) sau „Sântandreiul” marca începutul iernii. De aceea, ea mai poartă și numele de „Andrei-de-iarnă” sau „cap-de-iarnă”. Noaptea care preceda această zi activa energii magico-religioase aflate la poli diferiți. Filosoful Mircea Eliade, istoricul religiilor, a numit această viziune tipică țăranului român – în care magia se împletea cu religia – „creștinism cosmic”. Sărbătoarea Sfântului Andrei este o zi cu ritualuri complexe legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și, în mod special, în căsnicie. Cel mai probabil, ziua de celebrare creștină a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi azi în mediul rural sub numele de „Ziua Lupului” (Andrei și Petru, Sfinții Apostoli din Noul Testament, devin, în folclorul românesc, sfinți patroni ai lupilor), în această noapte dezlănțuindu-se forțe malefice reprezentate de strigoi și lupi.
Așa stând lucrurile, se poate afirma că, potrivit tradiției populare, Noaptea Sfântului Andrei stă sub semnul magiei. Animalele (lupii, în special) capătă puteri neobişnuite (deși se spune că lupul nu își poate mișca gâtul, se crede că, de Sfântul Andrei, el își poate vedea coada), ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă (se fac vrăji de ursitoare, fetele nemăritate invocând mijlocirea Sfântului Andrei pentru a-și putea vedea ursitul), iar strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. Fata de măritat prepara, odinioară, o „Turtă de Andrei” – turtiță subțire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei, și o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-și potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Totodată, în această noapte, aievea, animalele prind grai.
Dincolo de tradiții și obiceiuri, Sfântul Apostol Andrei rămâne cel care a adus poporului român Cuvântul Evangheliei, propovăduind în ținuturile noastre, de la Dunărea de Jos, credința și învățătura creștină. După ce Duhul Sfânt s-a coborât peste Sfinții Apostoli, la Cincizecime, Sfântului Andrei i-a căzut la sorți să propovăduiască noua învățătură în Tracia, Macedonia, Bitinia, Bizantia, Peloponez, Scitia (Dobrogea, parte integrată în România de astăzi), ajungând până în Crimeea. Andrei a fost „cel dintâi chemat” să recunoască pe Hristos ca fiind Mesia și a primit, printre apostoli, supranumele de „primul chemat” sau „cel dintâi chemat”, tradiția creștină păstrând în memoria ei bimilenară întâmplări care i-au marcat semnificativ, ca o pecete de neșters, biografia, precizează sursa citată.
30 decembrie – Ziua Sfântului Andrei deschide, în calendarul românilor, un șir de sărbători și prilejuri de bucurie, asociate lungilor zile de iarnă, trecerii într-un nou an și noilor începuturi. Este un tablou fabulos, plin de mister și culoare, în care practici și credințe străvechi se contopesc cu cele profund creștine. Să nu uităm că, pe 6 decembrie, îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, apărătorul celor necăjiți, al văduvelor și orfanilor.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Religie

Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală

• marți, 10 noiembrie, la Galați, a avut loc conferința semestrială a clericilor din cele două județe ale Eparhiei • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți • după Sfânta Liturghie, a fost primită solemn, în Catedrala Arhiepiscopală, icoana-relicvar ce conține un fragment din moaștele Sfântului Constantin Sârbu

Publicat

în

Cei 450 de preoți din Brăila și Galați, reuniți la Catedrala Arhiepiscopală
Rugă la icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu

Marți, 10 noiembrie 2026, la Catedrala Arhiepiscopală, a avut loc conferința semestrială a clericilor din judeţele Brăila și Galați.

„Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori care duc crucea grea a suferinţei celor din familiile lor. La slujba arhierească au fost prezenţi cei aproximativ 450 de preoţi din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.

În cadrul slujbei, ierarhul a rostit cereri speciale către Bunul Dumnezeu pentru slujitorii Sfintelor Altare şi pentru familiile acestora, precum şi pentru toţi tinerii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, a fost primită solemn în Catedrala Arhiepiscopală icoana-relicvar ce conține un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Constantin Sârbu, sfințită pe 21 octombrie 2026, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi oferită în dar Arhiepiscopiei Dunării de Jos în ziua proclamării locale.

Mai apoi, Părintele Arhiepiscop a citit Acatistul acestui nou sfânt al Bisericii şi a ţinut o meditaţie teologică despre viaţa pământească presărată cu multe încercări şi neajunsuri a Sfântului Constantin Sârbu, dar cu multe bucurii duhovniceşti dobândite prin rugăciune, smerenie, jertfelnicie şi iubire milostivă faţă de semenii săi.

Ierarhul i-a îndeamnat pe clerici la rugăciune intensă, cultivarea păcii și urmarea unor modele spirituale precum Sfântul Constantin Sârbu și Sfânta Filotimia, pentru pregătirea duhovnicească a familiilor creștine în perioada postului Nașterii Domnului.

„Mare binecuvântare și bucurie ne-a oferit, în această zi, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, prezența păstorilor sufletești din toate parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos! Constituindu-se sfințiile lor și în fața Sfântului Altar, dar mai ales făcând altar din inimi și primind preacuratele și îndumnezeitele Taine ale Domnului, au format aducând bogăția de roade duhovnicești, timp de un an de zile, în familiile personale parohiale ale dânşilor, familia de acasă și parohială, acum în comuniune în luna Sfântului Andrei, bucurându-se însă în chip special de întărire duhovnicească prin primirea solemnă, în catedrală, a modelului de păstor, în cer și pe pământ, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, spre a intensifica și mai mult rugăciunea, cum el a făcut-o în toate împrejurările.

Spre a înmulți fapta filantropică în Postul Crăciunului, cum ne cheamă pastorala Sfântului Sinod și a spre a răsădi pacea, armonia și binecuvântarea, așa cum ne ocrotesc sfintele femei românce, unindu-se azi rugăciunea preoților din Galați, ajutați de Sfântul Constantin Sârbu și cei din Brăila, ajutați în special de Sfânta mamă ţărancă de la Târlele Filiului, Sfânta Filotimia.

Fie ca toate mireasmele duhovnicești să ne pregătească și mai mult pentru a intra bucuroşi în Postul Nașterii Domnului și a-i face loc Domnului și în inimile și în sufletele, în familiile preoțești, ca modele în cele mai multe cazuri pentru familiile creștinești”, a spus ierarhul.

În continuare, cei prezenți au vizionat filmul documentar „Tainele familiei creștine și roadele ei cerești”, realizat de Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, cu sprijinul Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV. Pelicula prezintă proclamările locale ale canonizărilor Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, reperele biografice ale Sfintei Cuvioase Filotimia, de la Târlele Filiu, precum și sfințirea bisericilor din Cavadinești și Smârdan – obiective legate de viața Sf. Constantin Sârbu.

La final, Înaltpreasfinţia Sa s-a rugat Sfântului Constantin Sârbu şi a mulţumit preoţilor pentru comuniunea euharistică de la acest eveniment de înălţare duhovnicească, oferind fiecăruia posibilitatea de a se închina şi a săruta cu evlavie icoana-relicvar a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧