Social Media

Local

Jandarmii, la ceas aniversar! Activități spectaculoase la ”Ziua Porților Deschise”

Timp de citire: 4 minute

• ieri, sute de copii și cadre didactice au fost la evenimentele dedicate Zilei Jandarmeriei Române, unde au fost amenajate standuri cu tehnica din dotare și autospecialele folosite în misiuni • au fost puse în scenă exerciții demonstrative, de autoapărare și intervenție, acțiuni cu câini de serviciu, care și-au arătat operativitatea pentru prinderea infractorilor • a fost simulat un atac armat asupra unei mașini de transport valori
 
Atac armat asupra unei mașini de transport valori, la sediul Jandarmeriei Brăila, și  intervenția grupei antitero! A fost un exercițiu pus în scenă de jandarmii brăileni,  la evenimentele dedicate Zilei Jandarmeriei Române.
La data de 2 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila și-a deschis porțile pentru a primi sute de copii și cadre didactice la activitățile organizate. Pentru aniversarea a 174 de ani de la momentul istoric al acordării statutului juridic Jandarmeriei Române (03 aprilie 1850) de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, jandarmii brăileni au pregătit mai multe activități preventiv-educative și de informare.
Ieri, în curtea inspectoratului au fost amenajate standuri cu tehnica din dotare și autospecialele folosite în misiunile zilnice. A fost prezentată cea mai nouă autospecială din dotarea Jandarmeriei Brăila, care are rolul de a interveni în situații de urgență sau calamități naturale.
 
Intervenția luptătorilor Detașamentului 1 Jandarmi Mobil și lupte cu mai mulți adversari
Cei prezenți la sediul Jandarmeriei Brăila au vizionat cu interes exercițiile demonstrative de autoapărare și intervenție ale jandarmilor, precum spargerea mai multor bucăți de BCA și simularea unei lupte cu mai mulți adversari. Publicul a putut urmări viteza, precizia și controlul luptătorilor.
Exercițiile au început la ora 10:30, iar primii în lista desfășurării evenimentului au fost luptătorii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil. S-au desfășurat activități autoapărare și intervenție profesională, iar jandarmii au sărit în apărarea unui grup de patru tineri, care a fost atacat de doi indivizi.
A urmat apoi un moment cu câinii de serviciu, specializați în misiuni de patrulare – intervenție, așteptat cu sufletul la gură de copii.
Jandarmii cu patru lăbuțe – ”Fedor”, ”Jack”, ”Lord” și ”Tuda” – au patrulat în fața mulțimii, alături de cei patru conductori. Exercițiile prezentate au cuprins și parcurgerea unui traseu cu obstacole.  
 
Individ recalcitrant și atac armat
Activitățile de la sediul Jandarmeriei Brăila au continuat cu simularea prinderii unui individ recalcitrant care intenționa să îl atace chiar pe un jandarm. A fost prins și un alt bărbat, care sustrăgea bunuri dintr-un autoturism. Pe parcursul desfășurării exercițiilor, câinii și-au arătat dragostea fața de conductori, dar și-au demonstrat și atenția la comenzi și disciplina.
Un alt moment care a presupus punerea în aplicare a unor măsuri tactice polițienești a constat în intervenția pentru apărarea unui grup de patru tineri, care a fost atacat de doi huligani. Jandarmii i-au pus la punct pe atacatori.
Luptătorii antitero au intervenit prompt în urma apelului primit  la numărul unic de urgență 112, privind atacul armat asupra unei mașini de transport valori.
Echipajul de jandarmerie s-a deplasat la fața locului și a studiat situația din teren, apoi a somat indivizii să înceteze activitatea infracțională. Indivizii au fost încătușați și conduși la sediul unității, pentru continuarea cercetărilor.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Brăila, cei care au încheiat seria exercițiilor demonstrative au fost luptătorii antitero din cadrul I.J.J. Brăila, după ce infractorii au atacat o mașină blindată de transport valori. ”Echipajul antitero a intervenit fiind constituită o celulă de lunești și una de asalt. Au putut fi observate dotările specifice: armament, cască antiglonț, vestă antiglonț, scut balistic, dar și modul profesionist de intervenție”, au explicat jandarmii.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧