Social Media

SCORMONITORU

Nicu Niţă, sunt cu ochii pe matale, frăţioare!

Timp de citire: 3 minute

Nu am încredere deloc în politicieni, dar pe pesedişti nu îi cred nici când ştiu că spun adevărul, darămite când promit ceva. Acum mă înţelegeţi de ce am fost atât de circumspect când l-am auzit pe deputatul PSD Brăila, Nicu Niţă, militând pentru interzicerea tăierii pădurilor, ba chiar şi pentru păstrarea cuantumului amenzilor la un nivel ridicat în privinţa celor prinşi cu lemn tăiat aiurea din pădure.
Bre, uite ce bine le zice domnu’ Niţă, mi-am spus eu în gând, după care, brusc, mi-am adus aminte că omu’ este pesedist. Şi ştiţi şi voi cam cât de tare sunt în stare să mintă pesediştii atunci când au interes. Bine-bine, dar ce interes să aibă deputatul Nicu Niţă în această speţă, căci el nu are păduri şi nici nu l-am auzit să vrea să se apuce de exportat masă lemnoasă. Păi, cunoscându-l niţel pe Nicu Niţă, am să vă spun eu ce interes cred că are dumnealui: un interes de imagine. Pur şi simplu, eu cred că deputatul Niţă a vrut să adopte un discurs corect, aplicat pe fibra poporului, adică să fie în ton cu opinia publică pentru ca astfel să poată atrage cât mai multe like-uri (aprecieri, în viaţa reală). Nicu Niţă a ajuns probabil la vârsta la care vrea să nu mai fie perceput drept măscărici, să nu mai fie acest Gigi Becali de Brăiliţa. Omu’ s-a ajuns în Parlament, ridică mâna în plen la facerea legilor ţării, deci nu mai poate veni în şlapi la restaurant, ca să zic aşa.
Problema mea, ca simplu cetăţean, este să văd dacă Nicu Niţă va fi la fel de tranşant şi când legea va fi dezbătută în plen. Adică, eu vreau să văd atunci un Niţă cel puţin la fel de combativ, de determinat în stoparea jafului generalizat din păduri. Să aud că Nicu Niţă va spune în continuare că ar fi bine ca timp de trei ani să nu se mai taie păduri, să militeze pentru acele amenzi mari etc. Nu de alta, dar atunci vor fi de faţă şi şefii lui de la PSD, în frunte cu Dragnea şi alţi vicepreşedinţi la nivel naţional. Să îl văd atunci pe Nicu Niţă dacă va mai fi atât de hotărât să apere pădurile, când de faţă vor fi şi partenerii de guvernare ai PSD, la cei de la UDMR mă refer, parteneri care au afaceri cu lemn tăiat din pădurile patriei.
Eu, unul, mi-am notat deja spusele deputatului Niţă şi îl anunţ pe această cale că îmi voi lua liber în ziua când legea cu pricina va fi dezbătută în plen, tocmai pentru a vedea cum „joacă” Nicu Niţă. Am să mă acreditez din timp la Camera Deputaţilor şi am să fiu la câţiva metri de deputatul Niţă, să stau cu ochii pe el. Iar dacă o să văd că Niţă înmoaie tonul, pe considerentul că a reevaluat proiectul de lege, atunci am să îi dedic un articol special aici, la Scormonitoru. Băiete, drujba, te rog! (Nicu FERFENIŢĂ)

SCORMONITORU

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

SCORMONITORU

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧