Economie
Megaparc eolian la Brăila
• va fi construit pe raza comunei Tudor Vladimirescu, situată la circa 15 – 20 km de municipiu • concret, în jurul localităților Tudor Vladimirescu, Scorțaru Vechi și Comăneasca vor fi amplasate circa 40 de turbine, fiecare cu capacitatea de 7 MW • puterea instalată a viitorului parc eolian va fi de peste 300 MW, cât jumătate din puterea unui reactor nuclear • firma ”Naxxar Wind Energy Project Zenon” SRL, cea care face demersuri pentru implementarea acestui proiect, anunță că va fi cel mai mare nou parc eolian din România, construit cu tehnologie de ultimă generație • comuna Tudor Vladimireascu beneficiază deja de bani la bugetul local, ca urmare a contractelor de superficie încheiate pe terenurile unde vor fi amplasate turbinele eoliene
Un nou parc eolian, ce se prefigurează a fi cel mai mare din România dintre cele realizate cu tehnologie de ultimă generație, va fi construit la doar câțiva kilometri de municipiul Brăila, mai exact în zona comunei Tudor Vladimirescu. De implementarea acestui proiect se ocupă firma ”Naxxar Wind Energy Project Zenon” SRL, care anunță că demersurile administrative pentru obținerea autorizațiilor necesare se află într-o fază foarte avansată, iar construcția propriu-zisă ar putea începe în primăvara sau vara anului viitor. ”Avem deja Avizul Tehnic de Racordare, ceea ce este o etapă foarte importantă în procesul de aducere a proiectului în stadiul de «ready to build» (gata de construire n.n.). Mai sunt câteva luni până la obținerea autorizației de construire, deci putem spune că până în primăvara anului viitor vom termina cu partea birocratică și vom putea demara amenajarea efectivă a parcului eolian. Procesul de autorizare a fost unul dificil. În general, obținerea autorizațiilor pentru un parc eolian este mai complicat decât pentru un parc fotovoltaic. Demersurile au început în urmă cu circa 3 ani, după ce în prealabil a fost întocmit Planul de Urbanism Zonal pentru acest proiect”, ne-a declarat Adrian Martin, reprezentant al firmei ”Naxxar”. Potrivit acestuia, pacul eolian de pe raza comunei Tudor Vladimirescu va fi format din circa 40 de turbine, fiecare cu o capacitate de producție de 7 MW. ”Venim cu o tehnologie de ultimă generație, cu capacitate cel puțin dublă față de turbinele care funcționează deja în județul Brăila. În total, parcul eolian va putea genera până la 302,4 MW, cam jumătate din puterea unui reactor nuclear. Dacă ne referim la cele care sunt în curs de autorizare și care urmează să fie construite în baza noilor tehnologii, putem spune că va fi cel mai mare parc eolian din România”, a subliniat Adrian Martin.
Din momentul deschiderii șantierului, amplasarea pe poziție a tuturor turbinelor ar putea dura circa 2 ani. Investiția se va ridica la un total de 400 milioane de euro, resursele financiare urmând a fi asigurate din fonduri proprii Naxxar plus asociere de investitori străini interesați de acest proiect.
Terenuri luate cu superficie de la Primăria Tudor Vladimirescu și mai mulți proprietari privațiPotrivit reprezentantului Naxxar, proiectul a fost demarat în 2021, primul pas fiind securizarea terenurilor, prin contracte de superficie cu durata de 49 de ani încheiate cu proprietari persoane fizice și juridice, cât și prin câștigarea unei licitații organizate de Primăria Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un total de 40 de hectare, suprafața aferentă unui număr de aproximativ 40 turbine. Avantajul contractului de superficie este că proprietarii terenului închiriat vor putea înființa în continuare culturi agricole în jurul turbinelor eoline, (în afara suprafețelor concesionate) chiar și după ce acestea vor fi puse în funcțiune. Proprietarii (actuali și urmașii acestora) sunt obligați să nu înstrăineze terenurile în cauză, decât cu acordul beneficiarului superficiei, iar noul cumpărător se obligă să respecte contractul în cauză, pe durata celor 49 de ani. Pentru fiecare turbină eoliană, firma Naxxar a alocat aproximativ un hectar de teren și doar acea parte din această suprafață care va fi ocupată de construcția propriu-zisă va fi scoasă definitiv din circuitul agricol.
Reguli pentru amplasarea turbinelor
Fiind vorba despre construcții de-a dreptul gigantice – turnurile de susținere vor avea peste 200 de metri înălțime, iar fiecare dintre cele trei pale a unei turbine va avea 75 de metri lungime -, trebuie lăsat cel puțin un kilometru distanță între amplasamente. De altfel, după cum ne-a explicat Adrian Martin, acestea vor fi ”răsfirate” în jurul comunei Tudor Vladimirescu și a satelor componente Scorțaru Vechi și Comăneasca. Conform prevederilor legale, distanța dintre ultimele case din localitate și cele mai apropiate turbine va fi, de asemenea, de minim un kilometru. ”Am avut mare grijă la selectarea terenurilor pe care vor fi amplasate turbinele, atât pentru a nu avea probleme legate de protejarea mediului cât și pentru a evita problemele legate de stabilitatea solului. Au fost evitate zonele inundabile cum sunt cele din balta Comăneasca”, a punctat reprezentantul firmei ”Naxxar”. Potrivit acestuia, în procesul de avizare au fost implicați reprezentanți ai autorităților de mediu, dar și instituții precum Direcția de Sănătate Publică, ce au studiat impactul pe care îl vor avea aceste construcții de mari dimensiuni asupra comunităților locale.
Contribuții importante la bugetul local
Viitorul parc eolian se dovedește deja a fi mană cerească pentru bugetul Primăriei Tudor Vladimirescu. Cel puțin așa susține fostul primar al comunei, Constantin Vasile, al cărui mandat a ajuns la final zilele trecute. ”Cei cu eolienele vor fi cei mai mari contributori la bugetul local. Deja plătesc o chirie anuală de 400.000 lei pentru terenurile luate cu superficie de la Primărie. După ce vor construi turbinele și vor începe efectiv activitatea, vor contribui în total cu 5-600.000 lei la bugetul local”, ne-a spus fostul edil, cel în mandatul căruia s-a perfectat această afacere.
Constantin Vasile ne-a mai precizat că, pe lângă parcul eolian, care se află deja într-un stadiu avansat de autorizare și urmează să fie construit în următorii ani, pe raza comunei Tudor Vladimirescu ar urma să fie amplasat și un parc fotovoltaic, pentru care un investitor local a început de ceva vreme să achiziționeze terenuri în zonă.
După cum se știe, la ora actuală cel mai mare parc eolian aflat în funcțiune pe raza județului Brăila este cel de la Gemenele unde au fost puse în funcțiune, în urmă cu circa 12 ani, peste 20 de turbine, fiecare cu capacitatea de 2,3 MW, conform tehnologiei din acea perioadă. Mai sunt, de asemenea, funcționale trei turbine în zona Dropia-Însurăței, și cinci în apropiere de satul Vultureni, comuna Cireșu. Un alt parc eolian se preconizează să se construiască pe raza comunei Salcia Tudor, pe o suprafață totală de circa 8 hectare.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















