Editorial
Lenea la bugetari și munca lor “INUMANĂ”
Cu câteva chestii te poți obișnui atunci când treci ușa unei instituții ale statului pentru a-ți rezolva sau clarifica o problema. Te poți obișnui cu primul contact, paznicul, care te atenționează că parcarea este destinată strict autoturismelor angajaților și tot lui trebuie să-i raportezi „cu ce problemă” ai sosit pe la ei. Și te mai poți obișnui și cu așteptatul a zeci de minute până când îți vine rândul la singurul ghișeu deschis, unde în loc de “bună ziua” pe care îl dai, întinzând hârtii pe sub geam, primești un “copie după buletin!”. Trecând peste aceste mici detalii, nu poți să accepțI nesimțirea și umilința la care poți să fii supus, tu, cetățean, de către funcționari ai administrației locale, acei funcționari care te cred pe tine un prost, în timp ce ei se cred mult prea deștepți și importanți pentru a te trata de la egal la egal si pentru a încerca să ajute, să ofere informații clare sau să găsească soluții pentru rezolvarea unei spețe.
Particularizând acum, nu mai departe, bugetarele de la AJPIS Brăila (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială) completează cu succes tabloul nesimțirii și incompetenței pe bani publici. Zilele trecute, o brăileancă s-a trezit că i-a fost virată în cont o indemnizație care în mod normal trebuia să înceteze de la o anumită dată din trecut. Femeia sunase cu mult timp în urmă la instituția AJPIS pentru a întreba dacă trebuie să facă ceva în acest sens, pentru a nu se trezi că va primi în viitor bani în plus. Răspuns promp din partea acestora: “Stați liniștită, nu trebuie să faceți nimic, modificarea contractuală se va vedea în Revisal și vom ști că trebuie încetată indemnizația”. Aproape incredibil, nu? Digitalizare la Brăila, instituțiile au învățat să-și caute și să-și automatizeze informațiile! Nuuuuuu, nimic mai greșit.
Brăileanca noastră s-a trezit, evident, că acea indemnizație i-a fost virată în continuare. Cetățean onest, s-a prezentat la “curtea” AJPIS pentru a solicita informații cum să returneze banii înapoi statului, doar că experiența trăită este una de-a dreptul șocantă și penibilă.
Cum era normal, “buna ziua” a fost înlocuit cu “copie după buletin!” și, ghiciți dumenavoastră, femeia nu avea decât buletinul. “Mergeți dvs și faceți o copie după buletin, și mai repede, că până la 12.30 avem program cu publicul”. Simplu ar fi fost ca la parterul clădirii să existe copiatoare, ele există, dar nu sunt pentru cetățeni, muritorii de rând se descurcă care cum știe pe afară, peste stradă. Conștientă că nu mai are timp să aducă copia, femeia a cerut doar explicații de ce s-a ajuns la situația în care a primit banii necuveniți și că vrea să-i dea înpoi. Acum putem să ne facem cruci cu ambele mâini, deoarece dacă vrei să dai niște bani statului trebuie întâi să faci o CERERE. Femeia a insistat că a fost informată telefonic că nu ar fi nevoie de așa ceva și că există acel program informatic Revisal în care se pot vedea modificări și lua decizii ca atare. “Aaaa, la noi?? La noi nu… înseamnă că nu la noi ați sunat”. Cazul fiind de natură extraterestră, este chemată în ajutor bugetara nr 2, de undeva de la etaj, dintre esențele competenței. Obrăznicia acesteia a fost fără margini, vădit deranjată că a trebuit să-și lase Solitaire-ul în bară, pentru a destupa mintea încețoșată a cetățencei a cărei vină, a descoperit specialista statului, este că “aveați obligația de a ne anunța în termen de maxim 15 zile de la reluarea contractului de muncă! Depuneți o cerere, așteptați acasă decizia de impunere și abia apoi puteți să returnațI banii. Așa se procedează!” Explicând că telefonic i s-a spus din cadrul aceleaiși instituții că nu e nevoie de nimic, femeia asistă în continuare la nervii angajatei statului:
– “Doamnă, mă ascultați? Noi nu am zis așa ceva! La noi nu există!”
– “Păi am înțeles că se vede în Revisal”, a insistat brăileanca noastră. Și iată răspunsul șoc!
– “Da, se vede! Dar este INUMAN să verificăm 3000 de persoane lunar! Este INUMAN!”
Asta a pățit un cetățean cu alt cetățean aflat în slujba statului. Îmi pun întrebarea, de fapt mai multe, atât timp cât putorile de acolo nu au auzit de sisteme informatice, nici nu vor să audă, de ce nu caută soluții? Adică să ai acces la Revisal și efectiv să nu se găsească vreo cafegistă de acolo care asta să facă? Să verifice! Că tot e program cu publicul până la 12.30! Până la 16.00 ce se face?
Cam așa se traduce aparatul de stat, o armată de salariați puturoși, incompetenți, obraznici, care ridică lunar o căruță de bani și pentru care singura cale de rezolvare a rămas hârtia și dosarul și care consideră INUMANĂ orice altă activitate în plus față de ce s-a făcut în ultimii 30 de ani!
De așa ceva ne vom lovi și de acum încolo pentru că statul îți servește umilința supremă prin angajații săi: “Faci o CERERE dacă vrei să-mi dai niște bani înapoi!”
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















