Administrație
Investiţie de 42,7 milioane de lei pentru modernizarea a 17,6 km de “drum strategic”
• este vorba despre tronsonul Silistraru – Unirea – Gropeni din DJ 255A, comunicaţia rutieră despre care se spune că a fost concepută de armata germană pentru a asigura legătura între Siret şi Dunăre şi pentru a servi ca o a doua şosea de centură a municipiului • DJ 255A are, în total, 69 km, iar până acum s-au făcut modernizări doar pe un tronson de 3,8 km, cuprins între satul Cotu Lung şi intersecţia cu DN 23 • tronsonul de 17,6 km este al doilea care beneficiază de o investiţie majoră, lucrările urmând să înceapă anul viitor pentru că, deocamdată, abia s-a semnat contractul de finanţare
Una dintre cele mai mari investiţii din ultimii ani pe un drum judeţean brăilean este pe punctul de a fi demarată, după ce Consiliul Judeţean a semnat cu Ministerul Transportului un contract de finanţare în valoare de 42,7 milioane de lei. Banii provin în proporţie de 85% de la Uniunea Europeană, care a acordat pentru acest proiect suma de 35,11 milioane de lei. De la bugetul naţional vin 5,37 milioane de lei (13%), în timp ce Consiliul Judeţean contribuie cu 826.000 lei (2% din valoarea proiectului). Tot Consiliul Judeţean trebuie să aloce, în plus, 1,35 milioane de lei, bani ce se încadrează la categoria cheltuială neeligibilă.
Investiţia vizează modernizarea şi reabilitarea a 17,6 kilometri din Drumul Judeţean 255A. Este vorba, mai exact, de tronsonul Silistraru – Unirea – Gropeni, care în prezent este asfaltat doar parţial, fiind acoperit cu strat de pietriş pe anumite porţiuni. Denumirea oficială a proiectului care vizează investiţia în acest tronson este: “Asigurarea accesabilităţii directe pe tronsonul Silistraru – Unirea – Gropeni către coridorul TEN-T (Transeuropean de Transport n.n.) Brăila – Buzău şi linia Dunării”.
De la sfârşitul lunii martie, când s-a semnat contractul de finanţare, perioada de implementare a proiectului este de 34 de luni, din care 10 luni pentru organizarea licitaţiilor, iar 24 de luni pentru lucrările propriu-zise. Urmează să se stabilească, prin mai multe licitaţii, firma care va face proiectarea, firma care va asigura auditul, firma care se va ocupa de promovarea proiectului, dirigintele de şantier şi, în fine, firma sau asocierea de firme care va executa lucrările. Conducerea CJ Brăila spune că licitaţiile se vor organiza începând cu luna mai a acestui an, iar dacă nu vor fi probleme legate de contestaţii, câştigătorii vor fi stabiliţi în timp util, astfel încât să se poată deschide şantierul la termenul prevăzut în contractul de finanţare.
După cum v-am mai informat, DJ 255A este considerat a fi un drum strategic al judeţului Brăila. Această cale de comunicaţie rutieră porneşte de la digul râului Siret, din micul sat Cotu Mihalea, şi uneşte localităţile Cotu Lung, Muchea, Siliştea, Romanu, Scorţaru Vechi, Traian, Unirea, ajungând până la trecerea bac peste Dunăre de la Gropeni. Se spune că ruta a fost concepută de armata germană, în timpul celui de-al doilea război mondial, având rolul de a asigura o legătură rapidă între Dunăre şi Siret. Importanţa strategică a acestui drum rezidă şi din faptul că ar putea constitui o a două centură de ocolire a municipiului Brăila.
De la Siret şi până la Dunăre, pe această rută sunt în total 69 de kilometri. Doar pe câteva porţiuni ale drumului s-a turnat asfalt, în timpul regimului comunist, restul rămânând la stadiul de piatră, de pe vremea războiului. Deocamdată, până în prezent a fost modernizat, beneficiind de un covor asfaltic nou, doar un mic tronson, de 3,8 km, cuprins între satul Cotu Lung şi intersecţia cu Drumul Naţional 23 Brăila – Focşani. Investiţia pentru modernizarea acelui tronson s-a ridicat la 4,8 milioane de lei, banii fiind asiguraţi de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). După cum v-am mai informat, lucrările au început în luna iulie a anului trecut, iar la ora actuală sunt aproape gata, ajungându-se la turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură.
Aşadar, deocamdată un singur tronson din DJ 255A, cel dintre Cotu Lung – sat situat pe malul Siretului – şi DN 23, a beneficiat de modernizare şi este demn de statutul de “drum strategic” al judeţului. Restul tronsoanelor din componenţa acestei rute sunt în aşteptare, primul care urmează să intre în lucru fiind cel de la capătul dinspre Dunăre, Silistraru – Unirea – Gropeni. Rămân în aşteptare tronsoanele Muchea – DJ 221 şi Romanu – Scorţaru Vechi – Traian – DN 2B. În total, acestea au o lungime de 46,6 kilometri. Vicepreşedintele CJ, Ionel Epureanu, ne-a declarat că pentru aceste tronsoane se va încerca, pe parcursul anului 2019, să se întocmească Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI), cu bani de la bugetul judeţului. “Dacă avem DALI-ul făcut, putem încerca, în anii următori, să găsim finanţare pentru lucrările de modernizare necesare pe aceste tronsoane, prin programe guvernamentale sau prin proiecte europene”, ne-a explicat Epureanu.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















