Social
Învingătoare pe toate fronturile
• absolventă a Liceului Teoretic „Mihail Sebastian” Brăila, Nicoleta – Cristina Mîndroiu este elevă în Anul I la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, unde studiază Comunicații navale și informatică • după absolvirea școlii are de gând să se întoarcă la Brăila, la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, însă este hotărâtă să își definitiveze și studiile universitare în Științe Juridice
O brăileancă de 22 de ani, Nicoleta – Cristina Mîndroiu, absolventă a Liceului Teoretic „Mihail Sebastian”, caracterizată de colegii săi drept „o fire pragmatică și organizată” – calități care au determinat-o să opteze pentru o carieră militară – face cinste locurilor natale și uniformei militare albastre. Iubește sportul și este elevă în Anul I la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale Române, unde studiază Comunicații navale și informatică, după ce a fost înscrisă, inițial, la Drept.
„După absolvirea liceului, m-am înscris la Facultatea de Drept a Universității din Brașov. O serie de probleme personale m-a adus însă într-un moment de cumpănă, în care a trebuit să îmi reconfigurez opțiunile de viitor. Am pus pe pauză studiile universitare și am decis că este timpul să aleg cariera militară”, le-a mărturisit Nicoleta Mîndroiu colegilor de arme, chiar în ziua ei onomastică, de Sfântul Nicolae.
Brăileanca de 22 de ani spune că este foarte mândră de modul în care tatăl ei a crescut-o și de valorile pe care i le-a insuflat:
„El m-a învățat să am un caracter puternic, să nu mă las intimidată de orice greutăți. Când i-am expus ideea de a veni în armată a fost încântat, pentru că și el a făcut armata și mi-a povestit mai multe lucruri. Comparativ cu experiența pe care a avut-o el ca militar în termen, pot să spun că, pentru mine, totul a fost neașteptat de ușor. Condițiile din școală sunt foarte bune, instructorii sunt adevărați profesioniști, au răbdare cu noi, ne explică unde nu am înțeles, la fel și profesorii”.
Eleva de Anul I, de la Școala de Maiștri Militari, spune că s-a acomodat ușor cu rigorile vieții în uniformă, în special pentru că era deja un tânăr organizat și disciplinat. Nici trezitul dis-de-dimineață, cu noaptea-n cap, nu i-a dat prea mari bătăi de cap brăilencei.
De ziua ei onomastică, 6 decembrie, Nicoleta – Cristina Mîndroiu a fost alături de lotul sportiv al Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, coordonat de slt. Ioan Panainte. Competiția sportivă a avut loc în perioada 6-8 decembrie, la Baza Aeriană Boboc, județul Buzău. Conform clasamentului, Cristina Mîndroiu a obținut bronzul la categoria 49 – 53 kg, la etapa finală pe Ministerul Apărării Naționale a Campionatului Militar de Taekwondo.
Ca elev militar, brăileanca a descoperit că poate îmbina pregătirea pentru o carieră stabilă în Armata României cu pasiunea ei pentru educație fizică și sport. Nicoleta a făcut sport de mică, a participat la competiții și are și câteva medalii care îi încununează pasiunea. E o luptătoare în adevăratul sens al cuvântului. După absolvirea școlii, are de gând să se întoarcă la Brăila, la Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, însă este hotărâtă să își definitiveze și studiile universitare.
„M-a atras foarte mult Dreptul. Eu oricum am fost un copil căruia i-a plăcut școala, i-a plăcut să învețe. Nu îmi plăcea să fiu ajutată la teme, voiam să fac totul singură, iar notele bune pe care le luam îmi dădeau un sentiment foarte plăcut de satisfacție. De aceea și pe viitor vreau să mă dezvolt profesional cât de mult pot. Știu că o diplomă în științe juridice mă va ajuta și în cariera militară”, a spus viitorul maistru militar.
Potrivit surselor militare citate, pe Nicoleta – Cristina Mîndroiu nu o impresionează comentariile nefavorabile făcute uneori la adresa militarilor și nu se teme să lupte pentru țara ei, dacă națiunea i-o va cere. Are susținerea familiei, în special a tatălui său, care este deosebit de mândru că fiica lui, mezina familiei, a ales să fie militar în Armata României, o profesie nobilă și demnă de totul respectul. În cazul brăilencei de 22 de ani, este mai mult decât o profesie, este pasiune și devotament față de țară și de meleagurile natale.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















