Local
Mopedist băgat în comă de un șofer care a fugit de la fața locului
• duminică, în jurul orei 13.00, un bărbat de 50 de ani se deplasa cu un moped electric pe Bulevardul Dorobanților, iar aproape de zona Apollo a fost lovit de o mașină, fiind vorba despre un Jeep alb, după cum au spus martorii • se pare că șoferul ar fi fugit de la fața locului, dar apoi a fost identificat de polițiști • familia a transmis un mesaj la redacție și ne-a spus că nu primește vreo informație de la poliție, în timp ce bărbatul accidentat, Costel Eugen Stan, este în comă la spital în Galați
Accident grav pe Bulevardul Dorobanților, aproape de Apollo, unde un bărbat care circula cu un moped electric, după cum au spus polițiștii, a fost lovit un autoturism. Bărbatul care circula cu mopedul, Costel Eugen Stan, în vârstă de 50 de ani, este în comă la spital în Galați.
Familia a luat legătura cu noi și ne-a transmis că nu primește date de la poliție, privind accidentul produs. Chiar sora bărbatului a spus că nu are prea multe informații, însă a spus că șoferul care l-a lovit pe motociclist a fugit de la fața locului, după accident.
”Accidentul s-a produs duminică, puțin după ora 13.00, fratele meu era cu motocicleta pe Dorobanți. Concubina lui l-a sunat să vadă ce face și i-a răspuns cineva de la ambulanță, așa am aflat cu toții despre accident. Am mers la fața locului, erau polițiștii, dar nu ne-au spus nimic. Fratele meu era rănit grav și l-a preluat ambulanța, apoi a fost transferat la spital în Galați, are leziuni grave la cap, este în comă. Martorii ne-au spus că șoferul care l-a lovit era cu un Jeep alb și a fugit de fața locului.
Noi am lăsat numărul de telefon la poliție, dar nu ne-a mai sunat nimeni, pentru a ne mai da alte date. Am aflat din alte surse că șoferul care l-a lovit pe fratele meu ar fi fost prins, dar nu știm mai multe. Oricum nu înțeleg de ce după accident șoferul a fugit, asta ridică semne de întrebare”, ne-a declarat sora bărbatului , Victorița B.
Inițial, un cunoscut al familiei ne-a transmis un mesaj și a arătat că este un caz de ieri, pe Dorobanți aproape de Apollo, unde o mașină a dat peste un bărbat cu motocicleta, dar nu a mediatizat nimeni nimic. Reclamantul a spus că motociclistul este în spital în comă și familiei lui nu-i dă nimeni de la poliție nicio informație, cine e persoana care l-a lovit cu mașina, nimic. Ni s-a transmis că șoferul mașinii a fugit și de la locul faptei.
Am primit apoi un alt număr de telefon, al unui membru de familie, respectiv sora bărbatului, care ne-a relatat cele prezentate mai sus.
Familia ne-a pus la dispoziție și o filmare de la locul accidentului, care a fost postată pe tiktok.
Date de la Poliția Brăila
Redactorii au solicitat date și la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și ni s-a transmis că, la data de 9 august a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Dorobanților.
”Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un moped electric, condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiu, se deplasa pe Bulevardul Dorobanților, către Calea Galați, pe banda a doua de circulație. În momentul în care acesta ar fi pătruns pe banda a treia, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers, care și-ar fi continuat deplasarea.
În urma impactului, bărbatul de 50 de ani s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe carosabil. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, acesteia i-au fost recoltate două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au spus polițiștii. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Șoferul a fost identificat de polițiști și se vor lua măsurile legale în cauză.
”În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier din data de 9 august a.c., acesta fiind un bărbat de 38 de ani din municipiu”, au mai transmis polițiștii.
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















