Social Media

Economie

Lacul sărat, invadat de mătasea broaștei

Timp de citire: 4 minute

• suprafața de obicei roșiatică a lacului sărat s-a înverzit, zilele trecute, din cauza algelor care s-au înmulțit exponențial, fenomenul fiind specific mai degrabă bălților cu apă dulce • se știe că, în ultimii ani, ca să nu-i mai scadă nivelul, lacul sărat a fost alimentat periodic cu apă adusă din Dunăre prin canalele de irigații • conducerea Unita Turism Brăila, firma care administrează lacul sărat și principala plajă a stațiunii, dă asigurări că apa și nămolul nu și-au pierdut proprietățile terapeutice
 
Lacul sărat de lângă Brăila, faimos pentru calitățile sale terapeutice date de nămolul sapropelic, s-a umplut de mătasea broaștei, fenomen specific mai degrabă bălților cu apă dulce nicidecum apelor cu salinitate ridicată. Un cititor ne-a trimis la redacție câteva fotografii cu suprafața înverzită a lacului. ”E normal să se întâmple așa ceva? Mai este sărat lacul sau s-a îndulcit de când se tot bagă apă din Dunăre?”, se întreabă cititorul nostru. Evident, acesta face referire la alimentarea lacului cu apă dulce, adusă din Dunăre prin intermediul canalelor de irigații. Măsura a fost luată periodic, în ultimii ani, de autoritățile județene și de administratorii Stațiunii Lacu Sărat, în încercarea de a menține un nivel ridicat al lacului care, altfel, ar fi în pericol să sece complet, pe fondul secetei și retragerii pânzei freatice care alimenta lacul în mod natural. În mod normal, lacul sărat ar fi trebuit să aibă o tentă roșiatică, datorită viermișorilor artemia salinas, o specie de nevertebrate a cărei descompunere anaerobă face ca apa să aibă un conţinut ridicat de iod, fapt ce îi conferă acele proprietăţi curative faimoase în toată lumea. Aportul de apă dulce din ultimii ani pare să fi diluat concentrația de sare și de iod, favorizând în schimb proliferarea acestor alge verzi.
După cum se știe, lacul sărat din stațiunea cu același nume este administrat de firma privată ”Unita Turism” SA. Sorin Boșneag, directorul Unita Turism Brăila, dă asigurări că apa din lac nu și-a pierdut proprietățile curative și că apariția mătasei broaștei este un fenomen trecător, care va dispărea de la sine peste câteva zile. ”A mai apărut și acum vreo trei ani dar nu a durat foarte mult. De fapt, se poate vedea că și de data aceasta a început deja să se retragă. În circa o săptămână o să dispară de pe toată suprafața lacului”, dă asigurări Sorin Boșneag. Ce-i drept, dacă în fotografiile transmise de cititorul nostru, care au fost făcute la sfârșitul săptămânii trecute, se puteau observa zone întinse din suprafața lacului înverzite de mătasea broaștei, situația pare să se fi schimbat în doar câteva zile. Un reporter al cotidianului nostru a fost la fața locului, luni, 27 mai, constatând că suprafața înverzită a lacului este mult mai redusă, algele retrăgându-se mai mult către maluri.
Sorin Boșneag spune că se fac analize periodic, atât apei cât și nămolului, și totul iese în parametri normali. ”Analizele noastre nu indică probleme. În luna iunie vor veni și cei de la Institutul Național de Balneologie să facă un set complex de analize și vom vedea atunci ce rezultate vor fi. Mai mult ca sigur, totul va fi în limite normale, la fel cum s-a întâmplat și în anii trecuți”, ne-a declarat directorul Boșneag. Acesta reamintește că alimentarea cu apă din Dunăre a fost o necesitate, din cauza nivelului scăzut la care ajunsese lacul. Deocamdată, în prezent, când actualul sezon estival stă să înceapă, lacul are un nivel bun, ne-a mai precizat directorul Unita Turism. În altă ordine de idei, acesta a transmis o veste bună, și anume că în această primăvară a început amenajarea de mal din zona plajei principale a stațiunii. Până în prezent, au fost îndepărtate spărturile de beton din apă, care puneau în pericol siguranța turiștilor, urmând ca lucrările să continue la toamnă, după închiderea sezonului estival.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧