Social Media

Politică

Mihai Tudose, energia verde și slugoii liberali

Timp de citire: 13 minute

* intenția ministrului Energiei, Virgil Popescu, de a pupa poala Uniunii Europene cu privire la închiderea termocentralelor pe cărbune a fost aspru criticată de europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose * acesta a făcut recent un comentariu amplu pe tema crizei energetice pentru cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, în care a subliniat că Europa (dar mai ales România) nu este încă pregătită să renunțe complet la termocentrale, deoarece multe dintre țări nu au o soluție viabilă pentru a le înlocui * Tudose susține că nu înțelege poziția Ministerului Energiei din România pe acest subiect, mai ales că până și susținătorii înfocați din cadrul Comisiei Europene pe tema Green Deal au început să facă un pas în spate și susțin că mai încape loc de amânare privind luarea unor măsuri radicale * asta după ce războiul din Ucraina a schimbat substanțial datele problemei * în plus, Europa are ca amprentă de poluare mondială între 6,5 – 7% și asta în momentele de glorie economică, adică sacrificiul nostru, al europenilor, nu salvează planeta.
 
Faptul că în plină criză energetică ministrul de resort, liberalul Virgil Popescu, transmite mesaje legate de faptul că și-ar dori închiderea termocentralelor pe cărbune din România, pentru a se conforma planului Uniunii Europene de a trece la energie verde, nu este deloc bine văzută bine de PSD-iști. Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a făcut recent un comentariu amplu pe această temă pentru cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, precizând că nu înțelege poziția Ministerului Energiei, în special în contextul în care susținători importanți ai planului Green Deal din cadrul Comisiei Europene au început să facă un pas în spate, având în vedere criza prețurilor la energie, dar și a combustibililor, elemente negative ce au luat amploare odată cu războiul din Ucraina. Mihai Tudose este de părere că în loc de obediență orbească, ministrul Energiei ar trebui să urmărească interesele României și să vină cu soluții de a adapta termocentralele pe cărbune pentru a fi mai puțin poluante și nu de a le închide orbește. Europarlamentarul a dat ca exemplu Termocentrala Paroșeni, care, potrivit acestuia, are un grad de poluare extrem de redus.
”A fost de față și reprezentantul cotidianului dumneavoastră la Strasbourg la o discuție cu doamna președintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, când am vorbit de Schengen, când am vorbit de Green Deal. Doamna președintă a preluat, a fost de acord cu ce am spus și a ridicat ștacheta și mai sus. În sensul că: noi, Europa, am făcut niște planuri în care am spus să fim verzi, am vorbit despre ecologie, să salvăm planeta și așa mai departe. Numai că noi facem niște planuri pe cinci – șapte, pe zece ani au fost, pe 15 ani, 20 de ani. Între timp, a venit peste noi pandemia și după aceea, ca să fie tacâmul complet, a venit și războiul din Ucraina cu tot ce înseamnă criză energetică aprofundată. Dar pe fondul acesta, noi mai aveam o altă realitate în România, față de realitatea belgiană, de exemplu. Belgia nu are cărbune, acolo e foarte simplu cu decarbonizarea pentru că o rezolvă imediat: «nu am ce să închid, e bine fără cărbune». Alte țări, știți, când noi eram în comunism, și-au făcut centrale nucleare. Și acum au. Deci sunt realități diferite. Problema este că atunci când s-a pus discuția de decarbonizare, fiecare țară și-a susținut poziția. Până și Germania a susținut treaba aceasta: mai ușor cu decarbonizarea peste noapte, că nu merge, rămânem fără curent! Polonia tot așa. Până în 2035 – 2050 au fost avansate termenele pentru conformare, ca să îi spunem așa. La noi? Domnul prim-ministru Cîțu (n.r. – Florin Cîțu, fostul premier al României) a zis că e bine. El și cu actualul ministru al Energiei, domnul Virgil Popescu. Și s-au comportat ca la școală atunci când vine doamna profesoară și spune: «Copii, de săptămâna viitoare nu mai scriem cu creionul o să scriem cu stiloul». Se ridică, elevul Popescu și spune: «Doamna, doamna, eu deja am aruncat creionul, ca să fiu sigur că o să scriu cu stiloul!» Dar ghici ce: săptămâna viitoare poate e nevoie să scrii tot cu creionul și tu l-ai aruncat deja!”, a declarat Tudose.
Europarlamentarul a dorit să precizeze că realitatea energetică din România nu era și nu este deloc pregătită pentru un asemenea plan. Pe de altă parte, acesta a dorit să adauge că producerea curentului electric folosind termocentrale pe cărbune rămâne totuși cea mai ieftină variantă posibilă.
”Este cea mai ieftină, cea mai la îndemână. Și «Slavă Domnului!» România are”, a mai adăugat social-democratul, încercând să puncteze că fiecare țară ar trebui să își poată folosi resursele naturale în funcție de nevoi, pentru că, în caz contrar, s-ar putea ajunge la situații extrem de complicate pe plan economic.
 
«Noi nu avem ce pune în loc, nu eram pregătiți să punem ceva în loc»
Mihai Tudose a punctat că și în absența crizelor amintite Guvernul României ar fi trebuit să fie oricum mult mai dur în timpul negocierilor purtate la nivelul Uniunii Europene pe această temă. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, susține europarlamentarul.
”Bine, asta și acum doi ani, că și Orban a boțit-o. Dar în niciun caz nu eram pregătiți să facem chestia asta și în niciun caz atât de repede. Fiindcă ideea de a reforma ceva înseamnă să ai ce să pui în loc. O reformă înseamnă să înlocuiești ceva cu altceva. Or, noi nu avem ce pune în loc, nu eram pregătiți să punem ceva în loc. Adică închid centrala pe cărbune când deja capacitatea respectivă de producție este preluată de o nouă centrală, de panouri fotovoltaice sau de panouri solare etc. Dar nici așa. Părerea mea – și mi-o susțin până când nu mă convinge cineva de contrariu -, ideea ca noi să devenim o societate în care să ne rugăm să plouă sau să bată vântul ca să avem energie, mie nu mi se pare deloc în regulă”, a mai adăugat sursa citată.
Tudose a afirmat că este un susținător al ideii de a încerca să îndreptăm greșelile pentru a ne salva planeta, însă nici nu poate fi de acord ca viața omului modern și calitatea acesteia să depindă în totalitate de condițiile meteorologice.
”Adică dacă ai o lună în care e cerul înnorat și nu bate vântul, nici nu plouă și nu îți umple bazinele pe hidro, nici nu se învârte ventilatorul, nu produce nici celula fotovoltaică. Păi, ce facem, domnule?! Suntem dependenți de vreme?! Că eu înțeleg că evoluția tocmai asta este! Am ieșit din peșteri tocmai ca să nu mai fim la îndemâna vremii. Să nu mai avem scenariul ăsta: îmi e frig când îmi e frig, îmi e cald când îmi e cald și mâncăm când ne-o da Dumnezeu ceva. Nu! Trebuie să avem un plan de reziliență și să avem o cursivitate în ceea ce facem. Ceea ce se întâmplă în prezent este o chestiune haotică. Mă refer și la ceea ce a făcut România. Dar când spuneam acum un an – doi că nu e bine, eram cam singur. Acum a început mai multă lume și la nivel european. L-am auzit până și pe Frans Timmermans care este vicepreședinte al Comisiei Europene pe teme de Green Deal, de viață verde, să spună: «Domnule, hai să o lăsăm mai ușor, că s-au mai schimbat datele problemei». Deci până și cei mai înfocați susținători ai acestui proces de tranziție la energie verde acum sunt puși în situația în care să spună: «Hai să o amânăm un pic, să îi dăm o pauză că nu e bine!»”, a mai adăugat europarlamentarul.
 
«Ideea nu e să nu ardem cărbune, ci să scăpăm de fum!»
Fostul premier al României a mai dorit să atingă și subiectul dependenței Uniunii Europene față de gazul și de petrolul importate din Federația Rusă. Acesta a afirmat că din punctul său de vedere achiziția acestor resurse din alte țări nu reprezintă deloc o soluție și că fiecare stat membru al Uniunii Europene ar trebui să profite de resursele naturale pe care le are pentru a se adapta la actuala criză.
”Ne-am trezit brusc în legătură cu ce înseamnă dependența Uniunii Europene față de gazul și petrolul rusesc. S-a spus: «Domnule, trebuie să fim independenți acum. Nu mai luăm de acolo, luăm din altă parte». Păi, a lua din altă parte, tot dependență este. Bun. Înlocuiești dependența de un inamic cu dependența de un prieten, dar tot dependență se cheamă. Ca să ajungem să fim independenți energetic trebuie să folosim resursele pe care le are Europa. Și ce să vezi?! Astea sunt! În România nu avem gheizere cu ape fierbinți să facem termocentrale direct, că nu suntem în Islanda. Asta avem, asta folosim. Bun. Putem vorbi de zone de filtrare la termocentrale, de desulfurare și așa mai departe. România are așa ceva la Paroșeni. Acolo este o termocentrală pe cărbune care nu poluează. Pentru că avem partea aceasta de desulfurare, filtre ecologice în stare perfectă. Deci eu cred ca ar fi cazul de o cu totul altă discuție. Ideea nu e să nu ardem cărbune, ci să scăpăm de fum! De dioxidul de carbon. Dacă o să captăm dioxidul de carbon și nu mai poluăm, suntem absolut în regulă!”, a mai completat europarlamentarul.
 
Tudose avertizează și în privința mitului mașinilor electrice
Social-democratul brăilean a dorit să mai adauge în același context faptul că, recent, la nivelul Comisiei Europene s-a discutat despre interzicerea totală a motoarelor cu ardere internă, inclusiv a celor pe hidrogen. Potrivit europarlamentarului, nici aceasta nu este o soluție, mai ales că s-a dovedit că și în privința mașinilor electrice situația este una destul de problematică atunci când vine vorba despre bateriile vehiculelor în cauză, dar mai ales în privința timpului îndelungat necesar atingerii țintelor propuse privind reducerea poluării.
”Păi, motorul pe hidrogen produce oxigen. Iese pe țeavă oxigen și apă. Chiar am luat-o razna?! Vă spun, nici mitul acesta cu mașinile electrice nu este foarte bine implementat cu toate datele. Mai mult, Volvo Europa a publicat un studiu acum vreo lună sau două și a spus așa: la o mașină verde, pe baterie, ca să ajungă să își îndeplinească menirea de vehicul verde, care nu poluează, trebuie să meargă mai mult de cinci ani și 180.000 km. Abia după acest timp și kilometrii respectivi începe să aibă amprentă negativă sau pe zero. Cu alte cuvinte, de abia atunci își scoate banii din ce s-a poluat la fabricație, ca să realizezi bateria, să o încarci și așa mai departe. Dar mai mult decât atât. Cu ce încarci bateria, că nu am înțeles?! Nici curentul acela nu vine din cer! Bine, este adevărat că poate veni din cer dacă vorbim de fotovoltaice, dar nu poți să acoperi acum toată planeta cu panouri fotovoltaice, că nu merge! Și ghici ce?! Sunt momente când nu bate soarele și nu bate nici vântul. Ce ai să faci în ziua aia?!”, a mai adăugat Tudose.
 
«Politica Ministerului Energiei este o chestie pe care eu nu o înțeleg»
Europarlamentarul brăilean a mai punctat și că întregul efort de a reduce gradul de poluare, momentan se aplică din păcate doar la nivel european, deși continentul nostru este departe de a se situa în vârful acestei piramide.
”Toată ambiția asta cu ecologizarea forțată… adică înțelegem necesitatea, nu ne nenorocim planeta, dar hai să vedem cum facem ca atunci când ne atingem obiectivele să mai fim și noi în viață. Vreau să spun că momentan este haotic făcută. Mai mult, suntem singulari și asta trebuie neapărat specificat. Europa are ca amprentă de poluare mondială între 6,5 – 7% și asta în momentele de glorie economică. Cu alte cuvinte, cam cu atât reducem noi. Bine și 1% poate face diferența între a fi bine și a fi rău, dar noi vrem să dăm un exemplu pe chestia asta. Numai că noi dăm un exemplu pe care nu îl mai urmează nimeni. În schimb, toată economia Europei este scoasă complet din competitivitate. Și asta este foarte important! Puteți să vă uitați că la orice rundă din asta ajungem să ne dăm seama. Uitați cum a venit COVID-ul, nu am mai primit cip-ul din China și am închis toată industria auto și electronică din Europa. A venit criza din Ucraina, avem probleme cu energia. În concluzie, fiecare țară este cu specificul ei, fiecare continent are specificul său și părerea mea este că Europa încă nu este suficient de pregătită pentru acest meci și oricum, nu așa de forțat. Dacă discutăm despre o soluție radicală. Bun. Uneori poate fi și asta ceva de înțeles. «Băi, gata! Hai, ajunge! Altfel o întindem și nu mai terminăm niciodată!» Dar atunci când se poate. În chestiunea asta acum nu se poate! Viața de zi cu zi îmi demonstrează că nu merge! Iar politica Ministerului Energiei este o chestie pe care eu nu o înțeleg. Poate e vina mea. Poate. Dar eu nu o înțeleg”, a conchis Tudose.
 
Mihai Tudose: «Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu…»
Europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose a venit și cu o postare pe rețelele de socializare, intitulată ”Lumea văzută prin ochii lu’ Cîțu…”, tot pe tema prețurilor crescute la energie. Social-democratul l-a atacat pe fostul premier, Florin Cîțu, ca urmare a unui comentariu al acestuia pe Facebook în care dădea vina pe PSD-iști pentru faptul că a crescut foarte mult prețul la energie.
”Printr-o postare care se vrea a fi devastatoare la adresa PSD, Cîțu (da, acel Cîțu) se arată indignat că PSD a crescut prețul la energie!!! Trecând peste ridicolul situației, trecând peste faptul că el ca Prim-ministru a închis centrala de la Mintia, trecând peste faptul că Ministrul Energiei de atunci este și acum același Popescu-PNL, trecând peste faptul că el Cîțu urla peste tot că nu se poate interveni cu o schemă de plafonare a prețurilor și că acum spune că PSD s-a opus și el a vrut, trecând peste toate acestea și peste multe altele, rămâne totuși o întrebare: ce ne facem dacă ne întâlnim cu el pe stradă exact atunci când el aude voci?”, a comentat Tudose, ironic.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧