LOCAL
Lacul sărat de la Movila Miresii aproape s-a evaporat
• aproape trei sferturi din luciul de apă a dispărut din cauza secetei • fenomenul este unul natural, dar se repetă tot mai des în ultimii ani • nămolul lacului de la Movila își menține la cote ridicate proprietățile terapeutice • în această perioadă, mirosul de sulf din preajma lacului este atât de puternic încât persoanele mai sensibile nu pot rezista prea mult în zonă
Lacul sărat de la Movila Miresii și-a pierdut aproape trei sferturi din luciul de apă. Iar! La fel s-a întâmplat și anul trecut, deci nu e nimic nou. Fenomenul e natural, specific verilor secetoase, când lipsa ploilor golește cuva lacului de apă.
E îngrijorătoare, însă, frecvența cu care se întâmplă acest fenomen. Dacă pe vremuri un asemenea grad de evaporare a apei apărea odată la câțiva ani, în ultima perioadă se instalează în fiecare vară, parcă tot mai acut de la un an la altul!
Toamna trecută a plouat mult, astă iarnă au fost precipitații, la fel și astă primăvară, iar lacul își revenise la începutul acestei veri. Acum e iar aproape gol și așteaptă viitoarele ploi. Să sperăm că vor veni, în cantități suficiente!
În prezent, lacul e secat dar sănătos! În urma apei care s-a retras a rămas nămol negru și pe alocuri roșiatic. Aspectul acesta roșiatic este dat de procesul de degradare a Artemiei Salinas, un crustaceu specific lacurilor sărate, care, în sezonul cald, prin descompunere, îmbogățește nămolul cu iod și alte substanțe benefice în diverse terapii.
Iar abundența Artemiei Salinas se simte în mirosul foarte puternic din preajma lacului. Miroase atît de tare a sulf și amoniac, încât persoanele mai sensibile probabil că n-ar rezista prea mult în zonă. Unii consideră însă mirosul degajat de lac ca fiind sănătate curată.
De exemplu, doi localnici din Movila Miresii, soț și soție, făceau, duminică seara, alergări ușoare pe malul lacului, considerând că aerosolii pe care îi respiră au efecte benefice. Aceștia s-au declarat convinși că lacul își va reveni, pentru că la fel de secat a fost și vara trecută, iar apoi, din toamnă până primăvara, apa a crescut la loc.
Literatura de specialitate vorbește despre lacul sărat de la Movila Miresii ca fiind unul dintre cele mai bogate în sulf și cloruri din Europa, depășind cu mult calitățile Lacului Sărat de lângă Brăila. Numeroase boli pot fi vindecate, sau măcar alinate, cu ajutorul proprietăților curative ale lacului de la Movila. O adevărată comoară pentru sănătate care, însă, n-a apucat să fie exploatată niciodată la adevărata sa valoare.
După cum v-am mai informat, în anii ’80 a fost amenajată aici o tabără pentru copii, însă în anii ’90 – 2000 aceasta a dispărut complet din peisaj și nu s-a mai construit nimic. S-a tot vorbit despre construirea unei stațiuni balneare, însă până în prezent nu s-a făcut nimic concret în această privință.
Lacul a ieșit din anonimat vara aceasta datorită unui festival organizat aici, timp de trei zile, la mijlocul lunii iulie, la inițiativa unui brăilean născut și crescut în Movila Miresii.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR


































