Local
„Isterie” la benzinărie. Stațiile Peco din Brăila luate cu asalt de șoferii care se tem că prețurile vor exploda
* Florin Cârligea, patronul stațiilor Rompetrol Brăila spune că în momentul de față în România sunt cele mai mici prețuri din Europa la carburanți și că, inevitabil, acestea vor crește, dar nu atât de repede cum cred cei care s-au repezit să-și facă plinul * Cârligea spune că, mâine, la stațiile sale creșterea va fi de doar 20 bani/litru
Speriați că prețurile vor crește până în jurul valorii de 10 lei/litru sau chiar mai mult decât atât, foarte mulți șoferi brăileni s-au hotărât să își încarce rezervoarele în această seară, unii intenționând chiar să ia benzină sau motorină și în plus, în diverse recipiente din plastic. Cozile la stațiile Peco din oraș se întind pe sute de metri. Pe Calea Galați, coloana de mașini a celor care intenționau să alimenteze la stația Petrom de pe strada Mircea Mălăeru ajungea de la Pod Brăilița până dincolo de bulevardul Dorobanților. La fața locului, cei care ajunseseră la pompă ne-au spus că au auzit la televizor că prețurile vor sări de 10 lei/l. „Se face 11 lei. Ieftin, nu?”, ne-a spus un brăilean, bucuros că încă a mai prins un preț de 7,5 le/l. ”Mi-a zis tatăl meu să vin să fac plinul. Eu nu stiu.. tata mi-a zis. Am inteles ca în unele locuri este deja 13 lei”, ne-a spus un tânăr care aștepta să-i vină rândul.
La toate benzinăriile din Brăila situația era la fel, cu cozi interminabile. Și la Galați se pare că se întâmplă același lucru.
Cîrligea: «Este o isterie din asta creată care în opinia mea nu face bine»
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în contextul isteriei de la nivelul Municipiului, consilierul județean PNL Florin Cîrligea, totodată patronul stațiilor Rompetrol Braila, ne-a declarat că este normal ca prețul la pompă să crească din moment ce crește prețul barilului de petrol pe piață. Totuși, acesta a afirmat că nu înțelege de ce se înghesuie oamenii să facă plinul în acest context, pentru că oricum prețul va mai crește.
”Eu nu sunt în oraș acum, dar ce pot să vă spun este că alaltăieri, la intrarea în Austria la stația Shell era 2 euro benzina normală și 2,20 cea superioară. Dacă barilul de petrol crește este normal să crească și prețul la pompă. La fiecare dolar la baril este 3 bani la pompă. Cam ăsta este raportul. O să avem și noi o mărire de 20 de bani, pentru că și nouă ne-a mărit deja. Dar eu vă întreb așa: se scumpește cu 2 lei. Iei 50 litri acum. Ai făcut o economie de 100 lei. Cât timp?! Și după aceea ce faci? Este o isterie din asta creată care în opinia mea nu face bine. Opinia mea este că într-o săptămână o să se cam termine oricum povestea din Ucraina. Dar de scumpit se vor mai scumpi prețurile. Asta e clar! Gândiți-vă că de astăzi pentru mâine o să fie o scumpire cu 20 de bani. Pentru că și nouă ne-au mărit prețul pentru mâine la rafinărie. Totuși noi avem multe stații, este încă este destul de bine. Nu poți să spui că vor rămâne out of stock. Problema este la cei mici pentru că nu prea primesc. Dar OMV, Petrom, Rompetrol, MOL nu au probleme. Deocamdată. Oricum deja în Europa prețul este 2 euro. La radio dădeau că în Austria este 1,68. Dar nu există. Cea mai ieftină era 1,89 în Viena, în oraș. Nu pe autostradă. Pentru că este mai scump pe autostradă. Dar 2 euro este prin toată Europa. Părerea mea este că în România avem cel mai ieftin carburant din toată Europa în momentul ăsta”, a declarat Cîrligea.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















