Social Media

Scormonitoru

Mihai Ruse a scăpat porumbelul: “Avocata mea mi-a spus că voi fi achitat”. Serios?!

Timp de citire: 3 minute

Senatorul ALDE Brăila Mihai Ruse a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în declaraţii. Însă informaţia bombă din cuprinsul acestei ştiri este, doamnelor şi domnilor, că senatorul Mihai Ruse ştie sigur că va fi achitat. Şi asta nu pentru că ar fi nevinovat, aşa cum susţin toţi politicienii ajunşi în faţa instanţei, ci pentru că aşa i-a spus avocata. “Lăsăm dosarul să îşi urmeze paşii. Sunt nevinovat. Avocata mea a spus că voi fi achitat. Aşa că lăsăm lucrurile să meargă înainte şi aşteptăm rezultatul. Nu vreau să comentez prea mult ca să nu se interpreteze”, a afirmat senatorul Mihai Ruse pentru publicaţia Obiectiv – Vocea Brăilei.
Aşadar, avocata lui Mihai Ruse i-a luat banii pe proces, după care i-a transmis să îşi vadă liniştit de treabă pentru că va fi achitat. Dar de unde ştie avocata ce anume se va întâmpla în dosar, ce decizie vor lua judecătorii? Nu cred că senatorul Ruse a spus chestia asta doar ca să se dea mare. Nu, Ruse pur şi simplu a scăpat porumbelul, s-a trezit vorbind, cum zic românii. Cu siguranţă, discuţia asta dintre Ruse şi avocata lui a avut loc, iar la final apărătoarea sa aleasă a ţinut să îi transmită că 100% va fi achitat.
Ce nu ştie senatorul Ruse este că, în mod normal, un avocat nu îţi garantează câştigarea procesului, ci doar faptul că te va reprezenta cu onestitate în instanţă. Dar dacă avocata i-a spus că sigur va fi achitat, înseamnă că o fi având nişte intrări la judecători, astfel încât clientul său să nu aibă de suferit în dosar. Evident, o astfel de variantă este exclusă, căci ce judecător din ţara asta (când ştie că este supravegheat/înregistrat din toate unghiurile) şi-ar risca libertatea şi cariera pentru un tip ca Mihai Ruse? Prin urmare, dacă eliminăm varianta cu blatul dintre avocată şi niscaiva judecători nu rămâne decât ipoteza că avocata lui Mihai Ruse şi-a bătut joc de el? Cum aşa? Simplu: i-a luat banii şi i-a promis la schimb luna de cer, adică în cazul nostru achitarea în dosar.
Încă o dată, ca să înţeleagă şi dl. Ruse de la Măxineni: avocaţii nu au cum să garanteze câştigarea unui proces, pentru simplul motiv că ei doar apără inculpaţii şi nu judecă, nu dau verdicte în dosarul în care aceştia sunt implicaţi. (Nevinovatul De Serviciu)

Scormonitoru

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

Scormonitoru

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧