Social Media

Social

Lipovenii brăileni, alături de refugiații ucraineni

Timp de citire: 4 minute

* Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila organizează curs gratuit de inițiere în croitorie pentru ucrainencele refugiate, aflate în orașul nostru * totodată, de la începutul conflictului din Ucraina, CRL a oferit sprijin tuturor celor care au fugit din calea războiului, au tradus documente și au consiliat familiile cu copii * ”Prin tradiție, credincioșii de rit vechi au fost alături de suferințele semenilor și au ajutat după puterile lor, fără sa ceară nimic în schimb”, precizează reprezentanții Comunității
 
Ei înșiși plecați în bejenie, în urmă cu secole, și statorniciți pe aceste meleaguri, rușii lipoveni din Brăila sunt solidari cu poporul ucrainean și cu cei care au fugit din calea războiului. După ce, încă de la începutul conflictului, s-au pus la dispoziția autorităților în calitate de translatori, au tradus documente pentru refugiați, au donat alimente și îmbrăcăminte și i-au primit pe ucraineni în casele lor, rușii lipoveni organizează, acum, cursuri de croitorie pentru ucrainence, la care pot participa și etnicii de rit vechi.
”În contextul creat de conflictul de la granița României, Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila vine în sprijinul refugiaților ucraineni și a etnicilor noștri, cu un curs gratuit de inițiere în croitorie, în vederea ocupării ulterioare a unui loc de muncă. Inițierea va fi oferită de d-na Mariana Avram Parfenie, în regim de voluntariat, în fiecare vineri, între orele 17.00-19.00, începând cu 1 aprilie 2022. Pot participa la curs și etnicii noștri doritori să învețe, pentru a socializa cu ucrainencele, ajutându-le, astfel, să învețe mai ușor limba română. Vă așteptăm cu drag!”, este anunțul postat în mediul online de Comunitatea Rușilor Lipoveni (CRL), anunț pe care îl reproducem și noi aici, spre mediatizare.
Faptele bune săvârșite de lipovenii brăileni nu mai contenesc de la începutul conflictului din țara vecină.
Însuși președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR), deputatul Silviu Feodor, a vizitat, pe 18 martie a.c., Școala Gimnazială ”A. S. Pușkin” din Brăilița, unde director este prof. Maria Milea, președintele CRL Brăila, și unde a avut o întâlnire de suflet cu elevii din clasa în care au fost integrați și copiii familiilor refugiaților din Ucraina. Totodată, încă de la începutul războiului din țara vecină, etnicii lipoveni au inițiat o amplă campanie de ajutorare a refugiaților, cu sprijinul Prefecturii Brăila (însuși prefectul Brăilei, Iulian Timofei, este lipovean).
”Suntem cu sufletul alături de cei aflați în suferință în aceste clipe, cei ce au pierdut ființe dragi, cei ce au fugit din calea războiului și caută adăpost departe de locurile natale. Chemăm toți oamenii de bine, etnicii noștri inimoși, să sprijine autoritățile locale în demersul de a ajuta cetățenii ucraineni aflați în dificultate. Cunoscătorii de limba rusă, care doresc să colaboreze cu autoritățile locale pentru traduceri sunt rugați să-și anunțe disponibilitatea de a colabora, zilele și intervalele orare în care sunt disponibili. Pentru aceasta ne puteți contacta la sediul nostru din Str. Al. Davilla, nr.13. De asemenea, la sediul CRL Brăila, în zilele de luni și vineri între orele 18.00-20.00, se vor prelua donațiile celor care doresc să contribuie cu alimente neperisabile, materiale igienice, articole de îmbrăcăminte (…). Dacă sunt familii care pot oferi adăpost, cazare, așteptăm să ne contacteze. Prin tradiție, credincioșii de rit vechi au fost alături de suferințele semenilor și au ajutat după puterile lor, fără sa ceară nimic în schimb. Să ne unim forțele ăi de data aceasta pentru a face binele creștinesc! Dumnezeu să îi ocroteasca pe toți cei aflați în suferință și să aducă pacea pe pământ și între oameni bunăvoire!”, este apelul formulat, încă de la începutul războiului, de CRL Brăila. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Lipovenii au găzduit familii întregi de ucraineni din zona Odessei și nu numai, sediul CRL a fost amenajat să primească refugiați, iar profesorii cunoscători de limbă rusă au tradus documente, au mediat discuțiile cu refugiații și au consiliat famiile cu copii, traumatizate de războiul pornit de Rusia.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧