Social Media

Politică

Liberalii brăileni critică atitudinea PSD-iştilor după votul pe buget

Timp de citire: 6 minute

• preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a emis, ieri, un comunicat de presă în care acuză PSD-ul şi pe şeful CJ că abordează o politică de falimentare a judeţului • deputatul PNL, Vasile Varga, susţine că situaţia de la nivel central, când s-a votat bugetul în Parlament, s-a repetat acum şi la Brăila în plenul CJ, ceea ce este inadmisibil • la rândul său, fostul senator PNL, Cătălin Boboc, a criticat dur modul în care au fost respinse amendamentele liberalilor în CJ, precizând că tocmai s-a amânat cu încă un an demararea unor “investiţii vitale” pentru Brăila
 
Val de critici din partea liderilor liberali brăileni după modul în care a decurs şedinţa extraordinară a CJ Brăila în care s-a votat bugetul judeţului pe 2018, şedinţă în care majoritatea PSD a respins toate amendamentele opoziţiei, fără excepţie. Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a emis, ieri, un comunicat de presă în care subliniază că PSD-iştii “calcă în picioare orice regulă a democraţiei şi guvernează municipiul şi judeţul într-un mod dispreţuitor faţă de cetăţeni”. Acesta susţine că după ani de zile în care Brăila a ajuns pe ultimele locuri în ţară în ceea ce priveşte principalii indicatori economici, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac şi consilierii PSD continuă aceeaşi politică de falimentare a judeţului.
“Este evident că vorbim despre o instituţie, cea a Consiliului Judeţean, de care depinde soarta a sute de mii de brăileni, condusă de un om care, mânat de măruntele sale orgolii, nu acceptă nimic din ceea ce vine din exteriorul partidului său. Un om care nu se pricepe să atragă fonduri şi care va administra un buget constituit exclusiv din taxele şi impozitele oamenilor şi pe care îl va cheltui aşa cum doreşte. Cu un astfel de personaj nu se poate discuta pentru binele comunităţii, cât timp nu acceptă nicio propunere constructivă. Pur şi simplu, refuză orice dialog”, a declarat Dănăilă, iritat de situaţie.
În acelaşi document, liberalii insistă pe ideea că amendamentele lor au fost depuse la registratura CJ Brăila în termenul prevăzut de lege, dar că acestea nu s-au regăsit şi în mapele de şedinţă, ceea ce nu este corect, acuzându-l pe şeful Consiliului că face o confuzie între instituţia pe care o conduce şi o societate proprie.
“În acest ritm, soarta Brăilei pare să fie pecetluită. Banii cetăţenilor vor lua şi în acest an căi necunoscute, investiţiile vor stagna, perspectiva creării de locuri de muncă, a unei infrastructuri de calitate, a unui învăţământ rural în şcoli dotate corespunzător nu există. Brăila se află clar pe o pantă descendentă, iar singura soluţie este ca Francisck Chiriac şi PSD să fie opriţi, altfel proporţiile dezastrului vor fi din ce în ce mai mari”, a mai adăugat Dănăilă.
 
Critici şi de la nivelul Parlamentului pentru “flitul” dat la propunerile PNL
Deputatul PNL Vasile Varga a afirmat că propunerile de bun simţ ale consilierilor judeţeni liberali au fost respinse “pe bandă rulantă”, fără nicio justificare, urmându-se întocmai scenariul din Parlamentul României la votul pentru bugetul naţional, ceea ce este inadmisibil.
“Situaţia de la nivel central, când în Parlament ne-au fost respinse amendamentele ce vizau aspecte benefice pentru comunităţile din judeţ, se repetă şi în plan local. Ce au solicitat colegii mei din CJ?! Printre altele, înfiinţarea a trei centre de depozitare a legumelor, fructelor şi florilor în zonele localităţilor Traian-Unirea, Vişani – Jirlău – Galbenu, Movila Miresii – Râmnicelu (alocarea a 1.000.000 lei pentru un studiu de fezabilitate şi proiectare a unor astfel de centre pe care să le utilizeze asociaţii de producători); cadastrarea tuturor proprietăţilor judeţului; realizarea unui parc industrial între Brăila şi Galaţi (la care să ia parte şi comuna Vădeni); realizarea unei strategii de dezvoltare a judeţului la care să se raporteze viitorii investitori; reconversia şcolilor care au fost modernizate şi apoi închise; alocarea de fonduri de la CJ pentru ca Biblioteca Judeţeană să achiziţioneze cărţi în 2018; investiţii în infrastructura Staţiunii Lacu Sărat; reabilitarea monumentelor istorice din judeţ; reabilitarea Drumurilor Judeţene; investiţii în sistemul sanitar, grupuri sanitare în şcoli, analize gratuite pentru cetăţeni etc. La nivel naţional, creşterea preţurilor erodează pe zi ce trece puterea de cumpărare şi “topeşte” promisele majorări de pensii şi salarii (care sunt, în fapt, scăderi ale veniturilor cetăţenilor). Oamenii de bună credinţă care au votat PSD cu încredere şi speranţă, au în aceste zile cea mai elocventă dovadă de ce nu trebuie să mai susţină pe viitor acest partid”, a comentat Varga pe reţelele de socializare.
Totodată, deputatul susţine că după asemenea gesturi, PSD-ALDE dovedesc încă o dată că nu mai au legitimitatea de a guverna, “pentru că o fac total în afara programului pentru care au primit votul”.
 
Boboc: «Se amână cu cel puţin un an investiţii vitale pentru dezvoltarea zonei Brăila -Galaţi»
Nici fostul senator PNL, Cătălin Boboc, nu a lăsat netaxată atitudinea PSD-iştilor din CJ Brăila şi a partenerilor acestora pe plan local, în privinţa respingerii fiecărui amendament propus de liberali la proiectul de buget. Acesta a ţinut să sublinieze că prin amânarea luării unei decizii în privinţa realizării unui parc industrial la Brăila, se amână cu cel puţin un an dezvoltarea zonei Brăila – Galaţi.
“Abordarea politicianistă a aprobării bugetului judeţului Brăila mai amână cu cel puţin un an investiţii vitale pentru dezvoltarea zonei Brăila -Galaţi, doar pentru că ideile aparţin Partidului Naţional Liberal şi, aşa cum am văzut şi la primarul Dragomir, pentru PSD este mai importantă originea unui proiect decât impactul său asupra comunităţii. Şi mă refer aici în primul rând la unul dintre proiectele Partidului Naţional Liberal, construirea parcului industrial, vital pentru dezvoltarea economică viitoare a acestei zone, mai ales în perspectiva construirii podului, perspectivă care ne arată cu exactitate şi care ar fi cea mai bună amplasare a acestui obiectiv. Din păcate un astfel de proiect durează câţiva ani şi se pare că sunt toate şansele ca finalizarea podului să ne prindă nepregătiţi, ca iarna, când e ger de-ţi îngheaţă mintea…”, a scris Boboc pe pagina sa oficială de Facebook.
Reamintim că, luni, într-o şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat, bugetul judeţului Brăila pentru acest an. Este vorba despre un total de 316.917.000 lei (153.524.000 lei pentru secţiunea de Funcţionare şi 163.393.000 lei pentru Dezvoltare). Liberalii au avut peste 12 amendamente, însă toate au fost respinse, cele mai multe prin abţineri din partea majorităţii.
 

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧