Adaugă ca sursă preferată în Google

* pe numele său adevărat Mihai Feraru, navigatorul brăilean uimea pe vremuri cu capacitatea sa de a manevra șlepuri de mii de tone, fiind totodată campion neîntrecut la prinsul crucii de Bobotează și la mersul pe bârna unsă cu vaselină pentru a prinde porcul atârnat ”la școndru” de Zilele Marinei * ajuns la vârsta senectuții, nu s-ar da în lături să mai conducă o mică navă de pasageri pe Dunăre…
 
 
 
Neîndoielnic că viaţa de marinar, fie în cadrul armatei, ca “lup de mare” pe mările şi oceanele lumii, fie navigând pe apele dulci, are destule întâmplări, situaţii limită, îmbarcări  pe timp îndelungat şi departe de familie etc. Pe unii i-au împins spre această îndeletnicire spiritul de aventură şi cărţile sau filmele copilăriei, alţii continuând o tradiţie din familie. Oricum, fiecare marinar are ce povesti după o viaţă de om în slujba marinei. Iar un astfel de exemplu l-am întâlnit încă din anii ’70 şi încă îl avem la îndemână, acum, când a venit rândul aducerilor aminte. Lache, cum este cunoscut de brăileni şi marinari, a locuit o vreme, cu familia, pe un ponton de armare ancorat în zona falezei Brăila, iar ca “încadrare” aparţinând de SEVERNAV – Turnu Severin. Numele adevărat al lui Lache este Mihai Feraru. Cu a sa şapcă “captain” şi în tricou marinăresc, este nelipsit de la toate sărbătorile de Ziua Marinei, iar la cei 83 de ani ai săi nu-i dai mai mult de 65. Jovial, un bun povestitor şi optimist, Lache are şi o biografie interesantă. “Sunt brăilean, iar în familie suntem trei generaţii de marinari. Mama  şi bunicul erau din Grecia, părinţii, soţia şi cei patru copii au fost născuţi pe şlep. Între timp, soţia a ajuns şef de echipaj, iar cei doi băieţi ai mei şi-au legat şi ei destinele de marinărie. În deplasările noastre pe Dunăre, fetele au ajuns să fie născute la Giurgiu şi Orşova”, ne-a povestit Lache. Pensionar fiind, activează acum în cadrul Ligii Navale Române de la Constanţa, dar şi în comunitatea elenă din Brăila. Parcursul său profesional este unul lung şi interesant: din 1953 şi până în 1979 a lucrat la NAVROM; apoi, între 1979 şi 2009, la Şantierul Naval Turnu Severin, unde, în 1984, a trecut cu brio examenul de comandant. Firesc, a făcut armata la marina grăniceri, iar între 1959 şi 1979 a fost cârmaci. Şi încă unul foarte bun, care i-a uimit şi pe străini. Cu firea sa sportivă şi reflexe dosebite, era de speriat atât la prinsul crucii de Bobotează cât și de Ziua Marinei. Nu era ediție să nu intre în cursa la şcondru, pe catargul marinăresc uns cu vaselină, oriunde îl prindea sărbătoarea marinărească, fie în portul Brăilei fie în alte porturi dunărene. A bătut toate recordurile la această întrecere, “agăţând” 24 de purcei de la capătul bârnei, din care trei la Brăila.
Dincolo însă de pitorescul unor astfel de întâmplări sau trăznăi nepublicabile, Lache a trecut şi depăşit situaţii extreme, doar de adevăraţii marinari  apreciate. De exemplu, i-a lăsat ”paf” pe nemţi, când, la Reigensburg, a executat o manevră foarte dificilă, de maestru. “Practic, cu faimosul meu şlep nr. 10021 (lung de 79 metri, lat de 9 metri, şi cu un deplasament de 920 tone), numai din două întoarceri am ieşit din rada foarte îngustă. Iar la Passau, tot pe Dunăre, a trebuit să ancorez “pe sârmă” (cum spunem noi marinarii), într-un anafor foarte puternic. Operaţiunea o numim noi “şpringuire” şi am mai  utilizat-o de patru ori. Mai pe înţeles, manevrezi şlepul folosindu-te de forţa anaforului, când te lasă motorul. Aşa cum mi s-a întâmplat şi la Brăila, în “baia” (dana ) portului, din zona falezei – Dunărea fiind plină de zeci de nave aflate în ancoră, aşteptând să fie încărcate sau descărcate. Atunci, se oprise motorul uriaşei macarale plutitoare Granz şi a trebuit să apelez la forţa anaforului “, ni s-a mai destăinuit Lache.
Făcându-se că uită prin ce a trecut  cu familia, în deplasările pe apă, Lache continuă firul amintirilor: “Navigam indiferent de vreme şi anotimp, noapte sau zi. Șenalul navigabil, nedragat cum trebuie sau fără a-l cunoaşte ca în palmă, îţi întindea şi el tot felul de capcane, inclusiv eşuarea pe vreun banc de nisip ori în mâl… Un transport aparte a fost cel efectuat cu o barjă specială, între Olteniţa şi Turnu Severin, pe navă având recicipienţi de 380-400 de tone, fabricaţi la UMGB Bucureşti şi destinaţi transportului de GPL necesar cargourilor. Inclusiv al celor fabricate la Şantierul  Naval din Brăila. La descărcarea recipienţilor era nevoie de o macara de 400 de tone şi de o maximă răspundere, precizie şi pricepere. Şi nu am să uit nici completul format din nouă barje care împreună cu împingătorul aveau peste 210 metri lungime şi 18.000 tone greutate. Cât privește mărfurile transportate cu “10021”, ele erau dintre cele mai diverse: minereu de fier, cocs, marmură din Turcia, cereale, sare, piatră cubică încărcată la Turcoaia, pentru Germania, lemn pentru industria de celuloză de la Brăila”. Iar în acest punct al discuţiei, Lache îşi aminteşte cu nostalgie de cei 10 ani când a transportat lemne, prin intermediul flotei specializate a UMTCF Brăila. “Am avut atunci ca director un om deosebit, pe dl. ing Mircea Ghiţescu. Aaa, şi să nu uit că, oriunde am lucrat, nu m-am rupt niciodată de Brăila. Când cu manevrele din porturile germane, am devenit prieteni de familie cu comandanţii şi marinarii de acolo, care mi-au făcut propunerea să mă angajez, pe bani frumoşi, la ei. Dar am refuzat… În cariera profesională, am avut mereu tot sprijinul şi poveţele, exigenţele unui om şi el deosebit ; dl. Nicolae Ţuţuianu. Ofiţer de carieră strălucit; cunoscut, apreciat şi respectat în  toată Marina militară şi comercială română, ani de zile comandant al portului Brăila. De la domnia sa am învăţat că marinăria înseamnă nu doar disciplină dar şi onoare, dăruire, şi să fii respectat prin tot ceea ce faci. Ce să mai îmi doresc acum : linişte şi pace. Să mă pot întâlni zilnic, în zona Primăriei, cu câţiva prieteni dragi, şi ei cu o viaţă consacrată exemplar meseriei. Să mă bucur de familie şi, de ce nu, la cei 83 de ani să mai conduc o navă mică de pasageri, pe Dunăre. Deoarece, cândva, am fost şi la timona unor nave de pasageri”, ne-a mai mărturisit Lache.