Social Media

Local

Mama criminală, 18 ani la închisoare

Timp de citire: 7 minute

* la data de 6 aprilie, magistrații Tribunalului Brăila au dat sentința în cazul mamei ucigașe, inculpata C.M. Gabriela, femeia de 24 de ani care și-a omorât pruncul în bătaie, deranjată că nu poate să stea pe Facebook * instanța o condamnă pe inculpată la pedeapsa principală de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, plus interzicerea unor drepturi, printre care drepturile părintești * femeia este acuzată că și-a lovit copilul în zona capului și a corpului, l-a zgâlțâit cu putere și l-a aruncat în pat * urmare a acțiunilor agresive exercitate asupra sa, în noiembrie 2021, copilul a fost internat la spital în București, cu diagnosticul “Comă Glascow 3”, iar la scurt timp a decedat
 
 
 
 
Mama deranjată că nu putea sta pe Facebook, din cauza copilașului de numai 1 an și două luni, va sta ani buni la închisoare. Inculpata C.M. Gabriela, femeia de 24 de ani dintr-o localitate din județul Brăila, acuzată că și-a omorât pruncul în bătaie, în toamna anului 2021, a primit pedeapsa principală de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, plus interzicerea unor drepturi, printre care drepturile părintești. Potrivit anchetatorilor, femeia și-a lovit copilul în zona capului și a corpului, l-a zgâlțâit cu putere și l-a aruncat în pat, iar urmare a acțiunilor agresive exercitate asupra sa, în noiembrie 2021, copilul a fost internat la spital în București, cu diagnosticul “Comă Glascow 3”. La scurt timp, micuțul a decedat, iar mama a fost acuzată de omor și arestată. Acum ea a primit pedeapsa aplicată de prima instanță. “Condamnă pe inculpata C. M. Gabriela la pedeapsa principală de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de omor. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 Cod penal (drepturile părintești) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. Deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de 06.11.2021, perioada executată în arest preventiv de la data de 07.11.2021 la zi. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpata C. M. Gabriela. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” București și obligă pe inculpată la plata sumei de 32.984,54 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat minorul P. R. S. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Brăila și obligă inculpata la plata sumei de 2.926,79 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este soluția Tribunalului Brăila din data de 6 aprilie.
 
Rețelele de socializare, mult mai importante decât copilul!
În primăvara anului trecut, Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Marinela Coșniță, a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.M.G. de 24 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor în condiții de violență în familie. S-a stabilit că moartea minorului, survenită la data de 18 noiembrie 2021, a fost violentă și s-a datorat traumatismului cranio cerebral cu fracturi craniene, el prezentând multiple leziuni traumatice. Inculpata C.M.G. a fost cercetată în stare de arest preventiv, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila. În propunerea de arestare preventivă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut următoarele: “În calitate de mamă a minorului în vârstă de 1 an și două luni a avut un comportament repetat violent față de minor prin aplicarea unor măsuri/tratamente de orice fel constând în acțiuni dar și inacțiuni, manifestând o stare pasivă, respectiv loviri cu palma în zona capului, a corpului, prin acțiuni de zgâlțâire puternice și aruncat apoi în pat pe salteaua cu efect de trambulină, copilul lovindu-se de comoda de lemn a patului, acțiuni de împingere puternică cu consecința lovirii acestuia cu spatele și capul de tăblia patului etc. și prin neacordarea îngrijirilor necesare în momentul observării stării grave a copilului”.
După cum arată anchetatorii, în urma unei expertize psihiatrice, s-a stabilit că mama victimei a avut discernământ la data săvârșirii faptei, chiar dacă a fost internată cu ani în urmă, când era minoră, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Săpoca, cu diagnosticul “tulburări de conduită, de comportament”.
Inculpata C.M.G. este mama a șapte copii, dintre care patru rezultați în urma relației cu primul concubin, un copil cu tată necunoscut, iar alți doi rezultați în urma relației cu al doilea concubin, P. D., după cum ne-au comunicat surse din rândul anchetatorilor.
Organele de anchetă au efectuat verificări cu privire la atitudinea femeii față de copii și a rezultat lipsa de afectivitate manifestată de aceasta în calitate de mamă, precum și lipsa de responsabilitate în ceea ce privește nevoile acestora. Oricum, situația primilor cinci copii ai inculpatei a intrat în atenția Direcției de Protecție a Copilului Buzău, în luna august 2018, asta după ce reprezentanții Primăriei comunei din județul Buzău, unde locuia femeia, au adus la cunoștința autorităților situația critică a minorilor, în sensul că aceștia fuseseră părăsiți de mamă care plecase de acasă la noul concubin, în județul Brăila.
S-a stabilit că inculpata C.M.G., în calitate de mamă față de minorul P. R. (n.r. – copilul care a murit la un an și două luni), după ce l-a părăsit pe tatăl acestuia, avea un comportament delăsător, mare parte a timpului alocând-o navigării pe rețelele de socializare. “Din probele administrate, s-a concluzionat că minorul îi genera acesteia o stare de disconfort, urmare faptului că era obligată să întrerupă acțiunile sale pe rețelele de socializare (Tik Tok, Facebook). Din cele expuse de rudele noului concubin, fără ca acestea să cunoască situația anterioară a inculpatei raportat la ceilalți cinci copii și rudele acestora, se confirmă același comportament delăsător, neglijent al inculpatei, în calitate de mamă față de minorul P.R.”, au precizat surse din rândul anchetatorilor.
După cum s-a stabilit în urma cercetărilor, urmare a faptului că acțiunile minorului, care plângea și deranja lucrurile din casă, căutând joaca și afecțiunea mamei, inculpata avea momente de impulsivitate, de nervozitate, care o determinau să intre în casă la acesta și să țipe la el, să îl împingă/îmbrâncească
și să îl lovească cu palmele, când acesta se apropia de ea căutând joacă ori afecțiune maternă. În data de 2 noiembrie 2021, ora 23:00, reprezentanții Spitalului Județean Brăila – Unitatea de Primiri Urgențe, au sesizat Poliția Rurală Ianca cu privire la faptul că un minor aflat în stare comatoasă gravă a fost adus de la Spitalul Orășenesc Făurei de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Brăila. Copilul a ajuns apoi la spital în București, însă, din păcate, nu a mai scăpat cu viață.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧