Social Media

Local

Judecătorii brăileni nu vor la pensie

Timp de citire: 8 minute

• pe fondul agitației politice pe tema reducerii pensiilor speciale și a creșterii vârstei de pensionare, în ultima perioadă tot mai mulți magistrați se grăbesc să iasă la pensie, la nivel național • potrivit presei naționale, iminența modificării condițiilor de pensionare accelerează exodul magistraților care azi îndeplinesc condiția legală, adică minim 25 de ani vechime • la nivelul instanțelor din Brăila este totuși un echilibru, iar referitor la situația pensionărilor și deficitul de personal de la Tribunalul Brăila, respectiv instanțele din circumscripție, ni s-a comunicat faptul că nu există judecători care să-și fi manifestat intenția de a fi eliberați din funcție ca urmare a pensionării • nici în ultimii ani nu au fost prea mulți judecători brăileni pensionați: doar doi   în anul 2020, unul singur în 2021, iar în anul 2022 au fost patru magistrați pensionați • la nivelul instanțelor brăilene este totuși un deficit de personal, mai ales că la Judecătoria Însurăței este activitatea suspendată, iar dosarele sunt redirecționate, numărul dosarelor înregistrate fiind unul destul de mare
 
Agitația politică pe tema reducerii pensiilor speciale și a creșterii vârstei de pensionare din ultima perioadă i-a determinat pe tot mai mulți magistrați să iasă la pensie, la nivel național. Potrivit luju.ro, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avut programate, pentru ședința din 29 noiembrie, câteva zeci de cereri de pensionare, mai precis fiind vorba despre 22 de solicitari de eliberari din functie prin pensionare. Primul mare val de pensionări în rândul judecătorilor s-a încheiat oficial la data de 3 noiembrie, când Secția pentru judecători a CSM a dispus eliberarea din funcție a 59 de magistrați, printre care două judecătoare din CSM, precum și șase judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum arată luju.ro. 
Informațiile privind varianta reducerii pensiilor speciale și modificării condițiilor de pensionare pentru magistrați au inflamat sistemul judiciar, iar judecătorii și procurorii decis să își înceheie activitatea în sistem. 
 
La Brăila este liniște
La instanțele din Brăila, situația este, se pare, mult mai bună. Nu sunt judecători care să ceară pensionarea, cel puțin deocamdată, după cum ne-a informat Tribunalul Brăila. Nici în ultimii trei ani nu au fost prea mulți judecători care să se pensionaze. Totuși, deficitul de personal există la nivelul instanțelor brăilene, mai ales că numărul de dosare care trebuie soluționate este unul extrem de mare, iar la Judecătoria Însurăței activitatea este suspendată, dosarele fiind direcționate celorlate instanțe.
Pe fondul agitației de la nivel național, redactorii noștri au cerut un punct de vedere privind situația pensionărilor la nivelul Tribunalului Brăila, dar și a judecătoriilor – respectiv Judecătoria Brăila și Făurei.
Potrivit datelor transmise de purtătorul de cuvânt la Tribunalului Brăila, expert Georgiana Streche, referitor la situația pensionărilor și deficitul de personal de la Tribunalul Brăila, respectiv instanțele din circumscripție, nu există judecători care să-și fi manifestat intenția de a fi eliberați din funcție ca urmare a pensionării. ”Procedura de eliberare din funcție a magistraților se realizează în conformitate cu art. 65 din Legea 303/2004 în sensul că eliberarea din funcție a judecătorilor se dispune doar prin decret al Președintelui României, la solicitarea scrisă a magistraților și cu avizul Secției pentru judecători. Din informațiile comunicate de către Departamentul Economico-Financiar și Administrativ sunt doi judecători ai Tribunalului Brăila care îndeplinesc condițiile de pensionare însă la nivelul Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a înregistrat nicio cerere de eliberare din funcție formulată de un magistrat al instanțelor brăilene”, ne-a comunicat sursa citată.
Am mai fost informați cu privire la situația pensionărilor de la nivelul Tribunalului Brăila, din ultimii trei ani. Astfel, în anul 2020 au fost 2 judecători pensionați, în anul 2021, un singur judecător, iar în anul 2022 au fost 4 magistrați pensionați.
 
Situația posturilor la nivelul celor trei instanțe brăilene
Potrivit datelor transmise, la Tribunalul Brăila sunt 25 de posturi în schemă, 20 posturi ocupate și 5 posturi vacante, la Judecătoria Brăila sunt 31 posturi în schemă, 22 ocupate și 9 posturi vacante, la Judecătoria Făurei sunt 5 posturi în schemă, 3 ocupate și 2 vacante, iar la Judecătoria Însurăței sunt 2 posturi în schemă, zero ocupate.
După cum a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, în vederea ocupării posturilor vacante, conducerea Tribunalului Brăila s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu solicitări pentru ocuparea posturilor de magistrați prin transferuri, delegări ori detașări, în limitele legii. Asta în contextul în care problema lipsei de magistrați nu este doar a instanțelor din județul Brăila sau a instanțelor din raza Curții de Apel Galați, fiind o problema națională. Concursurile de recrutare în profesia de magistrat sunt organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, datele de concurs, etapele precum și rezultatele acestora putând fi consultate pe site-ul https://www.csm1909.ro, în prezent fiind în derulare două astfel de concursuri.
 
Mii de dosare înregistrate la instanțele brăilene
Referitor la numărul de dosare înregistrate la fiecare instanță, numărul de dosare soluționate din stoc și numărul de dosare soluționate din cele înregistrate în anul curent, ne-a fost comunicată situația din anii 2020, 2021 și 2022.
La Tribunalul Brăila, în anul 2020 au fost 5.114 dosare intrate, 5.346 soluționate total, din care 3.445 soluționate din dosare intrate în 2020.
În anul 2021 au fost 5.697 intrate, 5.993 soluționate total 2021, din care 4.132 soluționate din cele intrate în 2021. În anul 2022, au fost 4.714 intrate, 4.333 soluționate total 2022, 2.550 soluționate din dosare intrate în 2022.
La Judecătoria Brăila, în anul 2020 au fost 20.389 intrate, 20.166 soluționate total, 13.735 soluționate din cele din 2020. În anul 2021, au fost 18.148 intrate, 18.535 soluționate total 2021, 12.082 soluționate din cele din 2021. În 2022 au fost 17.684 dosare intrate, 17.331 soluționate total 2022, 11.444 din cele din 2022.
La Judecatoria Făurei, în anul 2020 au fost 3.756 dosare intrate, 3.715 soluționate total, 2.758 din cele intrate în 2020. În anul 2021 au fost 3.759 dosare intrate, 3.684 soluționate total, 2.750 din cele intrate în 2021. În anul 2022 au fost 3.029 dosare intrate, 3.059 soluționate total, 2.137 din cele intrate în 2022.
După cum a transmis purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală nu conțin dispoziții pentru ca dosarele să fie redirecționate către alte instanțe, normele de competență de soluționare a cauzelor fiind strict prevăzute de lege.
 
Activitatea la Judecătoria Însurăței rămâne suspendată
În ceea ce privește Judecătoria Însurăței, nu prea sunt șanse ca aici să se reia activitatea judecătorească în perioada următoare, astfel că dosarele sunt direcționate către celelalte instanțe brăilene. Totuși, la Judecătoria Însurăței pot fi consultate acte din dosarele pronunțate până în iulie 2016.
În răspunsul transmis de la Tribunalul Brăila, referitor la Judecătoria Însurăței, ni s-a comunicat faptul că prin Hotărârea Guvernului României nr. 476/6.07.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 528/14.07.2016, privind modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, s-a dispus rearondarea temporară a localităților din circumscripția Judecătoriei Însurăței către Judecătoria Brăila și Judecătoria Făurei. Astfel, în circumscripția Judecătoriei Făurei au trecut comunele Bărăganul, Ciocile, Roșiori și Zăvoaia, iar în circumscripția Judecătoriei Brăila au fost arondate comunele Berteștii de Jos, Stăncuța, Tufești, Victoria, Viziru și orașul Însurăței. ”Urmare a celor dispuse, începând cu data de 15.07.2016, cauzele civile și penale aflate pe rolul Judecătoriei Însurăței, inclusiv cele suspendate și cele aflate în procedura prealabilă, au trecut în competența Judecătoriei Brăila, respectiv a Judecătoriei Făurei, potrivit rearondării stabilite prin Hotărârea Guvernului României nr. 476/6.07.2016. Cu toate acestea, în fiecare zi de miercuri și vineri, la Judecătoria Însurăței se desfășoară următoarele activități: consultarea actelor din dosarele pronunțate de către Judecătoria Însurăței până la data de 14 iulie 2016; eliberarea/legalizarea sentințelor judecătorești din dosarele pronunțate către Judecătoria Însurăței până la data de 14 iulie 2016; eliberarea de copii de pe actele din dosarele pronunțate de către Judecătoria Însurăței până la data de 14 iulie 2016. Activitatea acestei instanțe ar putea fi reluată în situația în care se va completa schema de judecători, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 509/21.03.2021, însă acest lucru este puțin probabil să se întâmple curând, având în vedere criza acută de personal din domeniu”, a transmis purtător de cuvânt al Tribunalului Brăila, expert Georgiana Streche.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧