Social
„Ne înnoim de Sfintele Paşti”. Mii de brăileni ajutați de Biserică
* în perioada 25 aprilie – 2 mai, în perioada premergătoare Sfintelor Paști, 6.600 de vârstnici și copii din județele Brăila și Galați au primit din partea Bisericii alimente, haine și încălțăminte în valoare de 500.000 de lei * cei ajutați provin din peste 500 de familii nevoiaşe, cu mai mult de trei copii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Protopopiatul Brăila și în toate bisericile din municipiu și județ s-a derulat, zilele acestea, una dintre cele mai mari acțiuni filantropice din an: programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti”, prilejuit de marea Sărbătoare a Învierii Domnului.
„În fiecare an, în preajma marilor sărbători creştine, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample programe pastoral-misionare şi social-filantropice îndreptate, cu precădere, către persoane vârstnice, bolnavi, familii cu mulţi copii sau semeni nevoiaşi şi marginalizaţi social”, ne-a declarat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
În acest context, în perioada 25 aprilie – 2 mai 2024, nu mai puțin de 4.300 de persoane vârstnice şi 2.300 de copii – în total, 6.600 de persoane din Brăila și Galați! – care provin din peste 500 de familii nevoiaşe cu mai mult de trei copii, au primit, din partea Bisericii, de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului, alimente, articole vestimentare şi încălţăminte în valoare totală de 500.000 de lei. Centrul Eparhial a contribuit cu 60% din valoarea ajutorarelor, iar protopopiatele şi parohiile cu câte 20%.
Încă din data de 25 aprilie, copiii din municipiul Brăila, aflaţi în evidenţele parohiilor, s-au bucurat de darurile pregătite de către preoți și voluntari. Potrivit pr. Rareș Bucur, într-o singură zi, au fost oferite articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte daruri pascale unui număr de 400 de copii nevoiaşi, aflaţi în evidenţele parohiale ale Protopopiatului Brăila.
Darurile cumpărate de preoți au fost aduse mai întâi la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din vecinătatea Protoieriei Brăila, unde au fost aşezate pe categorii de vârstă şi oferite mai apoi, cu drag, copiilor. Concomitent, persoanele vârsnice, bolnave şi cu posibilităţi materiale reduse au primit, de asemenea, daruri din partea parohiilor brăilene, prin preoţii şi voluntarii parohiali.
„Toţi beneficiarii acestei campanii umanitare au primit cu mare bucurie darurile mulţumind, în primul rând, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, iniţiatorul şi susţinătorul acestui tradiţional program eparhial, precum şi celorlaţi clerici şi voluntari implicaţi în acţiunile de binefacere”, a mai precizat pr. Rareş Bucur.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















