Social Media

VORBE DIN DUH

Nevinovat în veșnicie

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Când îți privești fratele în timp, sigur vei vedea motive ale vreunui păcat al său, încât să nu vezi cum este unit cu Hristos, Fratele său dintotdeauna. Când îl privești în veșnicie, însă, orice nevinovăție dispare. Fratele tău este frate cu Hristos, unit cu El prin Botez.
Vezi fața lui Hristos pe fața fratelui tău. Dacă îl judeci vreodată, îl judeci tot atunci pe Hristos, mielul nevinovat, Cel ce a ridicat păcatele lumii.
 
„Și făcându-se acestea, preotul întoarce cu fața spre răsărit pe cel ce se botează, care ține mâinile slobode în jos, și îl întreabă: Te unești cu Hristos? Și răspunde cel ce vine să se boteze sau nașul: Mă unesc. Preotul iarăși îl întreabă a doua oară: Te unești cu Hristos? El sau nașul răspunde a doua oară: Mă unesc. Preotul iarăși îl întreabă a treia oară: Te unești cu Hristos? El sau nașul răspunde a treia oară: Mă unesc. Apoi îl întreabă preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau nașul răspunde: M-am unit. Și iarăși îl întreabă preotul: Și crezi Lui?
Și el sau nașul răspunde: Cred Lui că unui Împărat și Dumnezeu.”
(Molitfelnic, Rânduiala înaintea Sfântului Botez)
 
„Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?
Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei.
Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.”

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile