Social Media

Local

Jandarmii vor asigura ordinea publică la Festivalul Peștelui din Brăila

Timp de citire: 3 minute

• recomandări pentru un festival fără incidente  
 
În acest sfârșit de săptămână, pe parcursul a trei zile, se va desfășura Festivalul Peștelui Brăila 2024, iar jandarmii brăileni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii.
Astfel, în perioada 27 – 29 septembrie, pe Faleza Dunării, se va desfășura Ediția a VI-a a acestui festival, cu o serie de manifestări cultural-artistice, show-uri culinare cu invitați speciali și artiști locali. Vor mai fi, de asemenea, activități de alimentație publică cu vânzare de produse cu specific pescăresc, dulciuri, sucuri, băuturi tradiționale, dar și articole de artizanat, ceramică etc, în scopul promovării tradițiilor și preparatelor culinare specifice unui astfel de festival. Pe parcursul festivalului, echipajele de jandarmi vor fi prezente atât în zonele de acces, cât și în proximitatea scenei special amenajte și a altor spații destinate activităților publice, monitorizând constant situația.
Acțiunile jandarmilor vor include măsuri de prevenire a incidentelor, supravegherea mulțimilor și intervenția rapidă în cazul în care apar probleme de ordine publică. Totodată, aceștia vor oferi sprijin și informații participanților, pentru a asigura o experiență plăcută și în siguranță pentru toți cei prezenți.
În comunicatul remis de Jandarmeria Brăila, se oferă o serie de ”recomandări pentru cetățeni, și anume: să respecte indicațiile forțelor de ordine și restricțiile impuse de organizatori, să nu pătrundă cu autoturismele personale în zona de desfășurare a evenimentului, pentru că accesul va fi strict pietonal,  să nu pătrundă în zona delimitată cu garduri, să nu folosească lanternele cu laser pe timpul desfășurării show-urilor culinare și muzicale, iar pentru a evita situațiile de furt sau pierdere a obiectelor personale, recomandarea pentru cetățeni este de a  manifesta răbdare și să evite pe cât posibil aglomerația din zona agenților economici,  în cazul găsesc bunuri pierdute, să le predea jandarmilor din dispozitiv.”
”Dacă alegeți să participați la acest eveniment și observați săvârșirea unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor din dispozitiv sau apelați la numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, se mai arată în comunicatul transmis.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

Local

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”

• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională

Publicat

în

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women - Reporting for Duty”
Femeile în uniformă - leadership și profesionalism

Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.

Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.

Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.

„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.

Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.

Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧