ECONOMIC
Nereguli grave constatate de ITM Brăila în domeniul transportului alternativ (ride-sharing)
* în urma controalelor efectuate de inspectorii ITM Brăila, au fost identificate 10 persoane care prestau activitate fără transmiterea contractelor individuale de muncă în registrul electronic (REGES-ONLINE) * pentru acestă neregulă inspectorii de muncă au aplicat o amendă contravențională în valoare de 200.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat, recent, o acțiune de control axată pe transportul alternativ (ride-sharing), vizând modul în care operatorii din acest domeniu respectă legislația muncii, precizează inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
În urma controalelor efectuate, au fost identificate 10 persoane care prestau activitate fără transmiterea contractelor individuale de muncă în registrul electronic (REGES-ONLINE) cel târziu în ziua anterioară începerii activității, potrivit legii. Pentru acestă neregulă, inspectorii de muncă au aplicat o amendă contravențională în valoare de 200.000 de lei.
Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor de muncă, precum și a timpului de muncă și de odihnă, în contextul creșterii popularității platformelor de transport alternativ (ride-sharing). Acțiunea face parte dintr-o serie mai largă de controale menite să combată munca nedeclarată și subdeclarată în sectoarele economice cu risc ridicat.
„Această situație subliniază faptul că, deși activitatea se desfășoară prin intermediul unor aplicații digitale, obligațiile angajatorilor (flotele partenere) de a înregistra salariații rămân identice cu cele din orice alt domeniu”, a precizat șeful ITM Brăila, Liviu Arhire.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































