Social Media

VORBE DIN DUH

Iubirea nu este a eului. Eul nu iubește, nici nu este veșnic

Publicat

în

S-au scurs  4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Cu cât vei dori mai mult să fii un eu, și să nu dăruiești atenția, energia și ajutorul tău celorlalți, cu atât iubirea este mai mică. Este ușor de măsurat și demonstrat iubirea: prin ceea ce faci și prin ceea ce gândești în acord cu ceea ce faci.
Dacă iubești, nu tu iubești și nu cu Iubirea ta iubești, pentru că Iubirea nu este separată. Iubești cu Iubirea Tatălui, pentru că nu este alt izvor al Iubirii.
De aceea, Iubirea nu este din eul propriu. Cu cât te apropii mai mult de tine, cu atât te îndepărtezi de iubire. Separă-te, pentru tine, și te separi de Iubire și de Dumnezeu.
A iubi nu înseamnă însă a te oferi silnic, nici demonstrativ, ci a-ți arăta mereu dispoziția de a ajuta, fără a forța ajutorul și fără a da sfaturi, dacă nimeni nu le cere. Fiecare are lecțiile sale și doar ale sale. Poți ajuta, dar nu te poți substitui celuilalt, chiar din iubire și din respect pentru demnnitatea lui, pe drumul ales de el.
Așa Îl lauzi pe Dumnezeu: când te uiți la nevoile celorlalți și le sporești pacea prin ajutorul tău, folosindu-i Iubirea.
 
„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”
(Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, II, 20)
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, V, 16)
„Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.”

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile