Social Media

Cultură

„Micul Solomonar”, o nouă apariție editorială a colegei noastre A. E. Miron

Timp de citire: 6 minute

* de Crăciun, scriitorul-jurnalist Alina Elena Miron a scos de sub tipar primul volum al cărții „Micul Solomonar”, intitulat „Lumea de dincolo” * este o carte dedicată celor pasionați de mitologie și lumi vechi: adulți, copii și tineri, un fantasy cu vechii traci * „Am căutat identitatea spațiului spiritual autohton, întorcându-mă la simbolurile arhaice, la sursa tuturor poveștilor locale”, spune A. E. Miron
 
După „Arhitescu și orașul-păianjen” – carte lansată la Foișor, în Grădina Mare, pe 20 septembrie 2020 – Alina Elena Miron, fosta noastră colegă de redacție de pe vremea Monitorului de Brăila, a scos de sub tipar „Micul Solomonar”. Volumul I al cărții, intitulat „Lumea de dincolo”, a apărut la Editura Letras și are 250 de pagini. Autoarea cărții intenționează să scoată de sub teascuri volumul II în februarie 2021.
„Am muncit mai bine de doi ani la concept și documentare. Au urmat alți câțiva ani de scris și apoi alții, de căutare a unui editor vizionar. Manuscrisul a trecut pe la trei edituri. Abia cea de-a patra editură, Letras, a considerat că merită să nu ne mai cramponăm de „o nișă specifică de consumatori” și să o lăsăm așa cum am gândit-o: pentru toată lumea. Eu am vrut o carte dedicată celor pasionați de mitologie și lumi vechi: adulți, copii, tineri, dogmatici sau liber gânditori, mistici sau antimistici. Este un fantasy cu traci, Munți Sacri, solomonari (vrăjitorii de pe aceste meleaguri, în urmă cu mii de ani) și balauri. Mitologia din perioada tracică era pierdută pe undeva prin timp. Am adus-o la lumină. Și am căutat identitatea spațiului spiritual autohton întorcându-mă la simbolurile arhaice, la sursa tuturor poveștilor locale”, a spus A. E. Miron.
Carte este una cu adevărat fascinantă și poate fi lecturată pe nerăsuflate, indiferent de vârstă, putând fi achiziționată de pe eMAG, carti-bune.ro și shopific.ro. https://www.emag.ro/micul-solomonar-vol-1-lumea-de-dincolo-a-e-miron-let978-606-071-151-3/pd/DF9WMDMBM/
Iată și o scurtă prezentare a „Lumii de dincolo”, primul volum al cărții „Micul Solomonar”, semnate de A. E. Miron.
În urmă cu 2.500 de ani, în munții geților, copiii nu erau botezați înainte de a împlini șapte primăveri. Botezul lui Mucapa, cel de-al șaptelea fiu dintr-o familie de războinici, are loc în ziua echinocțiului de primăvară. Ritualul include toți copiii de aceeași vârstă cu el, din davă. Printre aceștia, se află și fiul fostului rege al davei. Pentru eroul nostru, ceremonia este marcată însă de un fapt ciudat: fără ca nimeni altcineva să vadă, o ființă care arată ca un mic șarpe îl mușcă în timpul sângeroasei ceremonii de Botez, făcându-l să-și piardă cunoștința.
Mucapa se trezește în căruța solomonăriței Dochia. Deși băiatul și-ar dori să devină solomonar, află acum, indirect, că nu avea să fie primit niciodată ca ucenic al solomonarilor. De ce? Este „însemnat”. Dar ce vrea să spună această vorbă miserioasă a Dochiei? Pentru micul erou, destinul pare să fie scris deja: va intra ucenic la olar și va trăi pentru toată viața în davă, lucrând vase din lut. Zilele trec, iar pe măsură ce Mucapa crește, cititorul intră în atmosfera din perioada predacică: vede cum arată o davă de pe vremuri, cunoaște ritualuri din vechime și o organizare socială greu de bănuit astăzi. Mucapa află o serie de povești și învață lucruri noi. De asemenea, el pare să fie talentat la olărit. Dar nu îi surâde deloc perspectiva de a rămâne în cetate împreună cu femeile și bătrânii, în timp ce tatăl și frații lui tocmai îl anunță că trebuie să plece la război. Vara se instalează treptat, iar viața lui Mucapa este liniștită, creativă, plină de povești. Băiatul află că este mai greu să te ferești de magie decât să umbli cu ea și, treptat, înțelegem că magia ocupă un loc important în viața oamenilor din jurul său.
Într-o bună zi, pentru eroul nostru începe o călătorie care se va dovedi, desigur, inițiatică. Un pui de balaur i se alătură pe drum, iar în scurt timp se alege și cu un al doilea prieten, neașteptat: fiul fostului rege al davei. Cei doi băieți intră, pe drum, într-un șir de aventuri ciudate. Mucapa trebuie să treacă printr-o serie de pierderi, să înfrunte Lupii, dar și alte ființe teribile, înfricoșătoare, ajungând chiar până pe Lumea de Dincolo. După o serie de încercări, el va ajunge chiar pe muntele sacru al geților, care se dovedește a fi locul unde Solomonarii și balaurii lor învață să stăpânească natura și să lucreze cu forța vitală.
Există, însă, desigur, și un Rău, care amenință să distrugă întreaga ordine a lucrurilor și pacea din ținutul geților. Care este influența preotului Brisenius în povestea lui Mucapa? Și vor reuși Mucapa și noii lui prieteni să pună capăt urzelii țesute de acest om avar și crud, care este stăpânul unor forțe malefice? Va face față Mucapa trădărilor? Și, mai presus de toate, își va păstra balaurul și va deveni, în cele din urmă, solomonar? Puteți afla răspuns la toate aceste întrebări dacă veți parcurge „Micul Solomonar”, cartea semnată de A.E. Miron.
 
Alina Elena Miron lucrează în media de mai bine de 24 de ani. A fost, pe rând, culegător, redactor, prezentator de emisiune radio, secretar de redacţie, redactor şef şi manager de proiecte. Până în 2020, avea deja patru cărţi publicate şi încă două romane terminate.

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧