Economie
Moment istoric pentru securitatea energetică regională și pentru cea a României
* pe 16 martie cei mai mari producători de gaze naturale din România, OMV Petrom și Romgaz, parteneri cu cote egale la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, au semnat cu operatorul național de transport și sistem Transgaz contractele de transport al gazelor ce vor fi extrase de pe perimetru
Conform unui comunicat al Transgaz, remis Bursei de Valori București, crearea unei infrastructuri de transport care să facă legătura între gazele naturale disponibile la țărmul Mării Negre și coridorul BRUA reprezintă un proiect de importanță deosebită pentru România în ceea ce privește securitatea energetică, iar semnarea acestor contracte este condiția principală pentru dezvoltarea acestei infrastructuri.”Vreau să subliniez faptul că ne aflăm, pentru a patra oară în tot atâția ani, în fața unui moment istoric pentru securitatea energetică regională și pentru cea a României. După finalizarea cu succes a gazoductului BRUA-faza 1, după finalizarea cu succes a gazoductului Ungheni-Chișinău, după finalizarea lucrărilor care permit transportul internațional al gazelor naturale în regim de reverse-flow la toate punctele de interconectare și după începerea exploatării gazelor de la Marea Neagră din perimetrele de mică adâncime, acum suntem la linia de start a gazoductului Tuzla Podișor, gazoduct care va permite ca gazele naturale exploatate de către OMV Petrom și Romgaz din Marea Neagră să ajungă în Sistemul Național de Transport și, implicit, în fiecare localitate din România care are acces la rețeaua de gaze naturale. Transgaz este pregătită să construiască acest gazoduct în aceleași condiții de siguranță, eficiență și performanță, pe care le îndeplinește de fiecare dată, cu fiecare investiție”, a declarat directorul general al Transgaz, brăileanul Ion Sterian.
Sursa citată a precizat că, începând cu data de 27 martie 2023, ar urma să fie predat amplasamentul către câștigătorul licitației pentru execuția lucrărilor de construcție a gazoductului, care va dura până la 20-25 aprilie 2023, în funcție de condițiile meteorologice.”Transgaz are în plan investiții ambițioase, tocmai pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele(…). Suntem conectați și suntem atenți la toate oportunitățile de finanțare nerambursabilă pentru a nu crește tarifele de transport al gazelor naturale, care implicit se regăsesc în prețul final al gazelor, pentru ca aceste investiții să aibă cel mai potrivit mix de finanțare posibil. Pentru această investiție strategică, Transgaz a depus o aplicație de finanțare din Fondul de Modernizare. Astfel, demonstrăm că niciun instrument de finanțare nerambursabilă nu rămâne nevalorificat, fiind atenți cu capitalurile proprii ale companiei. Așteptăm cu interes anunțul privind luarea deciziei finale de investiții de către concesionarii perimetrelor off-shore din Marea Neagră pentru a putea semna ordinul de începere a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podișor”, a adăugat directorul general al Transgaz.
„Semnarea contractului reprezintă un reper important în dezvoltarea proiectului Neptun Deep”
Totodată, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a precizat că semnarea contractului constituie una dintre condițiile necesare implementării investițiilor offshore și a celor care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport necesare pentru preluarea gazelor din perimetrul Neptun Deep.”Semnarea contractului reprezintă un reper important în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, documentul constituind printre altele una dintre condițiile necesare implementării atât a investițiilor offshore cât și a celor care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport necesar preluării cantităților de gaze naturale care vor fi produse în perimetrul Neptun Deep”, a spus Popescu, conform unui comunicat al Romgaz.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom a subliniat că Neptun Deep este un proiect strategic pentru OMV Petrom și a reiterat că decizia finală de investiție este plănuită pentru jumătatea anului 2023.”Astăzi (16 martie-n.n) am făcut un pas important împreună cu partenerii noștri. Credem că Marea Neagră are un potențial semnificativ pentru producția de gaze naturale, iar Neptun Deep este un proiect strategic pentru OMV Petrom și pentru România. Este în centrul Strategiei noastre 2030 și va avea un rol esențial pentru securitatea energetică a României. Plănuim decizia finală de investiție pentru jumătatea anului 2023, producția urmând să înceapă în anul 2027″, a afirmat Verchere.
Potrivit unui comunicat al OMV Petrom, pe baza tarifelor de transport aplicabile la data curentă, valoarea contractului semnat cu Transgaz este estimată la 276 milioane euro.
Conducta Tuzla-Podișor va face legătura între gazele naturale din Marea Neagră și coridorul BRUA
Transgaz a precizat că proiectul, cu o valoare estimată în prezent la aproximativ 478 milioane euro (cu TVA), constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale Tuzla-Podișor, în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale disponibile la țărmul Mării Negre și coridorul BRUA, astfel asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente. Această conductă se va interconecta cu actuala conductă internațională de transport gaze naturale T1. Conducta este telescopică, formată din două tronsoane: tronsonul I, țărmul Mării Negre-Amzacea, în lungime de 32,4 km, cu o capacitate tehnică de 12 miliarde mc/an și tronsonul II, Amzacea-Podișor, în lungime de 275,9 km, cu o capacitate tehnică de 9 miliarde mc/an.
Proiectul „Conductă de transport gaze naturale Marea Neagră-Podișor” este cuprins în Planul de dezvoltare al Transgaz pe următorii 10 ani, este inclus pe lista de proiecte de interes comun ale UE și a fost depus pentru finanțare prin Fondul de Modernizare.
Operatorul tehnic și de sistem, SNTGN Transgaz SA, s-a pregătit din timp pentru acest proiect și a semnat contractul de execuție, lucrările urmând a fi demarate după luarea deciziei finale de investiție de către concesionarii de perimetre off-shore din Marea Neagră, anunțată pentru jumătatea acestui an.
OMV Petrom și Romgaz, parteneri în proiectul Neptun Deep
Transgaz a derulat și finalizat cu succes procesul de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieșire în/din SNT, ce urmează a fi creat în zona localității Tuzla, acolo unde gazele din Marea Neagră vor ajunge la țărm, alocând o capacitate de 1.323.920.520 MWh pentru perioada 1 mai 2026 – 1 octombrie 2042, iar cele două companii, OMV Petrom SA și Romgaz SA au ofertat cereri angajante de capacitate incrementală. Valoarea cumulată a angajamentelor solicitanților desemnați câștigători este de 2,82 miliarde lei.
OMV Petrom și Romgaz, parteneri în proiectul Neptun Deep, și-au exprimat dorința de a rezerva capacitate de transport a gazelor naturale extrase din Marea Neagră în cadrul etapei angajante a procesului de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieșire în/din SNT, derulată de Transgaz și au constituit o garanție bancară de 88 milioane euro (câte 44 milioane euro fiecare) pentru a-și rezerva capacitate pe conducta de transport gaze naturale pe care o va construi Transgaz în zona Tuzla.
Proiectul gazoductului Tuzla-Podișor este un proiect de dezvoltare națională cu multiple beneficii pentru România, printre care: întărirea capacității de transport a SNT prin crearea unei porțiuni importante din viitorul sistem de transport gaze naturale; oferirea unei soluții pentru transportul prin SNT a gazelor naturale ce urmează a fi exploatate din Marea Neagră; creșterea securității în aprovizionare cu gaze naturale a României și Europei; diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















