Social Media

Sport

Kickboxer la 65 de ani

Timp de citire: 8 minute

• în tinerețe a practicat box și fotbal • a urmat un liceu teoretic și a absolvit Facultatea de Economie • a venit în Brăila în 1994, dar s-a stabilit definitiv în 2008 când și-a deschis primul magazin • în Istanbul a fost turnător de fontă, vânzător de încălțăminte angro și patron al unei agenții imobiliare • în prezent deține două magazine în cartierul Micro19 din Galați și este o prezență constantă în sala de sport a senseiului Dorel Beșleagă, unde face antrenamente de kickboxing alături de alți sportivi care ar putea să-i fie nepoți
 
Pentru unele persoane vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba de sport. Una dintre aceste persoane este turcul Ismail Ișik. În ciuda vârstei de 65 de ani, face sport cot la cot cu copiii, iar noi l-am surprins printre tinerii care practică kickboxing la clubul A.S Doru Team. În tinerețe a practicat fotbal și box, dar nu la un nivel profesionist. De câțiva ani, de când s-a mutat în România, cu familie și afaceri,a început să facă sport la o sală de fitness din Brăila, clubul A.S DORU TEAM. ”Înainte făceam fitness. Unul dintre băieții mei are 15 ani și am vrut să-l aduc aici pe el. Lui nu i-a plăcut și s-a îndreptat spre partea de fitness, dar eu am rămas. Eu am văzut aici atmosferă bună. Domnul Dorel (sensei, antrenorul sălii de sport n.n.) este un om extraordinar. Un om cu respect care nu este cu nasul pe sus. Așa este ca om domnul Dorel și mi-a plăcut de el . Și copiii care vin aici, tot așa, au respect pentru mine. E mai bine aici decât la fitness. Mai mult efort, mai multă transpirație. Este un sport adevărat. Eu în tinerețe am făcut box și știu așa puțin. Din aceste motive am rămas aici”, ne-a explicat Ismail motivul pentru care acum, la vârsta la care alții se bucură de pensie, el își consumă energia lovind cu pumnii și picioarele în sacul de box, cot la cot cu alți sportivi care ar putea să-i fie nepoți.
 
Un turc fericit în România
Ismail Ișik s-a născut la 8 septembrie 1957, în orașul Trabzon. Ismail este un prenume comun în Turcia, cunoscut și în rândurile românilor, iar ”IȘIK” înseamnă lumină. Provine dintr-o familie de oameni muncitori. Tatăl acestuia a fost turnător (muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare a fontei). A copilărit la Trabzon, oraș din nord-estul Turciei, situat pe coasta Mării Negre. „Îmi place marea. De aici și pasiunea pentru înot”. Școala și studiile le-a urmat în Istanbul. „Până în clasa a opta am făcut școala la Istanbul”. După ce a promovat clasa a opta, acesta a început să lucreze cu tatăl său la turnătorie. Din cauza sărăciei din acele vremuri a fost nevoit să renunțe la școală pentru o perioadă. Însă nu s-a lăsat și s-a înscris la un liceu teoretic din Istanbul. „După ce am terminat clasa a opta, am renunțat la școală și am muncit trei ani de zile. Era sărăcie pe timpul nostru. Tata avea turnătorie. Am muncit cu el. După aceea am început liceul. Atunci liceul se făcea trei ani.  Munceam și mergeam la școală”. După liceu a urmat Facultatea de Limbi Străine, specializarea Turcă-Arabă. „Doi ani am rămas acolo, iar după aceea am făcut altă facultate.  Am trecut pe Economie. În același timp lucram și la turnătorie. Nu puteam să las treaba asta, pentru că aveam atelier”.
Și-a început activitatea în câmpul muncii încă din timpul școlii, ca turnător de fontă alături de tatăl său. Meșteșugar în ale metalurgiei, acesta făurea capace, grătare și diverse obiecte din fontă. ”Este o treabă grea, foarte grea. De aceea rezist așa la antrenamente”. A venit în România acum trei decenii, în vizită la un prieten care lucra tot ca turnător. Prin intermediul acestuia a cunoscut o româncă cu care s-a căsătorit și a făcut trei copii. „Eu prima dată am venit în România acum 30 de ani, dar veneam și plecam. Nu am stat aici constant. În Turcia aveam șapte copii și mai aveam și turnătoria”. Din cauza crizei din 2008 care a zdruncinat tot mapamondul, Ismail a închis agenția de imobiliare din Istanbul și s-a mutat în România definitiv, mai exact în Brăila. În anul cu pricina și-a deschis primul magazin cu obiecte de uz casnic. „M-am stabilit aici permanent în 2008”. În anul 2011 s-a mutat cu afacerea la Galați, în cartierul Micro19, iar în 2020 a deschis al doilea magazin, situat tot în Galați, vizavi de cel deschis în urmă cu nouă ani. „Am de toate: mușama, fețe de masă, covoare, perdele, seturi de baie, lenjerie de pat, prosoape, pilote. Deschidem magazinele în fiecare zi de la ora 8:30. De luni pană vineri ținem deschis până la ora 18:00, sâmbăta până la 15:00, iar duminica până la 14:00”.
Nu s-a mai întors în Turcia deoarece a investit tot ce avea în magazinele pe care le-a deschis aici și nu voia să mai înceapă de la zero. Trecuse deja prin multe încercări cu afacerile și a hotărât să rămână în România. ”Ajunge pentru mine ce am aici. Mulțumesc lui Dumnezeu. Adică nu am foarte mult, dar e bine. Eu sunt mulțumit. Nu voiam să mai încep din nou”. În Istanbul a fost un afacerist respectabil. A plecat de la afacerea tatălui său cu fonta și a încercat afaceri cu încălțăminte. Afacerea nu a decurs cum și-ar fi dorit, dar a mers mai departe și și-a deschis o agenție imobiliară cu care a performat pană în 2008.   „Am făcut multă treabă. Am fost turnător. După ce am terminat cu treaba asta, vreo doi ani am vândut încălțăminte angro. Afacerea asta nu prea a mers bine și am trecut la imobiliare. Am fost patron. Am avut propria agenție imobiliară, care era foarte bună. Din cauza crizei din 2008 am fost nevoit să închid afacerea”.
 
Religie și obiceiuri
Ismail este adept al islamului. La musulmani rugăciunea se face de cinci ori pe zi, iar acesta este foarte riguros în ceea ce privește tipicul religios. În fiecare dimineață se trezește la ora 5:00 pentru a-și face prima rugăciune, iar la ora 22:30 încheie cu rugăciunea de seară. „Sunt musulman și sunt un om religios. În fiecare zi fac cinci ore rugăciune. După rutina de dimineață, la ora 5 fac prima rugăciune, apoi la ora 13, la 17:30, la 20:30 și la 22:30”.  Dacă v-ați întrebat vreodată care este scopul covorului pe care stau musulmanii în timpul rugaciunii și alte tipicuri, veți afla în următoarele rânduri. „Se pune un covor peste un alt covor, deoarece noi ne așezam cu fața. Nu poate să fie mizerie. Înainte de a începe rugăciunea trebuie să se spele mâinile, fața, picioarele și urechile.  Deci trebuie să se spele, să fie curat și după aceea se face rugăciunea. Fără aceste reguli nu se poate. Așa este în religia noastră. Trebuie să fii curat și să fie curat unde faci rugăciunea, și să fii îmbrăcat frumos în cămașă”. La sfârșitul rugăciunii, musulmanii ridică mâinile spre cer și își pun mâinile pe față ca și cum s-ar spăla. „După ce se face rugăciunea sau se cere ceva lui Dumnezeu, așa se face. Este un semn că s-a terminat rugăciunea”. 
 
Cuvânt de încheiere
În încheiere, acesta a transmis un mesaj constructiv atât tinerei generații cât și adulților. „Să nu bea sucuri acidulate și să nu consume fast-food. Să se ferească de țigări, alcool și droguri, și să facă sport. Nu contează ce sport face. Este important să facă. Trebuie să manânce bine, dar sănătos. Dacă vor asta, desigur, dacă nu o să plătească doctori… Nu contează ce vârstă ai. Trebuie să te ferești de mâncarea și băutura nesănătoasă. Cel mai bun suc este apa. Eu beau apă. Trebuie și educație. Eu totuși am făcut o școală. Trebuie să facă asta pentru viitorul lor. Trebuie să facă ceva. Cunoști puțin, câștigi puțin. Nu contează dacă ești copil sau om mare, în fiecare an trebuie să înveți ceva nou. În fiecare zi trebuie să înveți ceva. Nu trebuie să pierzi timpul degeaba”.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧