Sport
Mini-karatista
• Adriana Shang Zuxuan vrea să meargă pe urmele tatălui chinez și să obțină centura neagră la karate tradițional • sportiva de 9 ani, cu tată chinez și mamă româncă, s-a legitimat la clubul brăilean Kasay pe 15 octombrie 2022 • într-un an a cucerit titluri naționale și unul european • la Belgrad, chinezoaica a mai cucerit o medalie de argint și una de bronz • încântată de relația tip părinte-copil pe care o are cu senseiul clubului Kasay Brăila, Adrianei îi place să spună “Sunt fata lui Nicu Mihai”! • datorită talentului de care dă dovadă, Adriana e dorită de multe cluburi din țară, însă nu vrea să plece de la Brăila
Una dintre cele mai talentate karateka de la clubul Kasay este o chinezoaică, Adriana Shang Zuxuan, care recent a cucerit două medalii de aur și implicit două titluri naționale, la kata individual și kumite individual, în concursul copiilor 3, la Campionatul Național de karate tradițional, care a avut loc la Oradea.
Adriana Shang Zuxuan s-a născut pe 27 mai 2014, în România, tatăl fiind chinez, Eryang Shang, iar mama româncă, Alisa Oana Dobraniș Paris. Iar micuța campioană vrea să meargă pe urmele tatălui, care a absolvit Facultatea de Poliție și Arte Marțiale și este posesor al centurii negre, spune mama sa. Cele două locuiesc în localitatea Tudor Vladimirescu și, cu toate acestea, distanța de 13 km care separă cele două localități nu a reprezentat o opreliște în calea dorinței Adrianei de a deprinde tainele karate-ului tradițional. Aceasta și-a dorit să se legitimeze la clubul Kasay, iar acest lucru s-a petrecut pe 15 octombrie 2022. De atunci, micuța chinezoaică a început să meargă pe drumul performanței.
“Eu și tatăl ei am locuit în Anglia dar fata are cetățenie română. De mai mult timp îmi spunea că și-ar dori să se înscrie la un club de karate, avea o atracție spre artele marțiale, la fel ca tatăl ei, și i-am îndeplinit dorința. Am aflat că la clubul Kasay se pune accentul pe copii și că acolo se face performanță și am înscris-o. Este un copil exemplu, învață bine, la antrenamente se comportă cu o mare dorință de a evolua, iar acest lucru se vede în rezultatele obținute. Într-un an a urcat pe podium atât în țară cât și în străinătate. Sunt mândră de ea”, ne-a declarat Alisa Oana Dobraniș Paris.
“Sunt fata lui Nicu Mihai”
Pentru o sportivă care s-a înscris la un club de karate abia anul trecut, rezultatele sunt extraordinare. Iar relația părinte-copil, între ea și antrenorul Nicu Mihai, reprezintă unul dintre atu-urile acestor performanțe.
Primul concurs oficial pentru Adriana Shang Zuxuan a fost în martie 2023, etapa de zonă a Campionatului Național de karate tradițional, de la Brăila, unde a obținut un loc 3, la kata individual și un loc întâi la kata echipe, în competiția copiilor 3. La București, la Campionatul Național de Fudokan, Adriana a cucerit primul ei titlu de campioană națională, la kata echipe, iar la kumite individual a cucerit medalia de bronz. A fost performanța care i-a asigurat participarea la Campionatul European de la Belgrad. În Serbia, sportiva pregătită de sensei Nicu Mihai a făcut o figură frumoasă. A cucerit prima ei medalie de aur la un campionat european, cu echipa de kata, și a devenit vicecampioană europeană la kumite individual. Adriana și-a îmbogățit palmaresul internațional și cu o medalie de bronz în proba de kata individual.
Experiența acumulată în competițiile la care a participat i-au permis micuței chinezoaice să devină triplă campioană națională, kata și kumite individual și kumite echipe, la Campionatul Național de karate tradițional care a avut loc la Oradea.
“Ca orice început, a fost foarte greu. Eu eram pregătită dar emoțiile erau cele care îmi dădeau bătăi de cap. Odată cu rezultatele am intrat cu o mai mare încredere pe suprafața de luptă. Cred că, în afară de munca pe care o depun la antrenamente, figura mea foarte serioasă și agresivă îmi aduce victorii în timpul luptelor de la competiții. Antrenorul ne tratează pe toți sportivii ca pe copii săi, de aceea îmi place să spun “Sunt fata lui Nicu Mihai”. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să-mi îmbogățesc palmaresul cu noi și noi medalii. Vreau să ajung ca tatăl meu, iar pe viitor să am sala mea de antrenamente”, ne-a declarat Adriana Shang Zuxuan.
Fruntașă și la școală
Sportiva de 9 ani este elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială “Aurel Horneț”, din Tudor Vladimirescu, unde are rezultate bune.
După fiecare competiție, vine la școală cu trofeele și le arată colegilor, iar inițiativa sa este încurajată de învățătoarea Alina Negoiță. Performanțele sportive ale Adrianei sunt apreciate și de directorul școlii, Florin Giurgiu.
“La școală, doamna învățătoare mă apreciază atât în plan școlar cât și în cel sportive. Domnul director Florin Giurgiu mă încurajează în tot ceea ce fac. Voi continua să muncesc și să fiu un exemplu pentru colegii mei”, promite Adriana.
Dorită de multe cluburi din țară
Performanțele chinezoaicei nu au rămas neobservate pe plan național. Mai multe cluburi din România i-au făcut oferte sportivei, însă aceasta rămâne la clubul Kasay.
“Sunt onorat să antrenez un copil chinez. Adriana este foarte talentată, muncitoare. Sunt mândru că o pregătesc atât pe ea cât și pe ceilalți copii talentați, colegi ai ei. Mai multe cluburi din România ar dori să o aibă în lot, dar ea continuă să meargă pe calea performanței la clubul Kasay”, ne-a declarat sensei Nicu Mihai.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















