Social Media

ECONOMIC

ITM Brăila, prezent la Conferința Națională a Patronatului Societăţilor din Construcţii

Publicat

în

* evenimentul a avut loc pe 4 mai, la Galați * au fost prezente companii de construcții din toată țara, producători de materiale de construcții, arhitecți și proiectanți, precum și cadre didactice universitare
 
 
 
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM) au fost prezenți, săptămâna aceasta, la Conferința Națională a Patronatului Societăţilor din Construcţii, desfășurată sub sloganul „Prezent și viitor în construcții”. Evenimentul a fost găzduit de Sala Auditorium a Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați.
Tematica conferinței s-a adresat, cu precădere, companiilor de construcţii, producătorilor de materiale de constructii, distribuitorilor de materiale, arhitecților și proiectanţilor, precum și autorităţilor publice, asociaţiilor și mediului universitar. Printre temele de interes abordate s-au numărat: Digitalizarea și automatizarea activităților în construcții; Casa Socială a Constructorilor – factor de sprijin real pentru constructori; Programul Regional Sud-Est 2021 – 2027; Forța de muncă în construcții; Contribuțiile Filialei Patronatului Societăţilor din Construcţii la îmbunătățirea legislației aplicabilă constructorilor.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile