Social Media

Fabricat în Brăila

Mega-investiție inaugurată oficial în Lacu Sărat

* deși deschiderea pentru public s-a făcut la începutul lunii iunie, inaugurarea oficială a resortului Alma Health & Spa Retreat s-a făcut ieri, 7 septembrie * patronul Vasile Dogărescu a tăiat panglica, alături de primarul Chiscaniului, Costică Cojea, și cele două fiice ale sale * la ceremonie au fost prezente oficialități locale și naționale, parteneri din mediul de afaceri dar și prieteni și rude ale antreprenorului * toți cei prezenți s-au arătat încântați de felul cum arată resortul în care s-au investit 20 milioane de euro

Actualizat:
Timp de citire: 8 minute

După ce, în luna iunie a acestui an, a fost deschis pentru public, ansamblul hotelier Alma Health & Spa Retreat din Stațiunea Lacu Sărat a fost inaugurat, ieri, oficial, în prezența autorităților locale și a numeroși invitați din domeniul turismului sau din mediul de afaceri. Au fost de față, evident, și prieteni sau rude ale omului de afaceri Vasile Dogărescu, cel care a investit 20 de milioane de euro pentru a moderniza și extinde un vechi hotel din stațiune, transformându-l într-un un resort premium cu 185 de camere, centru de evenimente, centru de sănătate ultramodern, restaurante, plajă privată și piscine. După cum v-am mai informat, noul resort este deschis în tot timpul anului, nu doar în perioada sezonului estival. Aici pot veni persoane care vor să se trateze de diverse boli, beneficiind de proprietățile curative ale nămolului și apei din lacul sărat, folosite împreună cu tehnologii medicale de ultimă generație. Pe lângă aceștia, facilitatea este deschisă și pentru cei care vin în vacanță, în călătorie de afaceri sau care participă la diferite evenimente. Încă de la inaugurarea pentru public, de la începutul verii, Alma Health & Spa Retreat a câștigat premiul Deschiderea Hotelieră a Anului la Top Hotel Awards, cea mai importantă competiție națională din domeniul ospitalității.

La inaugurarea oficială de ieri, panglica a fost tăiată de omul de afaceri Vasile Dogărescu, de cele două fiice ale sale și de primarul comunei Chiscani, Costică Cojea. ”Este un proiect măreț pentru noi, un proiect de suflet, un proiect de familie, în care am investit timp și emoție”, a declarat, într-un scurt discurs, antreprenorul Vasile Dogărescu. La rândul său, primarul Chiscaniului – comuna pe al cărui teritoriu administrativ se află Stațiunea Lacu Sărat – a caracterizat investiția ca fiind ”un pariu câștigător pentru zona noastră, pentru orașul nostru, pentru județul nostru”. Totodată, Cojea a spus că investiția făcută de Dogărescu a dat un imbold proiectului de asociere a comunei Chiscani cu municipiul Brăila și Consiliul Județean Brăila, pentru o administrare mai eficientă a stațiunii. ”Ne-am unit într-o asociație care sperăm că va schimba fața stațiunii cât mai repede!”, a conchis Costică Cojea.

La rândul său, președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a declarat că investiția de 20 milioane de euro făcută de Vasile Dogărescu a reprezentat pentru autoritățile locale și județene ”motorul care ne-a dat imboldul de a ne asocia și de a investi pentru a schimba cât mai rapid fața stațiunii”. Chiriac a amintit că pe raza județului nostru mai există un lac sărat cu proprietăți curative la fel de bune și, mai în glumă mai în serios, l-a întrebat pe Vasile Dogărescu dacă n-ar vrea să facă și acolo o investiție, pentru a pune bazele unei noi stațiuni balneare care să întărească poziția Brăilei pe harta turismului național și internațional.

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, și-a exprimat bucuria că, după 12 ani în care Lacu Sărat a stagnat din cauza bătăliei în instanță dintre municipiul Brăila și comuna Chiscani, pentru dreptul de a administra stațiunea, și după alți patru ani de orgolii între consiliile locale ale celor două entități teritoriale, s-a creat această asociere în care a fost cooptat și Consiliul Județean, iar acum se poate vorbi cu adevărat despre o cooperare pentru modernizarea stațiunii. În acest context favorabil investițiilor administrative, Dragomir l-a felicitat pe Vasile Dogărescu pentru că, prin investiția privată pe care a făcut-o, a reușit să creeze acest resort comparabil cu facilități similare existente în Europa și Asia. Primarul Brăilei a promis că și autoritățile locale și județene vor încerca să țină pasul, iar eforturile pentru revigorarea întregii stațiuni vor fi intensificate. ”Luna aceasta se va suplimenta bugetul public pentru modernizarea stațiunii”, a declarat Dragomir, în discursul său inaugural. Ulterior, acesta ne-a precizat că fiecare dintre cele trei consilii aflate în asociere – CLM Brăila, CL Chiscani și CJ Brăila – va aloca câte 500.000 lei. Deci un total de 1,5 milioane de lei care se va adăuga celor 600.000 lei alocați inițial. Astfel, până la sfârșitul anului în curs, Asociația Lacul Sărat va investi 2,1 milioane de lei, bani care vor merge în principal în lucrări de asfaltare a aleilor din stațiune și de reabilitare a spațiilor verzi.

Revenind la inaugurarea de ieri, a fost prezent și proaspăt numitul secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, președintele Organizației Municipale a PNL Brăila, Cătălin Canciu. Fost inspector șef la Inspectoratului Școlar Județean Brăila, s-a declarat încântat că prima sa ieșire în teritoriu în noua calitate oficială a fost chiar acasă, la Brăila, mai exact la inaugurarea acestei investiții care, în opinia sa, va ajuta la revigorarea și repunerea Stațiunii Lacu Sărat pe harta stațiunilor balneare naționale.

Un alt invitat care a luat cuvântul a fost scriitorul brăilean Ioan Munteanu, autor al unei monografii dedicate Stațiunii Lacu Sărat. Acesta a amintit despre perioada de glorie, dinaintea Primului Război Mondial, când în România de atunci existau doar trei stațiuni balneare: Govora, Călimănești și Lacu Sărat. În acea perioadă, la Lacu Sărat venea lumea bună nu doar din țară ci și din străinătate. A urmat o scurtă decădere după ce, în Primul Război Mondial, în vilele și hotelurile luxoase din Lacu Sărat au fost cazate trupe inamice. Stațiunea s-a revigorat până la cel De-al Doilea Război Mondial, când stațiunea a fost ocupată de invadatorii sovietici care au făcut vraiște în stilul caracteristic. A urmat naționalizarea comunistă, iar decăderea a continuat până în zilele noastre, când, potrivit lui Ioan Munteanu, ar putea începe o nouă perioadă de revigorare, semnalul fiind dat atât de resortul de lux deschis de familia Dogărescu cât și de noile investiții anunțate de autoritățile locale.

Amenajări de top

După discursurile inaugurale, cei prezenți au fost invitați la un tur al resortului, putând să vadă de aproape cum au fost amenajate camerele din incinta hotelului, spațiile de conferință cu capacitate totală de până la 1.000 de participanți, precum și centrul de tratament dispus pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați, cu 60 de cabinete individuale de tratament, piscină interioară cu apă sărată și săli de kinetoterapie. Apa sărată este captată direct din lac și reîmprospătată zilnic. În zona wellness & spa au putut fi văzute piscina interioară cu apă dulce și Jacuzzi, saunele uscate și umede, un Jacuzzi cu vedere către lac, camera salină cu sare de Himalaya, Hammam, duș Vichy și camere de terapii și masaj. Centrul balnear și centrul spa sunt găzduite de o clădire nou construită, conectată cu hotelul printr-o pasarelă externă închisă și încălzită.

Plaja exterioară, acum nefolosită din cauza răcirii vremii, are capacitatea de 1.000 de șezlonguri. Au fost amenajate trepte de acces în lacul sărat. Din păcate, din cauza secetei din această vară, lacul este secat aproape în totalitate pe porțiunea din dreptul resortului Alma, însă, la fel cum s-a întâmplat și în anii trecuți, luciul de apă are toate șansele să revină la normal dacă perioada secetoasă se încheie.

Resortul dispune și de un ballroom dar și de restaurante cu spații generoase, lumină naturală și acces la terase. Oferta este completată de un spațiu de joacă pentru copii, cu un design interior la fel de plăcut și modern ca al tuturor celorlalte facilități ce formează acest ansamblu hotelier în care s-au investit 20 milioane de euro.

Reamintim că noul resort a luat ființă prin modernizarea și extinderea fostului hotel ”Diana” din Stațiunea Lacu Sărat. Firma lui Vasile Dogărescu, ”Eldomir” SRL a demarat investiția după ce a primit de la Primăria Chiscani, în concesiune, un teren de 1.300 metri pătrați, pentru 49 de ani. Inițial, s-a vorbit despre o investiție de 7 milioane de euro, însă investiția s-a ridicat în final la 20 milioane de euro, iar rezultatul este cel care poate fi văzut în prezent.

Fabricat în Brăila

Fabricat în Brăila | Moara Ghionea, locul unde pâinea încă spune o poveste

• într-o industrie dominată tot mai mult de producția în masă și de marile lanțuri de panificație, o afacere de familie din Chiscani continuă să păstreze gustul pâinii făcute ”ca odinioară” • povestea Moarei Ghionea începe însă cu mult înainte de apariția brutăriei, în anii grei de după război, când bunicul familiei, marcat de foametea din 1947, a decis că o moară poate însemna siguranță pentru generațiile viitoare • astăzi, afacerea din Chiscani este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații a familiei

Publicat

în

Fabricat în Brăila | Moara Ghionea, locul unde pâinea încă spune o poveste

Într-o perioadă în care multe dintre afacerile românești construite după Revoluție au dispărut sau au fost înghițite de marile companii, la Chiscani, în apropiere de Brăila, o familie a reușit să transforme o moară pornită din teama de foamete într-un business românesc care rezistă de peste trei decenii. Povestea Moara Ghionea este una despre muncă dusă până la sacrificiu, despre curajul de a investi într-o Românie nesigură economic și despre o familie care a înțeles că succesul nu vine peste noapte, ci se construiește în ani întregi de consecvență.

Astăzi, Moara Ghionea este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații și este cunoscută pentru pâinea realizată cu făină produsă în propria moară, pentru produsele de patiserie și cofetărie și pentru faptul că a rămas una dintre puținele afaceri de familie autentice din județul Brăila. În spatele brandului se află însă o istorie care începe cu mult înainte de apariția primelor utilaje.

O idee născută din amintirea foametei

Povestea Moarei Ghionea nu poate fi înțeleasă fără trecutul familiei și fără experiențele dramatice trăite de Gheorghe Ghionea, bunicul Ilenei Ghionea, omul care avea să pună prima cărămidă la ceea ce astăzi înseamnă Moara Ghionea. Avea doar 20 de ani când a fost trimis pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După război a trăit foametea din 1947, într-o familie cu nouă copii, unde hrana devenise cea mai mare grijă a fiecărei zile.

„Fiind cel mai mare dintre frați, a văzut cât de greu este să asiguri hrana pentru o familie atât de mare în vremuri atât de grele”, a precizat Cristache Ghionea. Anii aceia aveau să îl marcheze profund. În mintea lui Gheorghe Ghionea s-a format atunci ideea că hrana și siguranța unei familii nu trebuie să depindă niciodată de vremuri sau de alții.

Iuliana Ghionea
Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații a familiei care conduce Moara Ghionea, afacere românească dezvoltată la Chiscani și cunoscută pentru produsele de panificație realizate cu făină din propria moară

După Revoluția din 1989, când România încerca să înțeleagă ce înseamnă economia liberă, Gheorghe Ghionea a venit la fiul său, Cristache Ghionea, cu o idee simplă, dar încărcată de experiențele trecutului: să construiască o moară. „I-a spus tatălui meu că dacă vreodată va mai veni o perioadă de foamete, cu moara nu vom muri de foame”, spune Ileana Ghionea. Acea propoziție avea să devină fundamentul unei afaceri care nu urmărea doar profitul, ci siguranța, continuitatea și independența.

Spirit antreprenorial moștenit din generație în generație

Moara Ghionea
Fotografie realizată în 1993, când activitatea Moara Ghionea se afla la început de drum. O parte dintre angajați au rămas alături de companie ani la rând, contribuind la dezvoltarea afacerii de familie

Spiritul antreprenorial exista în familie cu mult înainte de apariția morii. Gheorghe Ghionea fusese cunoscut în zonă ca un gospodar extrem de harnic și inventiv. În perioada comunistă avea un solar de aproximativ 2.000 de metri pătrați, cultivat cu roșii și zarzavaturi pentru piață. Mai târziu, a dezvoltat o fermă de nutrii, a crescut ciuperci și a cumpărat stupi de albine, devenind și apicultor.

„Bunicul meu a fost un bun antreprenor și gospodar”, spune Ileana Ghionea. Această mentalitate orientată spre muncă și independență economică s-a transmis mai departe către Cristache Ghionea, cel care avea să dezvolte ulterior activitatea de morărit și panificație.

La începutul anilor ’90 au fost cumpărate primele utilaje pentru moară, chiar pe terenul unde se află și astăzi fabrica din Chiscani. Se măcina grâu și porumb pentru oamenii din zonă, iar activitatea a crescut rapid. Într-o perioadă în care multe sate încă își produceau singure hrana, moara devenise un punct esențial pentru comunitate. Oamenii veneau cu sacii de grâu și plecau cu făina necesară pentru familie. Familia Ghionea a înțeles însă foarte repede că dezvoltarea nu poate veni doar din măcinat. Așa a apărut ideea brutăriei.

Povestea unui nume devenit brand

Puțini cunosc faptul că inclusiv numele „Ghionea” ascunde o întâmplare aparte. Potrivit Iulianei Ghionea, numele real al bunicului era „Gheonea”, însă la nașterea tatălui său s-a produs o eroare în acte, iar numele a fost trecut greșit ca „Ghionea”. În timp, aceasta a devenit forma oficială purtată de familie și ulterior de companie. „Cred că acesta a fost, până la urmă, cel mai firesc nume pentru un business construit în familie și dus mai departe de noi”, spune ea. Înainte de a deveni Moara Ghionea, compania a purtat alte două denumiri. Prima firmă s-a numit Armavipan SRL, un acronim format din numele fraților Arion, Victoria și Maria. Ulterior, societatea a devenit Moara Spicu SRL, iar apoi a primit numele familiei.

Primele zile ale morii și începuturile brutăriei

Moara din Chiscani a fost construită pe terenul unde funcționează și astăzi. La început, oamenii veneau cu grâul și porumbul pentru măcinat, iar activitatea era concentrată pe producția de făină, mălai și uruială. Exista inclusiv o presă pentru ulei.

În scurt timp, familia și-a dorit să extindă afacerea și să deschidă o brutărie. Acest pas a fost făcut în 1993, când a început producția de franzelă albă de 400 de grame. Producția era mică la început, însă cererea a crescut rapid. „Vindeam tot ce produceam. Aveam magazin în Brăila, pe strada Hepites, și magazinul de la fabrică, din Chiscani”, își amintește administratorul companiei. Distribuția se făcea cu duba familiei, încărcată la maximum. „Ajungeam în oraș și aproape că nu apucam să punem pâinea pe raft. Se vindea direct de la ușa mașinii”. În acei ani, afacerea era susținută aproape exclusiv prin muncă fizică și implicarea directă a familiei. Nu existau sisteme moderne, echipe mari de management sau tehnologii sofisticate. „Toată familia era implicată în tot ce însemna producție, distribuție și organizare”. Moara devenise rapid mai mult decât un business. Era un mod de viață.

Curajul care a schimbat piața: pâinea de un kilogram

La mijlocul anilor ’90, piața panificației devenea din ce în ce mai competitivă. Tot mai multe brutării apăreau în județ, iar diferențele dintre produse începeau să dispară.

Cristache Ghionea a înțeles că pentru a rezista pe piață era nevoie de ceva diferit.  A luat atunci o decizie considerată riscantă pentru acea perioadă: introducerea pâinii de un kilogram – un produs care părea neobișnuit pentru acea perioadă.„Era singurul de pe piață care făcea o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea.  „Brăilenii erau obișnuiți cu franzela mică și nu înțelegeau de ce ar cumpăra o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea. Modelul fusese inspirat din zona Făgărașului, însă în Brăila produsul era aproape necunoscut. Succesul nu a venit imediat. Familia a trebuit să convingă oamenii prin gust și calitate.

Avantajul major era faptul că Moara Ghionea producea propria făină, lucru rar pentru acea perioadă. ”Ceea ce l-a ajutat să convingă clenții a fost gustul și calitatea pâinii, care nu s-au schimbat și pe care le menținem și astăzi”, concluzionează Ileana Ghionea. În timp, pâinea de un kilogram a devenit produsul care a definit compania și unul dintre cele mai apreciate produse de panificație din zonă.

Investiții curajoase într-o perioadă nesigură

Moara Ghionea
Produse noi Moara Ghionea, realizate cu ingrediente atent selecționate și cu respect pentru rețetele care definesc gustul autentic al brandului
Moara Ghionea
Produse noi Moara Ghionea, realizate cu ingrediente atent selecționate și cu respect pentru rețetele care definesc gustul autentic al brandului
Moara Ghionea
Produse noi Moara Ghionea, realizate cu ingrediente atent selecționate și cu respect pentru rețetele care definesc gustul autentic al brandului

Pe măsură ce afacerea creștea, familia a continuat să investească, chiar și în perioade economice dificile. În 1997 a fost construită o brutărie nouă, mai mare, capabilă să susțină cererea tot mai ridicată. Au urmat silozurile pentru depozitarea cerealelor și laboratorul pentru analiza grâului. Cristache Ghionea s-a implicat inclusiv în dezvoltarea domeniului la nivel național. A fost unul dintre membrii fondatori ai ANAMOB — Asociația Națională de Morărit și Panificație. Prin intermediul asociației, în anii ’90, a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a urmat cursuri de specialitate.

Moara Ghionea

Pentru România acelor ani, astfel de experiențe erau extrem de rare și au contribuit semnificativ la modernizarea afacerii. „A înțeles foarte devreme că trebuie să înveți permanent și să aduci idei noi dacă vrei să reziști”.

De la pâine, la cofetărie și patiserie

După consolidarea secției de panificație, familia a început diversificarea producției.  Au apărut cozonacii, pâinea cu semințe, cornurile, covrigii și pâinea toast. În 2005, a fost deschisă gogoșeria, iar în 2011 compania a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea cofetăriei și patiseriei. A fost una dintre cele mai dificile investiții. „Profitul a apărut după șapte-opt ani”, recunoaște Ileana Ghionea. Cu toate acestea, familia a continuat să creadă în proiect și să îl dezvolte. Unele dintre cele mai apreciate produse ale companiei au apărut spontan. Un astfel de exemplu este checul cu vișine. „Părinții mei aveau un vișin foarte mare în curte și într-o vară a făcut atât de multe fructe încât nu mai știam ce să facem cu ele”. După ce au glumit că ar putea face un chec cu vișine, au încercat rețeta, iar rezultatul a fost atât de apreciat încât produsul a rămas permanent în ofertă. „Uneori cele mai bune produse se nasc din momente spontane”.

 Astăzi, Moara Ghionea produce torturi, prăjituri și candy bar-uri pentru evenimente, iar compania este prezentă constant la nunți, botezuri și aniversări din județ.

A treia generație și modernizarea businessului

Pentru Ileana Ghionea, alegerea de a continua afacerea familiei nu a fost una întâmplătoare. „Am crescut în sânul familiei Moara Ghionea”, spune ea. Vacanțele copilăriei și le petrecea în fabrică, unde observa fiecare etapă a producției.

Moara Ghionea

„Îmi petreceam vacanța de vară printre cuptoare și miros de pâine caldă”. Curiozitatea de a înțelege procesul de producție a făcut-o să învețe toate aspectele afacerii — de la brutărie și distribuție, până la contabilitate și organizare. „Mereu m-a fascinat câtă muncă există în spatele unui produs atât de simplu cum este pâinea”.

Dorind să îmbine experiența practică cu pregătirea profesională, Ileana Ghionea a urmat cursurile Universității Politehnica din București, specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare. Ulterior, a studiat la Pacific Institute of Culinary Arts din Vancouver, unde a absolvit programul Baking and Pastry ca șefă de promoție. „Studiile ajută atât în relația cu echipa, cât și în interacțiunea cu autoritățile de control”, afirmă ea.

În 2022, când a preluat oficial compania, Ileana Ghionea a început un amplu proces de rebranding. „Valorile au rămas aceleași — grija pentru oameni, calitatea și respectul pentru muncă. Doar felul în care le comunicăm s-a schimbat”. Pentru ea, tradiția nu înseamnă blocare în trecut. „Un business care stagnează și nu se adaptează riscă să rămână în urmă”. În paralel, compania pregătește investiții pentru reducerea consumului de energie și tranziția către soluții sustenabile.

Secretul unei afaceri românești care rezistă de peste 30 de ani

Într-o piață dominată tot mai mult de corporații și lanțuri naționale, Moara Ghionea continuă să reziste prin apropierea față de comunitate. „Oamenii ne cunosc și au crescut cu produsele noastre. Cred că acesta este cel mai important lucru”.

Pentru familia Ghionea, succesul nu înseamnă doar vânzări. Înseamnă faptul că după trei generații, oamenii încă recunosc gustul pâinii lor. Înseamnă angajați care lucrează în companie de peste 20 de ani și sunt considerați parte din familie. Înseamnă continuitate într-o Românie în care foarte puține afaceri de familie reușesc să treacă testul timpului. „Moara Ghionea înseamnă grijă, pasiune și comunitate”, spune Ileana Ghionea. Iar povestea acestei afaceri demonstrează că uneori cele mai solide businessuri românești nu se nasc din planuri spectaculoase, ci din dorința simplă a unei familii de a nu mai cunoaște niciodată lipsa pâinii de pe masă.

Citește articolul complet

Fabricat în Brăila

Cofetăria Marshal, renovare cu… bun gust

• Cofetăria Marshal din Piața Traian și-a redeschis porțile miercuri, 28 ianuarie, într-un spațiu complet reamenajat, aducând din nou în centrul orașului gustul deserturilor tradiționale și moderne • evenimentul a marcat nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și revitalizarea unei clădiri istorice din centrul Brăilei, cu sprijinul administrației locale

Publicat

în

Mirosul de baclava proaspăt scoasă din cuptor și strălucirea prăjiturilor atent finisate au revenit, miercuri, 28 ianuarie, în Piața Traian. Cofetăria Marshal, unul dintre locurile deja consacrate pe harta dulce a Brăilei, și-a redeschis porțile într-un spațiu reamenajat, cu un nou aspect, dar cu aceeași promisiune: respect pentru tradiție și curajul de a merge mai departe, spre modern.
Redeschiderea a avut loc într-un cadru oficial, în prezența primarului municipiului Brăila, Marian Dragomir, și a viceprimarului  Alexandru Jantea, evenimentul marcând nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și un nou pas în revitalizarea centrului istoric al orașului.

Între Orient și Occident: Vitrina care unește comunitățile Brăilei

Brăila a fost mereu un model de conviețuire, un mozaic de culturi unde turcii, grecii, armenii sau evreii și-au lăsat amprenta asupra gusturilor locale. La Marshal, această moștenire este vie. În vitrina dedicată tradiției, sarailii și baclavale ”tronează” la loc de cinste, ca o discretă reverență față de spiritul multicultural al Brăilei – oraș-port în care, de-a lungul timpului, aceste comunități au lăsat urme nu doar în arhitectură, ci și în gastronomie. Sunt prăjituri care nu au nevoie de prezentări sofisticate: vorbesc singure, prin gust și memorie. La doar câțiva pași distanță, însă, noul începe să câștige teren. Prăjiturile moderne, sub formă de fructe, intens colorate și aproape realiste, atrag privirea din vitrina alăturată, părând desprinse din paginile unei reviste de design culinar. Este acea trecere firească dintre tradiție și contemporan, dintre rețete clasice și tehnici moderne de cofetărie, pe care Cofetăria Marshal o face fără a pierde din identitate. ”Toate produsele sunt realizate în laboratorul propriu, din ingrediente de calitate, după rețete perfecționate în ani de experiență. Secretul… cred că pentru a te atrage, o prăjitură trebuie să arate bine prima dată”, spune cofetarul Bogdănel Monahov, omul din spatele deserturilor care, de peste 25 de ani, dau culoare și gust Brăilei.
O clădire cu istorie, o investiție cu sens

Evenimentul de redeschidere s-a bucurat de prezența primarului Marian Dragomir și a viceprimarului Alexandru Jantea, marcând o reușită nu doar culinară, ci și urbanistică. Clădirea istorică în care funcționează cofetăria a fost salvată prin eforturi comune: municipalitatea a reabilitat fațada și interioarele aflate în proprietate publică, respectând cromatica zonei vechi, în timp ce familia Monahov a investit resurse proprii pentru a transforma interiorul într-un spațiu modern și primitor.

Primarul Marian Dragomir a subliniat că administrația locală a susținut acest proiect pentru că orașul ”a câștigat încă o clădire istorică reabilitată”, obiectivul fiind acela ca centrul istoric al Brăilei să redevină un spațiu viu, frecventat și atractiv.
”Anul trecut, Primăria Brăila a reabilitat din fonduri proprii fațada și partea de interior care ne aparținea. Proprietarul a continuat lucrările în spațiul său. Am încercat să respectăm cromatica clădirilor învecinate, deja reabilitate, pentru a avea o imagine unitară în centrul istoric. Îi felicit pentru ceea ce au realizat, mai ales pentru unicitatea produselor – sarailii și baclavale care lipseau orașului nostru”, a transmis edilul-șef.
Cu această ocazie, municipalitatea a oferit un cadou simbolic administratorilor cofetăriei: un ceas care reprezintă simbolurile Brăilei din centrul istoric, un gest ce marchează legătura dintre timp, memorie și identitate urbană.

„Când există voință, se pot face lucruri frumoase”

Pentru Bogdănel și Mihaela Monahov, redeschiderea are și o puternică dimensiune personală. ”Am cumpărat spațiul anul trecut și, cu ajutorul domnului primar, am refăcut fațada. Primăria ne-a sprijinit cu actele, decopertarea, tencuiala, vopsirea, iar noi am schimbat geamurile, ușa din lemn stratificat și am tras utilitățile. Apoi am decis să facem un efort suplimentar și să reamenajăm și interiorul, pentru clienții noștri fideli”, explică proprietarul. Implicarea administrației locale este, în acest context, un exemplu de colaborare care arată că atunci când există voință de ambele părți, patrimoniul poate fi salvat, iar orașul poate câștiga spații vii, nu doar fațade frumoase.

O moștenire dulce cu parfum de mare, începută din pasiune

Numele cofetăriei nu este ales la întâmplare. Întrebat de la ce vine numele cofetăriei, Marshal, proprietarul ne-a spus că este un omagiu adus tatălui său, care a fost marinar şi de la care a auzit poveşti despre Insulele Marshall din Oceanul Pacific, poveşti pe care nu le-a uitat nici până azi. Astăzi, ”insulele” de savoare sunt chiar în laboratorul propriu din Piața Traian, unde se folosesc ingrediente de calitate pentru a crea de la banalele, dar delicioasele plăcinte cu dovleac, până la complexe torturi personalizate sau produse fără zahăr pentru cei cu nevoi speciale. Fondată în 2020, imediat după finalul stării de urgență, Cofetăria Marshal este o afacere de familie, construită pe un vis vechi de 20 de ani. Bogdănel Monahov, cofetar de meserie, spune că inițial și-a dorit să devină bucătar, dar drumul l-a dus spre cofetărie, sub îndrumarea unor maeștri cunoscuți ai Brăilei, precum Gica Apostolatu sau Gica Tarcia, care i-au insuflat dragostea pentru frumos și rigoarea meseriei.
”Am fost cofetarul Brăilei. Și sunt mândru că am pus umărul la succesul multor branduri locale din domeniu înainte de a-mi deschide propria afacere alături de soția mea, Mihaela”, spune acesta, cu o nostalgie asumată.

Experiența sa profesională include și activitatea de consultant tehnolog la o multinațională norvegiană, unde mai bine de un deceniu a predat concepte de prăjituri pentru lanțuri de supermarketuri, din mai multe țări europene. Toate aceste etape se regăsesc, astăzi, în fiecare desert expus în vitrina din Piața Traian.
Astăzi, cu un spațiu reînnoit și aceeași pasiune, Cofetăria Marshal rămâne un loc în care tradiția nu este un pretext, ci o valoare, iar modernul nu șterge trecutul, ci îl completează. Un loc care demonstrează că, în inima Brăilei, lucrurile făcute cu suflet au încă timp să crească.
Vă invităm să redescoperiți bucuria unui desert autentic, zilnic, în Piața Traian!

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧