Social Media

LOCAL

Jurnaliştii de la ”Obiectiv Vocea Brăilei” au urcat, din nou, pe podium

Timp de citire: 2 minute

* sâmbătă, 1 aprilie, Jandarmeria Brăila a organizat Cupa Presei la TIR, competiţie găzduită de Poligonul Muchea * jurnaliştii au ”luptat” cu forţă,  iar unii au învins, locul I la echipe fiind câştigat de Obiectiv Vocea Brăilei + Radio România Actualități,  jurnalişti de la Obiectiv ocupând locuri fruntaşe şi la individual
 
Ziua de 1 aprilie a fost una marcată de evenimente explozive, care nu au fost păcăleli, pentru jurnaliştii brăileni. Jandarmeria Brăila a organizat Cupa Presei la TIR, competiţie ce s-a desfăşurat la Poligonul Muchea. Jandarmii, aflaţi la ceas aniversar, pe 3 aprilie împlinindu-se 167 de ani de când s-au pus bazele instituţiei, au pus jurnaliştii să se întreacă, de această dată, la tras cu pistolul mitralieră. S-a organizat întrecere atât pe echipe, cât şi individual, masculin şi feminin. Şi în acest an, jurnaliştii de la cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei au urcat pe podium. Astfel, la proba pe echipe, locul I a fost ocupat de echipa ”Obiectiv Vocea Brăilei + Radio România Actualități”(Marian Gheorghe și Gina Bahor) – 108 puncte,  locul II – Obiectiv Vocea Brăilei (Nicu Stupariu și Andreea Iconaru) – 107 puncte, iar locul III – echipa ProBrăila + TV Brăila (Cristian Boală și Liliana Moroi) – 69 puncte.
La proba individual feminin, pe locul I s-a situat Gina Bahor (Radio România Actualităţi) – 48 puncte din 70 posibile, locul II fiind ocupat de Andreea Iconaru (Obiectiv Vocea Brăilei) – 44 puncte şi locul III – Liliana Spoeală (Antena 1 ) – 30 puncte.
La individual masculin, primele două locuri au fost ocupate de jurnalişti de la Obiectiv Vocea Brăilei, pe locul I – Florentin Coman, cu  66 puncte din 70 posibile, iar pe locul II – Nicu Stupariu, cu 63 puncte. Locul al treilea a fost ocupat de jurnalistul Cristian Boală (ProBrăila) cu 62 de puncte.
Învingătorii au primit cupe şi diplome, plus felicitări, din partea conducerii Jandarmeriei Brăila, colonel Vasile Moţ.
La ediţia din acest an, anterior Cupei Presei la TIR, a avut loc, tot la Poligonul Muchea, Cupa Jandarmeriei la TIR, jandarmii clasați pe locurile fruntașe având punctaje puțin mai bune decât cele ale jurnaliștilor care au urcat pe podium.

LOCAL

Tiroliana din Parcul Monument, un pericol pentru copii

• un cititor atrage atenția asupra stării tirolienei din Orășelul Copiilor, din Parcul Monument din Brăila, reclamând lipsa unor elemente de siguranță, deteriorarea instalației și folosirea acesteia în condiții riscante • acesta solicită verificarea și remedierea deficiențelor, pentru ca echipamentul să poată fi utilizat în siguranță de către copii

Publicat

în

Tiroliana din Parcul Monument, un pericol pentru copii

Tiroliana din Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Monument din Brăila, ar reprezenta un pericol pentru cei mici, din cauza deteriorării unor componente și a modului în care este utilizată. Un cititor al publicației noastre atrage atenția asupra problemelor constatate și solicită readucerea instalației în condiții corespunzătoare de funcționare.

Potrivit acestuia, una dintre probleme este folosirea tirolienei de către tineri care depășesc vârsta copiilor pentru care a fost concepută instalația: “seara şi chiar noaptea, vin aici   ditamai găliganii care, chiuind, se dau în tiroliană ; chiar şi câte două persoane simultan –  şi nimeni nu-i vede ce fac”.

Elemente de siguranță lipsă sau deteriorate

Sesizarea semnalează și o serie de deficiențe ale instalației. Printre acestea se numără lipsa mânerelor antiderapante și a sistemului de frânare, precum și desprinderea leagănului tip disc de cablul de susținere.

În aceste condiții, copiii ar fi nevoiți să se țină direct de cablul metalic în timpul deplasării, ceea ce ar crește riscul de alunecare și cădere. De asemenea, sub tiroliană s-ar fi format o groapă cu apă și noroi, iar unii copii ar folosi picioarele pentru a încetini sau opri deplasarea.

Situația descrisă ridică semne de întrebare cu privire la starea instalației și la condițiile în care aceasta este folosită. În lipsa unor componente esențiale și a unei verificări a funcționării, utilizarea tirolienei ar putea pune în pericol siguranța copiilor.

Părinții, nevoiți să supravegheze atent copiii

Potrivit autorului sesizării, părinții ajung să stea foarte aproape de instalație pentru a-i supraveghea pe cei mici și pentru a-i avertiza să se țină bine de cablu. Există însă și copii care folosesc tiroliana fără ajutorul adulților, expunându-se riscurilor semnalate.

În opinia cititorului, ar fi utile și instrucțiuni clare privind modul de utilizare a instalației. Înainte de toate, însă, acesta consideră necesară verificarea și readucerea tirolienei la parametrii corespunzători de funcționare, astfel încât copiii să o poată folosi în siguranță.

Citește articolul complet

LOCAL

Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol. Nimeni nu merită să trăiască în frică

* polițiștii au purtat discuții cu brăilenii, femei și bărbați, pe linia prevenirii violenței domestice * oamenii legii spun că nimeni nu trebuie să suporte amenințări sau abuz, iar recunoașterea violenței și solicitarea ajutorului la timp pot face diferența

Publicat

în

Nimeni nu trebuie să trăiască cu frică, în propria familie! La data de 27 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de jandarmi, au desfășurat o activitate de prevenire a violenței domestice, demers circumscris campaniei naționale „Protejează-ți viața! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol!”.

Prin recomandări și discuții directe cu cetățenii, oamenii legii au transmis informații esențiale despre recunoașterea comportamentelor abuzive, drepturile victimelor și măsurile de protecție disponibile, importanța solicitării sprijinului autorităților. S-a discutat și despre rolul monitorizării electronice în protejarea persoanelor aflate în pericol.

Ai nevoie de ajutor? Iată unde poți apela

Poți cere ajutor la 112, dacă te afli într-un pericol iminent, sau la 0800 500 333 – linia națională gratuită, disponibilă non-stop, pentru victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Se poate apela 119 – pentru sesizarea situațiilor de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. În caz de pericol iminent, sună la 112


Persoanele care au nevoie de ajutor pot obține informații despre drepturi și servicii de sprijin la ANES – anes.gov.ro, sau la DGASPC și serviciile publice de asistență socială – pentru informații despre adăposturi, consiliere și sprijin la nivel local.

Mesajul polițiștilor: ”Nu ignora semnele violenței. Nu rămâne singur în fața abuzului! Cere ajutor! Distribuie această informație! Poate ajunge la cineva care are nevoie de sprijin”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧